Primarul Poteraş, acuzat că "sifonează" banii de investiţii din Sectorul 6



Primarul Poteras acuzat de Opozitie ca foloseste banii de investitii pentru campania electorala
Primarul Poteraș acuzat de Opoziție că folosește banii de investiții pentru campania electorală

"Am dorit să trag un semnal de alarmă pentru că nu este posibil ca înainte cu mai puţin de 3 luni de finalizarea mandatului, domnul Cristian Poteraş să gestioneze fonduri de sute de milioane de euro fără să dea nicio socoteală", a susţinut senatorul.

Parlamentarul Gabriel Mutu (PSD) a precizat că Poteraş foloseşte patru mecanisme pentru a "manevra" banii publici în scopul colectării de fonduri pentru campania electorală.

Senatorul a explicat că una dintre metode este majorarea costurilor de reabilitare termică, în cazul unora dintre blocurile analizate recent de acesta sumele fiind cu 60% mai mari decât standardele de cost impuse de fostul ministrul al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, colega de partid al lui Poteraş, adică 55 de euro/mp.

"În condiţiile în care actualul primar nu a reabilitat termic nici măcar 100 de blocuri din sector în 8 ani de zile, vine acum să declare că va face până la 300 anul acesta", s-a revoltat parlamentarul care a mai adăugat că Primăria Sector 6 mai pregăteşte o investiţie nejustificată, de aproape 20 milioane euro, pentru amenajarea parcului Drumul Taberei în condiţiile în care construcţia magistralei 5 de metrou va afecta orice lucrare de acest gen. "Este inadmisibil, cu atât mai mult cu cât acest parc a fost amenajat frecvent în ultimii ani", a punctat Mutu.

Mai mult, senatorul a atras atenţia asupra faptului că firmele de casă ale PDL câştigă constant lucrările de reabilitare a sistemului rutier din Sectorul 6, ultimul contract atribuit fiind unul în valoare de 136 milioane euro. "Odată la patru ani auzim cum aceste firme primesc din bani publici, sume nejustificat de mari pentru asfaltare, deşi în ultimii ani, nu au făcut altceva decât să plombeze străzile din sector", a observat parlamentarul.

Primarul Poteraş a fost acuzat astfel că foloseşte banii publici pentru campania electorală. "PDL este conştient atât la nivel central cât şi la nivel local că guvernarea lor a fost un dezastru, motiv pentru care pe ultima sută de metri nu face altceva decât să se îmbuibe din banul public şi o parte din aceste sume să le folosească în scopul realegerii lor", a conchis Mutu.

Edilul Sectorului 6 a mai organizat şi alte evenimente electorale, în ultima perioadă, cel mai recent dintre acestea fiind excursia în Bulgaria cu şase autocare, gratuit, pentru o parte din alegători, care au plecat sâmbătă diminwaţă din Bucureşti.

Campanie electorală şi-a făcut, recent, Poteraş şi în bisericile din Sectorul 6 unde au fost distribuite mai multe reviste ale administraţiei locale cuprinzând planurile şi promisiunile edilului din acest an.

PDL a anunţat că merge pe mâna lui Poteraş la alegerile locale din 10 iunie, în ciuda faptului că acesta este trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Trebuie precizat faptul că senatorul Gabriel Mutu şi-a anunţat intenţia de a candida la fotoliul de primar al Sectorului 6 din partea USL, însă o decizie oficială în acest sens urmează să fie făcută publică, oficial, săptămâna viitoare. Mutu s-a înscris în PSD în toamna anului 2010, după ce anterior fusese membru PDL.

Etichete: acuzat, bani publici, campanie electorală, Cristian Poteraş, investitii, Sectorul 6

0/0 COMENTARII
viviana
26 Mar 11:22
+0
VOTURI
-0

Poteras nu a facut altceva in timpul mandatului decat sa toace banii sectorului cu brio!!! acesti bani nu au fost tocati in folosul sectorului ci in folosul lui si al apropiatilor !!! e timpul sa votam schimbarea!!!

Marian
19 Mar 19:06
+0
VOTURI
-0

De acuzatii nefondate o sa tot auzim in campanie dar mai trebuiesc si dovedite iar domnul Poteras este un primar respectat la el sector

bebi
19 Mar 18:13
+0
VOTURI
-0

avea si el o dorinta si aceea de a prezenta rubrica meteo, ce aveti cu el???

elenae
19 Mar 17:38
+0
VOTURI
-0

primarul potersa fata de altii a facut ceva in sectorul 6, si acum vor sa vina altii sa ii ia locul..dar slabe sanse.

lili
19 Mar 17:03
+0
VOTURI
-0

poteras este un primar care a facut multe in sectorul lui, fata de altii care nu fac nimic,

sandra
19 Mar 12:33
+0
VOTURI
-0

nu cred ca poteras sifoneaza banii de investitii din sectorul 6, este un primar bun care isi face treaba cum poate el mai bine.

Ioana Alexandra Ghinda
19 Mar 11:15
+0
VOTURI
-0

Normal ca sifoneaza banii Sectorului 6. Dupa ce a aflat ca alegerile nu vor mai fi comasate si ca acestea vor avea loc in data de 10 iunie, brusc s-au taiat fondurile pentru reabilitari si adaposturi pentru caini.

Catalin
19 Mar 00:32
+0
VOTURI
-0

Eu nu stiu cum este posibil ca cineva sa-l voteze pe acest porc mistret !

valicar
19 Mar 17:02
+0
VOTURI
-0

Poteras vad ca este cel mai atacat primar de sector din Bucuresti dar sincer nu stiu care este motivul, sigur are legatura cu acest pietar florescu, ca acum o luna aducea caini si gunoaie din sectorul 4 in sectorul 6.

Has h
18 Mar 21:28
+0
VOTURI
-0

Ca si cum noi nu stiam !

Asta pe langa faptul ca n-a facut mai nimic in sectorul ala !...

popalie
19 Mar 14:53
+0
VOTURI
-0

Vad ca toata presa s-a axat pe Poteras care chiar a facut treaba buna in sector, dar presa USL si pietarul asta de Florescu care va candida din partea USL incearca sa arunce cu noroi intr-un om care este un bun gospodar in sector.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h