PRIMELE CONCLUZII în cazul avionului Blue Air care a ieşit de pe pistă la Cluj



Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) a dat, sâmbătă, publicităţii primele concluzii în cazul incidentului aviatic de la Cluj, când un avion al companiei Blue Air a ieşit de pe pistă. Potrivit CIAS, condiţiile meteorologice din timpul aterizării au reprezentat una dintre cauzele favorizante ale incidentului aviatic.

PRIMELE CONCLUZII in cazul avionului Blue Air care a iesit de pe pista la Cluj
PRIMELE CONCLUZII în cazul avionului Blue Air care a ieşit de pe pistă la Cluj

Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) arată, într-o "declaraţie provizorie" publicată sâmbătă, că, în cele 30 de zile trecute de la data producerii incidentului, au fost adunate date şi informaţii, s-a discutat cu martorii şi au fost descărcate înregistratoarele de zbor în laboratorul organismului de investigaţii Bureau d'Enquêtes et d'Analyses (BEA) din Franţa.

"În momentul de față, o primă etapă de discuții cu martorii a fost finalizată. De asemenea sunt în curs de interpretare datele obţinute de la FDR şi CVR, cu scopul determinării evoluției exacte a aeronavei implicate în eveniment, precum și a modului de funcționare a aeronavei pe tot timpul desfăşurării zborului până la momentul opririi acesteia.

Se conturează faptul că un factor favorizant care a dus la producerea incidentului au fost condițiile meteorologice din timpul efectuării aterizării.

În prezent, comisia de investigație nu a identificat necesitatea emiterii recomandări imediate privind siguranța aviației civile, urmând ca în momentul emiterii Raportului Final, în funcție de concluziile la care va ajunge comisia de investigație,
să se emită și recomandări cu scopul evitării, pe cât posibil, a producerii unor evenimente similare.

Raportul final se întocmește exclusiv cu scopul creșterii siguranței aviației civile. De asemenea, cauzele reale și împrejurările producerii incidentului grav vor fi stabilite după încheierea tuturor cercetărilor, testelor și expertizelor și vor fi făcute publice în Raportul Final", se arată în declaraţia CIAS.

În 7 ianuarie, aeronava de tip Boeing 737-400 operată de Blue Air a fost planificată pentru efectuarea unei curse charter Bucureşti – Barcelona cu escală intermediară la Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" din Cluj. La momentul pregătirii zborului, susţine CIAS, echipajul ştia că la Cluj vizibilitatea era de 2500 metri şi ningea slab.

"Aeronava a decolat de la Otopeni la ora locală 07.14, având la bord 110 pasageri, 6 membrii ai echipajului şi o cantitate totală de combustibil de 6250 litri. Zborul pe traiect a decurs normal. La intrarea în legătură radio cu organul de dirijare de la Cluj acesta a solicitat echipajului să execute un zbor în zonă de aşteptare indicată întrucât mijloacele de deszăpezire se aflau pe pistă. În urma comunicării radio cu echipajul, timpul stabilit de aşteptare în zonă a fost de aproximativ 5 minute de zbor (aproximativ până la ora 07.50). Înainte de decolare, comandantul a luat decizia ca aeronava să fie alimentată faţă de necesarul pentru acest zbor (care include şi o rezervă suplimentară pentru 30 minute de zbor) cu un surplus de 395 litri, ceea ce înseamnă că avea combustibil pentru a efectua acest zbor de aşteptare şi ulterior, în caz că situaţia impunea, să efectueze zborul de deplasare şi aterizarea conform procedurii pe unul dintre aeroporturile alternative alese pentru acest tronson", mai precizează CIAS.

Aterizarea a avut loc la ora 08.00, în condiţii de ninsoare, "cu pista contaminată cu zăpadă umedă" şi vizibilitate de 1000 de metri.

"La altitudinea de 3000 ft (914,4 metri), aeronava a zburat în coborâre, stabil, utilizând sistemul de ghidare la aterizare ILS. La înălţimea de aproximativ 800 ft (243,8 metri), echipajul a observat clar luminile firului director al pistei şi la înălţimea de aproximativ 650-700 ft (198,12-213,3 metri) comandantul de echipaj a trecut la pilotarea manuală a aeronavei. La înălţimea de 50 ft (15,2 metri), înălţime obligatorie şi care corespunde în general cu poziţia avionului la pragul pistei, echipajul a văzut luminile de balizaj ale axului pistei, dar nu a observat luminile de balizaj ale pragului pistei. Aeronava a luat contact lin cu pista şi imediat după aceea comandantul a acţionat reversoarele de tracţiune, manevră care asigură reducerea vitezei cu ajutorul motoarelor. Forţa de decelerare a fost constantă până când reversoarele nu au mai avut efect (la o viteză sub 60 kt (111,12 km/h). În ultima parte a rulajului, frânarea a fost executată manual, dar viteza nu s-a redus suficient pentru a opri aeronava pe suprafaţa betonată a pistei. Aeronava s-a oprit în partea laterală dreapta faţă de axul pistei, în imediata apropiere a capătului acesteia", se mai arată în declaraţia CIAS.

După oprirea motoarelor şi evaluarea situaţiei, deoarece echipajul a decis că nu se impune utilizarea procedurii de evacuare de urgenţă, pasagerii au fost debarcaţi în mod normal, cu sprijinul personalului şi a mijloacelor autorizate ale aeroportului.

 

În 7 ianuarie, un avion al companiei Blue Air, la bordul căruia se aflau 116 persoane şi care efectua o cursă charter de la Bucureşti, a ieşit, la aterizare, de pe pista Aeroportului "Avram Iancu" din Cluj, fără să existe persoane rănite.

Etichete: avion blue air, CIAS, incident aviatic Cluj

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE