Primarul unei comune din Mehedinţi, trimis în judecată de DNA. Ce acuzaţii i se aduc



Primarul unei comune din judeţul Mehedinţi a fost trimis în judecată de DNA. Edilul este acuzat, printre altele, de înşelăciune, fals intelectual, fals material şi uz de fals.

Primarul unei comune din Mehedinti, trimis in judecata de DNA. Ce acuzatii i se aduc
Primarul unei comune din Mehedinţi, trimis în judecată de DNA. Ce acuzaţii i se aduc
Foto: bestfm.ro

DNA anunţă, într-un comunicat de presă remis B365.ro, că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus, vineri, trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:

GHEORGHECI ION, primar al comunei Godeanu, jud. Mehedinți, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea în formă continuată a infracțiunilor de:

- folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de europene (5 acte materiale),
- înşelăciune (5 acte materiale),
- fals intelectual (11 acte materiale),
- fals material în înscrisuri oficiale (21 acte materiale) și
- uz de fals (3 acte materiale),

GÎDEA NUȚICA, consilier principal în cadrul APIA – CJ Mehedinți, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea în formă continuată a infracțiunilor de:

- complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (5 acte materiale),
- complicitate la înșelăciune (5 acte materiale),
- instigare la infracțiunea de fals intelectual (6 acte materiale),
- fals material în înscrisuri oficiale (3 acte materiale) și
- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (21 acte materiale).

"În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2009-2013, inculpatul Gheorgheci Ion, primar al comunei Godeanu, judeţul Mehedinţi, prin folosirea de documente false, a solicitat și obținut de la APIA - Centrul Judeţean Mehedinţi, în numele tatălui său, fonduri nerambursabile din bugetul naţional şi bugetul Uniunii Europene, în valoare totală de 1.426.983,89 lei, pentru o suprafață de 198 de hectare.
În activitatea sa infracțională inculpatul a beneficiat de ajutorul inculpatei Gîdea Nuțica, cea care a întocmit diverse documente și i-a furnizat informații, "servicii" pentru care a primit aproximativ 35 % din totalul sumelor acordate, respectiv circa 500.000 lei.
În același context, inculpata l-a determinat pe primarul comunei Godeanu să întocmească în fals o serie de înscrisuri.
Astfel, pe adeverințele ce poartă ștampila Primăriei comunei Godeanu și depuse de Gheorgheci Ion în vederea obținerii de fonduri nerambursabile, inculpata a făcut mențiuni nereale și l-a determinat pe acesta din urmă să întocmească registrul agricol pentru perioada 2010-2014, document ținut în paralel și care conține mențiuni necorespunzătoare adevărului, în vederea justificării suprafețelor de teren pentru care au fost solicitate fonduri nerambursabile pe nedrept.
În anul 2014, cu ocazia efectuării unor verificări de către APIA - Direcția antifraudă control intern și supracontrol, inculpata l-a determinat și ajutat pe Gheorgheci Ion să întocmească 16 înscrisuri intitulate "Declarație" și 5 înscrisuri intitulate „Chitanță", acte depuse ulterior la APIA.
Documentele respective erau scrise de mână, din acestea reieșind că un număr de 5, respectiv 16 persoane i-ar fi vândut ori încredințat utilizarea unor suprafețe de teren, pe o perioadă nedeterminată.

În cauză, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, s-a constituit parte civilă cu suma de 1.426.983,89 lei.

În cauză, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Gheorgheci Ion și Gîdea Nuțica.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mehedinți, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", arată DNA în comunicatul citat.

Etichete: DNA, înşelăciune, primar, trimis în judecată

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h