PROGNOZA METEO pentru URMĂTOARELE ZILE. Vremea se încălzeşte



PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă că vremea se va încălzi în zilele următoare. În weekend, va fi mult mai cald decât în mod obişnuit. Săptămâna viitoare începe cu valori termice fi în scădere.

Prognoza meteo
Prognoza meteo

PROGNOZA METEO BUCURESTI JOI: Cerul va avea înnorări temporare şi se va semnala ceaţă în primele ore ale zilei, dar în special noaptea. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 7...8 grade.

PROGNOZA METEO BUCURESTI VINERI: Vremea se va încălzi uşor. În primele ore ale zilei şi din nou noaptea va fi ceaţă sau nebulozitate joasă, iar în restul timpului cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 10...12 grade.

PROGNOZA METEO BUCURESTI SÂMBĂTĂ: Valorile termice, în special cele minime se vor situa peste mediile multianuale. Dimineaţa se va semnala ceaţă, iar mai ales spre seară şi noaptea va fi nebulozitate joasă asociată trecător cu burniţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 11 grade.

TENDINŢA

PROGNOZA METEO JOI. Vremea se va încălzi uşor în vestul ţării şi mai ales în zonele montane şi submontane, în timp ce în restul teritoriului temperaturile vor fi în general comparabile cu cele din intervalul precedent şi vor continua să fie mai mici decât cele normale în a doua decadă a lunii noiembrie. În vest, nord-vest şi centru vor fi înnorări şi local precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie în zonele mai joase de relief şi mixte la munte, iar în primele ore pe arii restrânse va fi polei. Si in sud şi în est, vor fi posibile depuneri de polei, din ceata sau nebulozitatea joasa, ce se vor semnala local, la inceputul zilei, asociate izolat cu burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 grade in in Transilvania şi 11 grade în Dealurile Banatului.

PROGNOZA METEO VINERI. Valorile de temperatură vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, dar cu precădere la deal şi la munte, unde cerul va fi variabil. În restul zonelor, în special în primele ore ale zilei şi noaptea, local va fi ceaţă sau nebulozitate joasă, ce pot fi asociate cu burniţă. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, dar local şi temporar şi în Banat, în Moldova şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 15 grade, mai coborâte în zonele cu ceaţă persistentă. (15 grade vor fi in Dealurile de Vest)

PROGNOZA METEO SAMBATA. În regiunile intracarpatice şi la munte, temperatura va continua să crească şi va fi mult mai cald decât în mod obişnuit, iar ca aspect ziua va predomina o vreme însorită, dar în cursul nopţii vor fi unele înnorări în vestul extrem, unde numai cu totul izolat vor fi condiţii de ploaie. În sudul şi estul teritoriului, local va fi nebulozitate joasă, asociată trecător cu burniţă sau ploaie slabă, iar valorile termice, în special cele minime se vor situa peste mediile multianuale. Îndeosebi dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă, local în sud şi centru şi pe arii mai restrânse în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în jumătatea de nord a Moldovei, în sudul Banatului, precum şi în zonele de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 4...6 grade în zonele cu ceaţă mai persistentă şi 18 grade în Dealurile de Vest.

TENDINTA

DUMINICA - În regiunile sudice şi estice vremea se va răci uşor şi va fi în general închisă, cu nebulozitate joasă stratiformă, local ceaţă şi pe arii restrânse burniţă sau ploi slabe. În restul teritoriului valorile termice vor continua să caracterizeze o vreme caldă pentru această dată din an, cerul va fi variabil, iar ceaţa se va semnala în special în zonele depresionare din centru. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 şi 16 grade. (16 grade vor fi in vestul tarii, iar valorile mai mici in depresiunile Carpatilor Orientali si mai ales acolo unde ceata va fi persistenta)

LUNI si MARTI - Valorile termice vor fi în scădere, dar la începutul intervalului în vestul şi local în centrul teritoriului, acestea se vor menţine peste mediile multianuale. În special în regiunile extracarpatice, pe arii restrânse vor fi burniţe sau ploi slabe, iar în zonele joase de relief se va semnala ceaţă.

Etichete: meteo, metoeu bucuresti, prognoza meteo

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE