PROGNOZA METEO în Bucureşti şi în ţară. Cum va fi vremea în zilele următoare



PROGNOZA METEO în Bucureşti şi în ţară. Regimul termic se va menţine apropiat de cel normal pentru această dată în cea mai mare parte a ţării în primele două zile ale săptămânii. De miercuri, vremea se răceşte.

Prognoza meteo
Prognoza meteo

PROGNOZA METEO în Bucureşti şi în ţară.

PROGNOZA METEO în Bucureşti luni. Valorile termice vor fi apropiate de normele perioadei. Cerul va fi mai mult noros, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 0...2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -4 grade.

PROGNOZA METEO în Bucureşti marţi. Cerul va avea înnorări în general persistente, iar dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de -1...0 grade, iar cea minimă de -8...-6 grade.

PROGNOZA METEO LUNI

Valorile termice, în special cele diurne, se vor situa în jurul mediilor climatologice. În sudul şi în estul ţării înnorările vor fi în general persistente, local se va semnala ceaţă, iar izolat şi trecător va burniţa sau va fulgui. În restul teritoriului, cerul va fi variabil spre mai mult senin, dar în zonele joase pe spaţii restrânse, în special dimineața și noaptea, va fi ceaţă sau nebulozitate joasă. Vântul va sufla moderat, cu intensificări izolate în Moldova, sudul Banatului şi pe crestele montane şi în general slab în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -4 și 6 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 și 0 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre -16...-14 grade.

PROGNOZA METEO MARŢI

Regimul termic se va menţine apropiat de cel normal pentru această dată în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua în regiunile extracarpatice, în timp ce noaptea nebulozitatea va cuprinde în special centrul, sudul şi estul teritoriului şi va ninge slab în nordul Moldovei şi posibil în Lunca Dunării. Mai ales dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief local va fi ceață, posibil persistentă. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în a doua parte a intervalului în est şi în sud-est. Temperaturile maxime se vor situa în general între -4 şi 4 grade, iar cele minime între -11 și -3 grade, local mai scăzute în Transilvania.

PROGNOZA METEO MIERCURI

Vremea se va răci ușor în cea mai mare parte a țării. Pe parcursul zilei cerul va fi variabil, mai mult noros în zonele joase din centru, sud și est, unde cu totul izolat va fulgui. Mai ales dimineața va fi ceață asociată cu chiciură în Transilvania, Oltenia, local, în Muntenia, Crișana, Banat și izolat în restul teritoriului. Noaptea nebulozitatea se va extinde în majoritatea regiunilor, ceață cu chiciură va fi în vest, sud-vest și centru, iar local în Moldova, Dobrogea și cu totul izolat în rest va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, mai ales ziua, în regiunile estice și sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între -6 și 2 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -12 și -2 grade.

PROGNOZA METEO în Bucureşti şi în ţară.

Etichete: cum va fi vremea, meteo, prognoza meteo, vremea în bucureşti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h