PROGNOZA METEO pe trei zile. Cum va fi vremea în weekend în BUCUREŞTI



PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă precipitaţii şi o răcire accentuată a vremii, însă de sâmbătă vremea se va mai îndrepta, iar mercurul va mai urca în termometre.

Vin ploile in Bucuresti! PROGNOZA METEO pe TREI ZILE
Vin ploile în Bucureşti! PROGNOZA METEO pe TREI ZILE
Foto: fanatik.ro

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI VINERI. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere accentuată față de intervalul precedent, astfel încât vremea va deveni răcoroasă pentru această dată. Cerul va avea înnorări îndeosebi în cursul zilei, când temporar vor mai fi ploi şi, posibil, descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 20...21 de grade.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI SÂMBĂTĂ. Vremea se va menține răcoroasă pentru această dată, deşi valorile termice diurne vor marca o creştere faţă de intervalul precedent. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 25...26 de grade, iar cea minimă de 13...14 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI DUMINICĂ. În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi se va încălzi ușor. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 12...14 grade.

ÎN ŢARĂ

PROGNOZA METEO. Vineri, vremea se va răci accentuat şi în sud-est şi va deveni răcoroasă în toată ţara. Cerul va fi variabil în vest, dar va avea înnorări temporar accentuate, mai ales în cursul zilei, în celelalte regiuni. Local în centru, sud şi est şi izolat în rest vor mai fi averse şi descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor depăşi punctiform 20...25 l/mp. Vântul va avea unele intensificări în Dobrogea, iar în cursul zilei şi în estul şi sud-vestul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa între 16...17 grade în Transilvania și în Subcarpaţii Getici şi 27 de grade în sudul Olteniei, iar temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 6 și 16 grade.

PROGNOZA METEO. Sâmbătă, vremea se va ameliora semnificativ sub aspectul precipitațiilor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, mai ales în prima parte a zilei la munte și în sudul teritoriului, dar numai izolat şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile estice şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 de grade în depresiuni și 27 de grade, izolat, în sudul extrem, iar cele minime se vor situa, în general, între 5 şi 15 grade.

PROGNOZA METEO. Duminică, vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice vor continua să crească ușor, apropiindu-se de normele perioadei. Cerul, mai mult senin, va avea unele înnorări după-amiaza în zona montană, unde doar izolat şi trecător va ploua slab şi vor fi posibile descărcări electrice, iar spre sfârșitul intervalului în nordul teritoriului, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22...23 de grade în depresiuni și 30 de grade, izolat, în sudul Olteniei, iar cele minime se vor situa, în general, între 8...18 grade.

Săptămâna viitoare debutează cu vreme în general frumoasă și în încălzire uşoară şi treptată, astfel că spre mijlocul săptămânii viitoare vremea va deveni călduroasă în zonele de câmpie şi podiş, mai ales din sudul şi vestul ţării. Ploile vor fi puţine şi se vor arăta îndeosebi în nord și în zona montană aşa că săptămâna viitoare va fi una numai bună de concedii. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 32 de grade.

Sursa: romaniatv.net.

Etichete: cum va fi vremea, prognoza meteo bucuresti, vremea

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h