Program prelungit la serviciile de paşapoarte din Bucureşti şi Ilfov până la sfârșit de august



Serviciile de paşapoarte din Bucureşti şi din judeţul Ilfov îşi vor prelungi programul de lucru cu publicul pentru a putea gestiona un număr mai mare de cereri şi pentru a reduce aglomeraţia, a anunţat, luni, Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Pogramul prelungit va fi valabil în perioada 23 iulie – 31 august.

Serviciul pasapoarte Bucuresti
Serviciul pașapoarte București

Potrivit MAI, în zilele de luni, marţi şi miercuri serviciile de paşapoarte vor funcţiona până la ora 18.30, iar în zilele de joi şi vineri până la ora 16.30.

„Programul prelungit va fi valabil în perioada 23 iulie – 31 august, pentru că experienţa ultimilor ani a arătat că numărul cetăţenilor care solicită paşapoarte este mai ridicat comparativ cu restul anului. În cadrul măsurilor de eficientizare a activităţii de eliberare a paşapoartelor, la nivelul MAI s-a dispus suplimentarea personalului de la ghişee şi mutarea structurilor de paşapoarte în sedii noi, care oferă condiţii decente şi spaţii de aşteptare pentru cetăţeni", precizează MAI.

Pentru regiunea Bucureşti-Ilfov, structurile de paşapoarte funcţionează în două centre comerciale Plaza România şi ParkLake, numărul total de ghişee fiind de 42.

Potrivit MAI, timpul mediu de procesare al unei cereri este de şapte minute la oricare dintre sedii, cetăţenii fiind sfătuiţi să îşi facă programare online pe site-ul www.epasapoarte.ro, în acest caz, timpul de aşteptare la ghişeu fiind zero.

MAI reaminteşte că începând cu data de 20 iulie 2018 au intrat în vigoare modificările aduse Legii nr. 248/ care vizează creşterea valabilităţii paşaportului simplu electronic pentru persoanele de peste 18 ani, de la 5 la 10 ani.

 

Etichete: august, Bucureşti, Ilfov, pasapoarte bucuresti, serviciu pasapoarte

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE