PROGNOZA METEO BUCUREŞTI pentru URMĂTOARELE ZILE. Vremea va fi în general frumoasă



PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă vreme în general frumoasă pentru zilele următoare. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade. 

Cum va fi VREMEA in Bucuresti, in urmatoarele trei zile: Prognoza METEO pentru Bucuresti
Cum va fi VREMEA în București, în următoarele trei zile: Prognoza METEO pentru București
Foto: hotelrazvan.com

PROGNOZA METEO BUCURESTI JOI. Vremea va fi predominant frumoasă si se va menţine mai caldă decât ar fi normal în prima decadă a lunii septembrie. Cerul va fi variabil spre parţial noros, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade.

PROGNOZA METEO BUCURESTI VINERI. Regimul termic va fi caracterizat de valori mult mai ridicate decât ar fi normal în această perioadă din an, astfel că maxima va fi de 31...32 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab si moderat.

PROGNOZA METEO BUCURESTI SÂMBĂTĂ. Vremea se va mentine caldă pentru acestă perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări seara si în cursul noptii, când trecător este posibil să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu usoare intensificări în orele amiezii. Temperatura maximă va fi de 31...32 de grade.

PROGNOZA METEO JOI. Vremea va fi în continuare în general frumoasă şi mai caldă decât în mod obişnuit în prima decadă a lunii septembrie. În jumătatea de sud a ţării cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, în special în sud-vest, unde pe arii restrânse va ploua slab; vântul va sufla în general moderat, cu intensificări în sudul Banatului. În restul teritoriului, cerul va fi mai mult senin, vântul slab, iar în zonele depresionare dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade pe litoral si 33 de grade in Moldova, posibil si in Lunca Dunarii.

PROGNOZA METEO VINERI: Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sudul extrem şi în sud-vest, iar după-amiaza şi la munte, zone unde izolat vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab si moderat, cu uşoare intensificări în sudul Banatului şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade in sudul litoralului si 33 de grade în Lunca Dunării. Dimineaţa şi noaptea în zonele depresionare vor fi condiţii de ceaţă.

PROGNOZA METEO SAMBATA: Vremea va fi caldă pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros în jumătatea de sud-vest a tării unde, mai ales seara si noaptea, pe arii restrânse vor fi ploi slabe, de scurtă durată. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în special după-amiaza la munte, precum si în zona litoralului, unde izolat se vor semnala averse si descărcări electrice. Vântul va avea usoare intensificări pe parcursul zilei în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei si la munte, dar si în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade in delta şi 33 de grade in zonele de campie. Dimineaţa şi noaptea în zonele joase de relief vor fi condiţii de ceată.

TENDINTA

DUMINICA - Desi valorile termice diurne vor marca o scădere usoară fată de ziua anterioară, vremea va rămâne caldă pentru acestă dată din an în majoritatea zonelor, iar gradul de instabilitate atmosferică va fi în crestere. Îndeosebi ziua, vor fi înnorări temporar accentuate în jumătatea de sud-vest a tării, iar după-amiaza si seara si în zona montană unde local vor fi averse si descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spatii restrânse, mai ales în a doua parte a zilei, cu precădere în nord-vest, în centru si în zona litoralului.

Vântul va sufla slab si moderat, cu usoare intensificări în prima parte a intervalului în Dobrogea si în cea mai mare parte a Munteniei, dar de scurtă durată si în rest, în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 de grade in delta şi 30 de grade in nord-vest si in nord-est. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceată.

LUNI si MARTI - Vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă din an. Probabilitatea de aparitie a ploilor va fi mai ridicată în special după-amiaza si seara, cu precădere în zonele de munte, dar si în partea de sud-vest si centru a teritoriului.

Etichete: cum va fi vremea, meteo, prognoza meteo, vremea în bucureşti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE