PROTEST al profesorilor, în faţa Guvernului. Dascălii cer demisia Executivului şi salarii mai mari



Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a protestat, luni, în fața Guvernului. Sindiclaiştii cer salarii mai mari pentru dascăli şi acuză Executivul că legea salarizării este "o glumă proastă".

Profesorii protesteaza luni in fata Guvernului
Profesorii protestează luni în fața Guvernului

Sindicaliștii din învățământ au încheiat prima zi de proteste în fața Guvernului luni în jurul orei 17,00, acestea urmând să fie reluate marți, când sunt așteptați mai mulți participați, conform organizatorilor.

Protestul a început la ora 15,00, iar reprezentanții acestora au depus la Registratura Guvernului o scrisoare cu revendicările.

'Am depus această scrisoare și, ca multe altele, va rămâne acolo. Soluția este una singură. Sunteți aici prezenți membrii Colegiului național al liderilor FSLI. Sunteți prezenți și alți colegi din birourile județene și vă rog să mergeți în teritoriu și să-i convingeți pe colegii noștri că, dacă nu vom veni 20.000-25.000 de oameni, nu se va rezolva nimic. Puterea este în mâinile noastre și trebuie să o folosim', le-a spus unul dintre lideri sindicali celor prezenți, scrie Agerpres.

Protestatarii au strigat: 'Vom ieși în stradă, lumea să ne vadă', 'Demisia', 'Demisia din respect pentru cadrul didactic', 'Demisia pentru tinerii, pentru elevii care se chinuie în școlile din România'.

Protestatarii reclamă, printre altele, faptul că Executivul nu a aprobat proiectul Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, elaborat pe baza Memorandumului aprobat de premierul Dacian Cioloș în data de 12 ianuarie 2016.

Potrivit FSLI, proiectul propus de Ministerul Muncii, în urma discuțiilor dintre grupul interministerial și reprezentanții instituțiilor bugetare, urma să elimine actualele inechități și dezechilibre din salarizarea personalului din sectorul public.

'Cu toate acestea, Guvernul Cioloș nu l-a înaintat Parlamentului spre adoptare! Actualul sistem de salarizare, mai ales pentru personalul din învățământ, este complet nemotivant, nu încurajează performanța profesională și nu atrage către acest sector vital tinerii cu vocație pentru meseria de dascăl', se arată într-un comunicat al FSLI.

De asemenea, sindicaliștii consideră că este incorect modul de stabilire a costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, "atâta timp cât se pleacă de la un 'dat' al Ministerului Finanțelor Publice și nu de la nevoile reale de finanțare ale unităților de învățământ', precum și 'inactivitatea factorilor de decizie în stoparea 'fenomenului' de depășire a numărului de antepreșcolari/preșcolari/elevi la grupă/clasă, cu mult peste cel prevăzut de art. 63 din Legea educației naționale'.

Pe lista nemulțumirilor sindicaliștilor se mai regăsesc: nedecontarea, în integralitate, de către toate autoritățile publice locale, a cheltuielilor pentru naveta la și de la locul de muncă a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat, creșterea alarmantă a numărului de agresiuni fizice și verbale asupra personalului didactic, săvârșite de elevi și reprezentanții legali ai acestora, neadaptarea conținutului programelor școlare la nevoile de formare ale elevilor și la cerințele de pe piața forței de muncă, inexistența dreptului legal al personalului didactic de predare cu o vechime efectivă în învățământ de cel puțin 34 de ani de a se pensiona la cerere, cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei, neadoptarea unor măsuri legislative care să conducă la depolitizarea funcțiilor de conducere din învățământ.

Totodată, cadrele didactice amendează supraîncărcarea activității desfășurată de personalul nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar, generată de reducerile de posturi din anii anteriori, concomitent cu măsurile de suspendare a ocupării posturilor vacante/devenite vacante, precum și lipsa autorizației sanitare de funcționare pentru mii de unități de învățământ.

FSLI reprezintă drepturile și interesele a aproximativ 178.000 de membri de sindicat, adică peste 60% din totalul salariaților din învățământul preuniversitar.

"Mult așteptata lege de salarizare în sistemul bugetar, pe care Guvernul tehnocrat condus de Prim - ministrul Dacian Julien Cioloș se angajase că o va finaliza până la data de 5 februarie 2016, se dovedește a fi o normă inechitabilă. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, analizând proiectul Ordonanței de urgență privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care urmează a fi adoptat în cel mai scurt timp, a constatat că acesta nu rezolvă marile discrepanțe în salarizarea personalului bugetar pe care le-am sesizat în numeroase rânduri, atât guvernului actual, dar și celor care l-au precedat! Mai mult, din grilele de salarizare propuse de Guvernul Cioloș, se constată că pentru anumite categorii de cadre didactice și pentru personalul didactic auxiliar, salariile propuse sunt mai mici decât cele actuale", se arată într-un comunicat al Federaţiei. 

În unele cazuri, salariile vor scădea cu până la 800 de lei, iar din cauza modului în care este concepută grila, veniturile care nu scad vor fi îngheţate pe termen nedefinit, spun liderii FSLI. Sindicaliştii cer demisia Guvernului şi îndreptarea nedreptăţilor privind salariile.

"Cei peste 178.000 de salariați din învățământul preuniversitar, membri de sindicat ai
organizațiilor afiliate la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, nu acceptă o astfel de
lege de salarizare! În aceste condiții, membrii de sindicat afiliați la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, vor recurge la toate formele de luptă sindicală, prima acțiune urmând a se desfășura în zilele de 18 și 19 aprilie, în intervalul orar 15.00-17.00, când vor picheta sediul Guvernului României", spun liderii sindicali.

Conform proiectului, profesorii care urmează să intre în învăţământ ar avea salarii şi mai mici decât acum.

Etichete: Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, FSLI, profesori, profesorii protesteaza, protest guvern, protest in fata guvernului, protest profesori

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h