Probleme pentru aplicaţiile de taxi! Guvernul a decis să modifice legea taximetriei



Guvernul a avut, joi, consultări cu reprezentanţii COTAR, în urma protestului transporatorilor. În urma discuţiilor, Executivul transmite că a hotărât emiterea unei OUG prin care să înlăture „pirateria" din transportul de persoane în regim de taxi.

Uber versus taxi
Uber versus taxi

Consultările între secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, reprezentanţii ministerului Transporturilor şi cei ai transportatorilor au avut loc în sediul Executivului. În urma discuţiilor s-a decis modificarea legii taximetriei, în scopul „înlăturării pirateriei din transportul de persoane".

„Discuţiile au vizat măsurile necesare pentru combaterea pirateriei în sectorul transportului rutier şi reglementarea unor activităţi de transport persoane. În cadrul consultărilor, s-a agreat preluarea mai multor propuneri ale patronatelor din transportul rutier în proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier, precum şi de modificare a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, elaborat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Transporturilor. Una din aceste propuneri vizează eliminarea sintagmei "în mod repetat" din legea taximetriei, modificare menită să contribuie la înlăturarea "pirateriei" din transportul de persoane. De asemenea, s-a convenit trecerea activităţii de rent a car la Autoritatea Rutieră Română şi asupra prelungirii programului de transport interjudeţean de persoane", a transmis joi Executivul, într-un comunicat de presă.

Guvernul transmite, de asemenea, că „discuţiile au venit în continuarea întâlnirii avute miercuri cu reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), la care a participat şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, Guvernul României reafirmând astfel deschiderea la dialog constructiv cu toţi factorii implicaţi, astfel încât legislaţia să ofere toate pârghiile necesare combaterii pirateriei în domeniul transportului rutier, un transport sigur şi de calitate".

Potrivit comunicatului de presă, proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier a fost publicat pentru consultare publică în data de 1 martie, pe site-urile celor două ministere, şi se află pe circuitul de avizare interministerială, urmând să fie aprobat în următoarea şedinţă de Guvern.

Consultările au avut loc în urma protestului transportatorilor. Pe platoul din Piaţa Victoriei erau la ora 9:00 1.000 de maşini.

La protest au participat transportatori din Cluj, Arad, Timişoara, Iaşi Bacău, Constanţa, Dolj, pentru că pirateria este problema ţării, nu a Bucureştiului, a spus Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

„Cerem ca această activitate neautorizată, nelicenţiată să fie sancţionată. Nu poţi să îţi iei maşina din faţa blocului şi să faci transport de persoane. Altfel, abrogaţi toate legile care sunt pe transport şi facem şi noi acelaşi lucru. Dar nu se poate ca noi să respectăm nişte legi şi alţii să nu le respecte. Iar parlamentarii să ceară un studiu de mobilitate, de oportunitate, şi dacă se dovedeşte că cererea de taxiuri pe piaţă este mai mare decât este acum, putem spori coeficientul de la 4 la mie la 5, la 6 la mia de locuitori. Mâine fiecare poate să îşi deschidă un notariat sau un cabinet medical, fără a avea actele necesare, fără a fi medic sau notar. Ministrul Cuc a spus că săptămâna viitoare se va da ordonanţa care a iniţiată. Uber nu ar trebui să îşi facă lobby la parlamentarii noştri, ca să i promoveze un proiect de lege pentru ei anume. Toate entităţile ar trebui să respecte legile din România. Dacă nu se dă ordonanţa nici săptămâna viitoare, vom veni în toată ţara în număr foarte mare", a declarat Ştefănescu.

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) au protestat joi în Capitală, pentru că Guvernul nu a promovat OUG promisă în urmă cu trei săptămâni, informează confederaţia.

Etichete: Guvern, taxi, taxify, UBER

200/477 COMENTARII
CharlesElarf
30 mar 19:47
+0
VOTURI
-0
viagra doctor bite hard
generic viagra
settlement on viagra in the courts
viagra without a doctor prescription
GarryAppag
30 mar 19:20
+0
VOTURI
-0
latest news side effects viagra
generic viagra
viagra low heart rate
buy generic viagra
CharlesElarf
30 mar 16:39
+0
VOTURI
-0
banned viagra commercials
buy generic viagra
charles linskaill viagra free alerts
viagra online
Jimmywonry
30 mar 16:38
+0
VOTURI
-0
viagra and red eyes
cheap viagra
vicodin valium viagra
viagra without a doctor prescription
GarryAppag
30 mar 16:05
+0
VOTURI
-0
indk b viagra
generic viagra 100mg
viagra blood pressure
generic viagra 100mg
CharlesElarf
30 mar 13:30
+0
VOTURI
-0
viagra on cnn advertisement
buy viagra online
viagra peanut butter
viagra 100mg
Jimmywonry
30 mar 13:26
+0
VOTURI
-0
generic viagra wholesale fast delivery
generic viagra
buying viagra in montreal
viagra pills
GarryAppag
30 mar 13:01
+0
VOTURI
-0
doctor millington viagra
buy generic viagra
viagra visual effects
viagra without a doctor prescription
CharlesElarf
30 mar 10:33
+0
VOTURI
-0
viagra legal pattent
viagra without a doctor prescription
naturpathic viagra
viagra online
Jimmywonry
30 mar 10:23
+0
VOTURI
-0
viagra order mail
viagra for sale uk
viagra sizes
viagra online
Arthurdek
30 mar 10:00
+0
VOTURI
-0
Kudos, Plenty of info.

cialis daily free sample
generic cialis
cialis precio farmacia benavides
cialis generic
StephenSadax
30 mar 09:28
+0
VOTURI
-0
Awesome write ups. Thanks a lot.

can someone with afib take viagra
generic viagra 100mg
viagra online generic
viagra 100mg
JosephEagek
30 mar 09:25
+0
VOTURI
-0
Wow lots of wonderful material.
cialis 20 mg or 5mg
cialis without a doctor prescription
cialis 20 mg 30 tablet eczane fiyatД±
cialis 20 mg
DamianRib
30 mar 08:50
+0
VOTURI
-0
Really all kinds of wonderful material!
cialis mercado libre mexico
cialis without a doctor prescription
cialis ciЕ›nienie
cialis without a doctor prescription
Charlescal
30 mar 08:27
+0
VOTURI
-0
You actually mentioned it superbly!

shipping free viagra
generic viagra
coke and viagra
viagra 100mg
CharlesElarf
30 mar 07:26
+0
VOTURI
-0
where can i buy viagra
generic viagra 100mg
increased cost of viagra
buy generic viagra
EarnestJib
30 mar 07:25
+0
VOTURI
-0
Excellent knowledge. Regards!
wirkung levitra cialis viagra
cialis online
why does cialis cost so much
cialis 20 mg
Jimmywonry
30 mar 07:12
+0
VOTURI
-0
viagra pen new version
generic viagra
generic viagra canada
viagra pills
GarryAppag
30 mar 06:52
+0
VOTURI
-0
viagra medical
viagra for women
give boys viagra
viagra generic
Arthurdek
30 mar 06:16
+0
VOTURI
-0
Cheers, Numerous write ups.

cialis generika vergleich
cialis 20 mg
cialis kaufen aus holland
generic cialis
GarryOvera
30 mar 06:05
+0
VOTURI
-0
You actually mentioned it fantastically.

viagra stories real people's experiences pharmacy
viagra generic
viagra great for group sex
cheap viagra
JosephEagek
30 mar 05:43
+0
VOTURI
-0
You actually explained it superbly!
cialis reviews webmd
cialis 20 mg
does cialis work the same as viagra
cheap cialis
DamianRib
30 mar 05:09
+0
VOTURI
-0
Kudos! Awesome stuff!
are generic cialis real
cialis generic
cialis darreichung
buy cialis online
StephenSadax
30 mar 04:32
+0
VOTURI
-0
Cheers. Fantastic information!

altitude sickness prevention with viagra
viagra without a doctors prescription
does viagra help after prostate removal
viagra online
CharlesElarf
30 mar 04:14
+0
VOTURI
-0
viagras time effect
viagra for women
nitrous oxide and viagra
viagra for women
Jimmywonry
30 mar 03:57
+0
VOTURI
-0
viagra and nitroglycerin
viagra pills
viagra 3
viagra for sale uk
GarryAppag
30 mar 03:42
+0
VOTURI
-0
viagra suppositories and endometrium lining
buy viagra online
cheapest prices for viagra online
buy generic viagra
EarnestJib
30 mar 03:36
+0
VOTURI
-0
Nicely put, Thanks a lot!
cialis et crampes
cialis without a doctor prescription
motilium arret commercialisation
cialis online
Charlescal
30 mar 03:26
+0
VOTURI
-0
Appreciate it. Quite a lot of knowledge.


viagra serendipity inventor
generic viagra online
site viagra
viagra without a doctors prescription
Arthurdek
30 mar 02:33
+0
VOTURI
-0
You actually said that really well.
berapa harga obat cialis
buy cialis online
cialis verträglichkeit
cialis without a doctor prescription
JosephEagek
30 mar 02:04
+0
VOTURI
-0
Seriously all kinds of useful advice.
cialis generika kaufen
buy cialis online
how are you supposed to take cialis
buy cialis online
DamianRib
30 mar 01:32
+0
VOTURI
-0
You said it nicely.!
cialis thrombosis
cheap cialis
generic cialis 4rx
cialis without a doctor prescription
CharlesElarf
30 mar 01:13
+0
VOTURI
-0
store location generic viagra
generic viagra online
viagra prices
generic viagra
GarryOvera
30 mar 01:03
+0
VOTURI
-0
You made your point very effectively..

side efects of viagra
generic viagra 100mg
marketing viagra vs cialis
buy viagra online
Jimmywonry
30 mar 00:52
+0
VOTURI
-0
price comparison viagra cialis
generic viagra
how do i get viagra
viagra online
GarryAppag
30 mar 00:43
+0
VOTURI
-0
viagra cialis levitra href
buy viagra online
viagra mixed with nitric oxide
generic viagra 100mg
EarnestJib
30 mar 00:03
+0
VOTURI
-0
You explained that really well!
precio cialis mГ©xico
cialis 20mg
cialis ulcers
buy cialis online
StephenSadax
29 mar 23:36
+0
VOTURI
-0
Amazing loads of beneficial facts.

hugh hefners viagra supply
viagra pills
cheap viagra canada
buy generic viagra
Arthurdek
29 mar 23:05
+0
VOTURI
-0
Thanks a lot! Fantastic stuff!
cialis one day e viagra
generic cialis
que es el cialis
cialis online
JosephEagek
29 mar 22:38
+0
VOTURI
-0
Regards. Ample facts.

cialis tablet filmomhuld 10mg
cialis generic
existe il un generique du cialis
cialis 20 mg
Charlescal
29 mar 22:30
+0
VOTURI
-0
With thanks, Helpful stuff.

700 million classaction lawsuit against viagra
generic viagra 100mg
can women take mens viagra
viagra generic
CharlesElarf
29 mar 22:16
+0
VOTURI
-0
buy taladafil viagra
cheap viagra
sell generic viagra without prescription
generic viagra online
DamianRib
29 mar 22:07
+0
VOTURI
-0
Nicely put, Regards.
costo cialis in italia
generic cialis
adalat cialis
generic cialis
Jimmywonry
29 mar 21:52
+0
VOTURI
-0
links to viagra in hotmail
viagra generic
cialis viagra levitra effects
generic viagra online
GarryAppag
29 mar 21:46
+0
VOTURI
-0
how much arginine is in viagra
viagra pills
viagra pregnancy fetus
buy viagra
EarnestJib
29 mar 20:27
+0
VOTURI
-0
Wonderful write ups. Many thanks!
does ohio medicaid cover cialis
generic cialis
wo bekomme ich cialis ohne rezept
cialis generic
JosephProfs
29 mar 20:05
+0
VOTURI
-0
Reliable material. Kudos!
online pharmacies
canadian drugs
mexican pharmacies
trust pharmacy canada
CraigOrecy
29 mar 19:52
+0
VOTURI
-0
Seriously tons of valuable advice!
web medical information
canadian pharmacies-24h
mexican pharmacies
aarp approved canadian online pharmacies
JasonKex
29 mar 19:45
+0
VOTURI
-0
Truly a good deal of helpful info.
canada pharmacy
canadadrugs
24 hour pharmacy
mexican pharmacies shipping to usa

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE