Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, la Parchetul instanţei supreme: "Am nevoie de avocat"



Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat miercuri, după ce a fost pentru scurt timp la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că procurorii au început urmărirea penală în cazul său, astfel că are nevoie de un avocat. Robert Negoiţă nu a precizat dacă a fost pus sub acuzare în dosarul în care se fac cercetări legate de faptul că ar fi plagiat în lucrarea de doctorat sau în altă cauză.

Robert Negoita
Robert Negoiţă

UPDATE. Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, este suspectat, în dosarul de la Parchetul instanţei supreme privind plagiatul din lucrarea sa de doctorat, de instigare la abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la fals intelectual şi uz de fals. În acelaşi dosar, coordonatorul lucrării sale de doctorat, Ioan Dascălu, este suspectat de abuz în serviciu, fals în înscrisuri, fals intelectual şi uz de fals, au declarat miercuri, pentru News.ro, surse judiciare.

Robert Negoiţă a stat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aproximativ zece minute, la ieşire el spunând că are nevoie de avocat, în condiţiile în care procurorii au început urmărirea penală în cazul său, scrie news.ro.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost citat pentru a da declaraţii în calitate de martor şi Ioan Dascălu, coordonatorul lucrării de doctorat a lui Robert Negoiţă.

Primarul Sectorului 3 a mai fost audiat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în 21 septembrie, atunci având calitate de martor, în dosarul în care se fac cercetări legate de faptul că ar fi plagiat în lucrarea de doctorat intitulată "Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social". Negoiţă spunea, după audierea sa, că a fost deschis un dosar, dar că nu este vorba de fapte penale.

Dosarul a fost deschis în 4 august, după ce Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 s-a sesizat din oficiu, iar în aceeaşi zi, procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus preluarea de către PICCJ a dosarului în care se fac cercetări privind posibila încălcare a regimului proprietăţii intelectuale, respectiv a drepturilor de autor, de către Robert Negoiţă.

Comisia de etică a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" a constatat că lucrarea de doctorat a primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, este un plagiat şi a cerut Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) să îi retragă titlul de doctor, declara, în 24 iulie, pentru News.ro, Daniel Torje, rectorul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".

Etichete: lucrare doctorat robert negoita, plagiat robert negoita, robert negoita

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE