PROGNOZA METEO. Burniţă, gheaţă şi temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei



PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă vreme urâtă pentru zilele următoare. Temperatura aerului va creşte uşor, însă vremea va fi în continuare mai rece decât în mod obişnuit la această dată.

PROGNOZA METEO. Burnita, gheata si temperaturi mai scazute decat normalul perioadei
PROGNOZA METEO. Burniţă, gheaţă şi temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei
Foto: magazinsalajean.ro

PROGNOZA METEO MARŢI. În sudul şi estul ţării vremea va fi deosebit de rece, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor marca o creştere uşoară, deşi se vor situa în continuare sub normele caracteristice acestei perioade. Cerul va fi temporar noros, dar ploile vor diminua semnificativ faţă de intervalul anterior, astfel încât vor fi în general slabe cantitativ şi se vor semnala pe spaţii restrânse la munte şi în sud-est şi cu totul izolat în celelalte regiuni. În zona înaltă a Carpaţilor Orientali vor mai fi precipitaţii mixte. Dimineaţa şi noaptea, pe spaţii restrânse va fi ceaţă şi izolat burniţă. Vântul va sufla cu unele intensificări în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 grade in Nordul Moldovei şi 15, poate 16 grade in Banat

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade Cerul va avea înnorări, în special în prima parte a intervalului, însă condiţiile de ploaie vor fi reduse.

PROGNOZA METEO MIERCURI. Valorile termice vor fi în creştere în toată ţara, însă vor caracteriza în continuare o vreme mai rece decât în mod obişnuit la această dată, în special în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 grade in Nordul Moldovei şi 19 grade in Banat. Cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul şi în nord-vestul teritoriului, unde pe spaţii restrânse va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Câmpia de Vest şi pe crestele montane. În zonele joase, dimineaţa pe spaţii restrânse se va semnala ceaţă.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Temperatura aerului va creşte uşor, însă vremea va fi în continuare mai rece decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 12...13. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

PROGNOZA METEO JOI. Vremea va continua să se încălzească în cea mai mare parte a ţării, astfel încât va deveni normală sub aspect termic în regiunile intracarpatice. Cerul va fi temporar noros şi izolat va ploua slab, îndeosebi în zona montană şi în regiunile nordice. În zonele joase de relief, dimineaţa se va semnala ceaţă şi izolat posibil burniţă. Vântul va avea intensificări temporare în sudul teritoriului, cu viteze mai mari în sudul Banatului şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade in Moldove si 23 de grade in Dealurile Banatului.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Temperatura aerului va continua să crească uşor, astfel că maxima va fi de 16...17 grade. Cerul va avea unele înnorări şi dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.

Vineri, valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice specifice acestei date în cea mai mare parte a ţării, adica intre 12 si 22 grade. Cerul va fi temporar noros şi izolat se vor semnala ploi slabe sau burniţe. DE SAMBATA PANA MARTI, vremea va fi relativ normală termic în primele două zile ale intervalului, dar va intra într-un proces de răcire. Temporar va ploua în majoritatea regiunilor.

Sursa: romaniatv.net.

Etichete: prognoza meteo, prognoza meteo bucuresti, vremea 3 zile

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE