Primele imagini cu HOŢII care au jefuit o CASĂ de AMANET din centrul Bucureştiului VIDEO



Au apărut imaginile jafului de la magazinul de bijuterii din inima Capitalei. Cei doi atacatori purtau măşti şi au dat buzna peste angajatul unităţii comerciale. Unul dintre ei a scos pistolul pe care îl avea în buzunarul de la spate şi s-a aruncat la propriu peste tejghea pentru a-şi lovi victima. Totul a durat fix 35 de secunde.

Jaf armat in Bucuresti
Jaf armat în Bucureşti

Un jaf a avut loc, sâmbătă, la o casă de amanet din Sectorul 3 al Capitalei. Nicio persoană nu a fost rănită. România TV prezintă primele imagini cu italienii care au jefuit magazinul de bijuterii din centrul Bucureştiului.

Doi bărbaţi, cu cetăţenie italiană, respectiv italiană şi română, bănuiţi că ar fi autorii jafului comis sâmbătă la o casă de amanet din Sectorul 3, au fost prinşi de poliţiştii bucureşteni în judeţul Călăraşi, anunţă, duminică, Poliţia Capitalei. Bijuteriile furate, în valoare de 120.000 de lei, au fost recuperate. Suspecţii ar mai fi sustras, în noaptea de joi spre vineri, mai multe replici de arme airsoft, dintr-o societate comercială.

În jurul ore 15.00, prin numărul de urgenţă 112, poliţiştii au fost anunţaţi că la o casă de amanet din Sectorul 3 al Capitalei a avut loc o tâlhărie, fiind sustrasă o cantitate de bijuterii, anunţă Poliţia Capitalei.

Cei doi bărbaţi suspectaţi că au jefuit o casă de amanet din Sectorul 3 au fost arestaţi preventiv, luni, pentru 30 de zile. Tinerii, în vârstă de 20, respectiv 23 de ani, "sub ameninţarea unui pistol şi prin exercitarea de acte de violenţă asupra operatorului comercial au sustras mai multe bijuterii, după care au fugit", transmitea, sâmbătă, Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă.

Poliţiştii au făcut cercetarea la faţa locului şi audieri pentru identificarea autorilor, iar "după câteva ore de la eveniment, din datele obţinute s-a conturat ipoteza că această faptă se coroborează cu un furt, comis în noaptea de 20/21 aprilie, dintr-o societate comercială, de pe raza sectorului 4, când au fost sustrase mai multe replici de arme, tip airsoft. Din reunirea celor două cauze a fost identificată o pistă de acţiune care a condus către cei doi bărbaţi menţionaţi anterior", mai arată Poliţia Capitalei.

Poliţiştii au reuşit să recupereze bijuteriile furate, în valoare totală de 120.000 de lei.

Etichete: Bucureşti, casa de amanet, jaf, jaf București

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE