PROGRAMUL lucrărilor de montare a separatoarelor de sens pe DN1. Restricţii de circulaţie



Lucrările de montare a separatoarelor de sens pe drumul național DN1 se va desfășura și pe timpul nopții, începând de marți, decizia fiind luată de conducerea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) pentru creșterea ritmului de montare, a anunțat, marți, instituția.

TRAFIC RESTRICTIONAT pe DN1, intre pasajul Baneasa si IKEA, pentru montarea separatoarelor
TRAFIC RESTRICŢIONAT pe DN1, între pasajul Băneasa şi IKEA, pentru montarea separatoarelor
Foto: ceccarbusinessmagazine.ro

Programul lucrărilor executate noaptea este de luni până vineri în intervalul orar 22,00 — 5,00.

De asemenea, în timpul zilei, lucrările se vor desfășura de luni până vineri, între orele 10,0 — 17,00, vineri, în intervalul orar 10,00 — 14,00, iar sâmbăta de la 7,00 la 13,00.

CNADNR precizează că lucrările executate vor afecta ambele căi de circulație și vor fi închise benzile centrale, iar circulația se va desfășura pe doua benzi pe sens.

"Menționăm că în zilele de sărbători legale nu vor fi executate lucrări, nefiind instituite restricții de circulație. Montarea acestor separatoare este foarte importantă pentru asigurarea siguranței circulației. CNADNR, împreună cu Poliția Rutieră au stabilit că toate aceste lucrări să se desfășoare în anumite intervale orare, când traficul este mai scăzut, astfel încât impactul lucrărilor asupra celor care tranzitează zona să fie cât mai mic", precizează compania de drumuri, relatează Agerpres.

CNADNR face apel în continuare la șoferi sa circule cu respectarea regulilor de circulație, mai ales cu viteza legală, pentru ca montarea acestor parapete nu va exclude producerea de accidente cauzate de viteza excesivă.

Etichete: CNADNR, DN1, separatoare sens DN1

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE