Primarul și viceprimarul din Miercurea Ciuc, SUSPENDAȚI din funcție



Prefectului Harghitei a dispus suspendarea din funcție a primarului și viceprimarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, respectiv Szoke Domokos.

Primarul si viceprimarul din Miercurea Ciuc, SUSPENDAȚI din functie
Primarul și viceprimarul din Miercurea Ciuc, SUSPENDAȚI din funcție
Foto: rtv.net

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert, și unul dintre viceprimari, Szoke Domokos, se află în arest la domiciliu, pentru 30 zile.

Măsura suspendării din funcție a fost luată în urma comunicării de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, că față de cei doi s-a dispus măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 zile, anunță Agerpres.

Informația a fost confirmată de viceprimarul aflat în funcție, Antal Attila, care nu a făcut mai multe declarații pe acest subiect. De altfel, conform legii, atribuțiile celor doi ar urma să fie preluate de viceprimarul Antal Attila.

Ordinele privind constatarea suspendării de drept a mandatului primarului și viceprimarului din Miercurea Ciuc, pentru o perioadă de 30 zile, au fost emise în conformitate cu articolul 71 din legea 215/2001 și articolului 22, din legea 225/2013, pentru punerea în aplicare a legii 135/2010, privind Codul de Procedură Penală.

Potrivit DNA, primarul Robert Raduly este acuzat de abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu și conflict de interese, iar viceprimarul Domokos Szoke, de abuz în serviciu și instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

DNA susține că Raduly a aprobat ilegal o autorizație de construcție, pe baza unor documentații incomplete, aferente reabilitării/modernizării unui imobil în care își desfășoară activitatea filiala din Miercurea Ciuc a Universității Sapientia.

"În baza relațiilor dintre Raduly și conducerea instituției de învățământ, primarul fiind și cadru didactic la filiala din municipiu a universității, acesta a aprobat, în septembrie 2014, autorizația pentru efectuarea unor lucrări de construcție la imobil și amenajare a spațiului aferent (parcări și alei în proximitatea acestuia), în condițiile în care documentațiile depuse pentru aprobare nu îndeplineau condițiile legale", declară procurorii.

Etichete: DNA, Miercurea Ciuc, prefect, primar, Raduly Robert, suspendat, Szoke Domokos, viceprimar

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE