PROGNOZA METEO pe DOUĂ SĂPTĂMÂNI. Cum va fi vremea la MUNTE şi la MARE



PROGNOZA METEO. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 18-31 iulie 2016.

PROGNOZA METEO pe doua saptamani.
PROGNOZA METEO pe două săptămâni.

Pe parcursul primei săptămâni de prognoză vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel încât, pornind de la valori uşor mai mici decât cele specifice pentru mijlocul lunii iulie (cu medii ale maximelor de 24...26 de grade şi ale minimelor de 13...16 grade), se va ajunge în data de 23 iulie la o vreme călduroasă, cu temperaturi diurne de 31...32 de grade şi nocturne de 16...18 grade. În perioada 24 - 26 iulie se va resimţi o uşoară răcorire a vremii, concretizată prin maxime de 27...29 de grade, urmând ca apoi temperaturile să se menţină la valori de 30...32 de grade, medie regională, fiind posibile valori mai ridicate către finalul lunii. 

În perioada 24 - 26 iulie instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată, ploile se vor semnala pe arii extinse şi local vor fi însemnate cantitativ. În restul intervalului, pe spaţii restrânse vor fi ploi în general slabe, cu probabilitate mai mare în cea de-a doua săptămână.

MUNTENIA

La începutul intervalului de prognoză regimul termic va fi unul ponderat, concretizat prin medii ale maximelor de 27...30 de grade şi ale minimelor de 15...17 grade. Apoi vremea se va încălzi şi va deveni călduroasă în zilele de 23 şi 24 iulie când sunt de aşteptat medii termice diurne de 31...34 de grade, cu cele mai mari valori în zonele de câmpie. În cea de-a doua săptămână, cu mici variaţii, temperaturile se vor situa într-un ecart mediu de 32...34 de grade, cu valori posibil ușor mai ridicate spre sfârșitul intervalului de prognoză.

Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în perioada 25 - 26 iulie când va ploua pe arii relativ extinse, în restul intervalului fiind de aşteptat ploi în general slabe, pe suprafeţe restrânse, cel mai probabil tot în cea de-a doua săptămână.

CRIŞANA

În prima săptămână de prognoză valorile termice vor creşte de la o zi la alta, astfel că, pornind de la o vreme răcoroasă (cu medii ale maximelor de 23...26 de grade şi ale minimelor de 12...14 grade), se va ajunge în data de 23 iulie la un regim caracterizat de temperaturi medii diurne de 31...32 de grade şi nocturne de 16...18 grade. În perioada 24–26 iulie se va resimţi o uşoară răcorire a vremii, concretizată prin maxime de 26...28 de grade, urmând ca apoi temperaturile să se menţină la valori de 30...32 de grade, medie regională, fiind posibile valori chiar mai ridicate către finalul lunii.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în perioada 24 - 26 iulie când ploile se vor semnala pe arii extinse şi local vor fi însemnate cantitativ. În restul intervalului, cel mai probabil în cea de-a doua săptămână, vor fi ploi în general slabe, pe spaţii restrânse.

TRANSILVANIA

Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme răcoroasă, cu medii ale maximelor de 22...24 de grade şi ale minimelor de 11...13 grade, apoi valorile de temperatură vor creşte de la o zi la alta, ajungând în zilele de 23 - 24 iulie la maxime de 28...30 de grade şi minime de 14...16 grade. În perioada 25 - 27 iulie vremea se va mai răcori, urmând a se înregistra maxime de 25...27 de grade, medie regională. Până la finalul celor două săptămâni se estimează o nouă încălzire a vremii, cu posibile valori de peste 30 de grade.

Perioada 24 - 27 iulie va fi caracterizată de un grad accentuat de instabilitate atmosferică fiind de aşteptat ploi frecvente şi însemnate cantitativ. În restul intervalului, pe spaţii restrânse vor fi ploi în general slabe, cu probabilitate mai mare în ultimele zile.

MARAMUREŞ

În prima săptămână de prognoză valorile termice vor creşte de la o zi la alta, astfel încât, pornind de la o vreme răcoroasă (cu medii ale maximelor de 22...24 de grade şi ale minimelor de 11...13 grade), se va ajunge în data de 23 iulie la un regim caracterizat de temperaturi medii diurne de 29...30 de grade şi nocturne de 14...16 grade. În perioada 24 - 26 iulie se va resimţi o uşoară răcorire a vremii, concretizată prin maxime de 26...28 de grade, urmând ca apoi temperaturile să urce spre 30 de grade, medie regională.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în perioada 24 - 27 iulie când ploile se vor semnala pe arii extinse şi local vor fi însemnate cantitativ. În restul intervalului, ploi în general slabe vor fi pe spaţii restrânse, cu probabilitate mai mare în cea de-a doua săptămână.

MOLDOVA

Pe parcursul primei săptămâni de prognoză vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că, pornind de la valori mult mai mici decât cele specifice pentru mijlocul lunii iulie (cu medii ale maximelor de 21...24 de grade şi ale minimelor de 13..15 grade), se va ajunge în perioada 23 - 24 iulie la o vreme călduroasă, cu temperaturi diurne de 30...32 de grade şi nocturne de 16...18 grade. În perioada 25 - 27 iulie se va resimţi o uşoară răcorire a vremii, concretizată prin maxime de 27...29 de grade, urmând ca apoi temperaturile să atingă valori de 30...32 de grade, medie regională, posibile chiar mai ridicate către sfârșitul lunii.

Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai mare în perioada 25 -28 iulie.

DOBROGEA

În perioada 19 -22 iulie regimul termic va fi caracterizat de valori medii de 26...28 de grade ziua şi 17...19 grade, noaptea. Apoi temperaturile vor fi în creştere şi se vor menţine în general între 29...31 de grade, fiind posibile chiar şi intervale mai călduroase, cel mai probabil în zilele de 23-24 iulie şi din nou spre sfârşitul lunii. În tot acest interval media valorilor nocturne va fi de 19...21 de grade.

Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi în general redusă, totuşi ploi locale se pot semnala în zilele de 25 şi 26 iulie.

OLTENIA

La începutul intervalului prognoză regimul termic va fi ponderat, concretizat prin medii ale maximelor de 26...29 de grade şi ale minimelor de 14...17 grade. Apoi vremea se va încălzi şi va redeveni călduroasă în zilele de 23 - 24 iulie, când se vor înregistra temperaturi medii diurne de 32...34 de grade, cu cele mai ridicate valori în zonele de câmpie. În cea de-a doua săptămână, cu mici variaţii, vor fi temperaturi maxime de 32...33 de grade.

Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în perioada 24 - 25 iulie când va ploua pe arii relativ extinse, în restul intervalului fiind de aşteptat ploi în general slabe, pe suprafeţe mici, în zona deluroasă.

LA MUNTE

Intervalul va debuta cu o vreme răcoroasă, caracterizată prin valori diurne de 14...18 de grade şi nocturne de 6...9 grade, în medie. Apoi va predomina o vreme caldă, cu temperaturi maxime de 19...23 de grade şi minime de 10...14 grade, în medie.

Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în perioada 24 - 26 iulie când aversele vor fi frecvente şi mai însemnate cantitativ. În restul intervalului, ploile se vor semnala pe suprafețe restrânse şi vor fi în general slabe.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/prognoza-meteo-pe-doua-saptamani-cum-va-fi-vremea-pana-la-sfarsitul-lunii-iulie_304470.html#ixzz4Elwloexk

Etichete: meteo, prognoza meteo, prognoza meteo pe doua saptamani, prognoza pe două săptămâni, vremea la mare, vremea la munte

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE