Programul "Rabla" va fi suplimentat cu peste 3.500 de tichete



Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a decis suplimentarea Programului "Rabla Clasic" 2016 cu peste 3.500 de tichete destinate exclusiv persoanelor fizice.

Programul "Rabla" va fi suplimentat cu peste 3.500 de tichete
Programul "Rabla" va fi suplimentat cu peste 3.500 de tichete

"Această nouă suplimentare, în valoare de aproximativ 23 de milioane de lei, confirmă succesul istoric pe care l-a înregistrat, anul acesta, programul RABLA. Cumulând bugetul iniţial al Programului şi suplimentările din iulie şi octombrie, ne aşteptăm să depăşim 25.000 de beneficiari, până la sfârşitul anului. Interesul faţă de Programul RABLA continuă să fie foarte ridicat şi mă bucur că am reuşit să identificăm resursele pentru a înlocui şi mai multe maşini vechi cu autovehicule noi, mai puţin poluante", a transmis Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Notele de înscriere vor putea fi introduse de către producătorii validaţi începând cu data de 23 noiembrie, ora 12.00, iar facturile aferente acestora vor fi emise numai începând cu data de 9 decembrie 2016, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Mediului.

De asemenea, a fost prelungită data până la care proprietarii persoane fizice şi juridice se pot înscrie la producători, şi anume până cel târziu la data de 10 decembrie 2016. Nota de înscriere este valabilă maximum 120 de zile de la emiterii, însă fără a se depăşi data de 15 decembrie 2016, iar data-limită pentru depunerea ultimei cereri de decontare din cadrul Programului este 15 decembrie 2016.

În plus, a fost introdusă posibilitatea prelungirii, până la data de 31 martie 2017, a valabilităţii contractelor de finanţare nerambursabilă încheiate de către producătorii validaţi cu Administraţia Fondului pentru Mediu.

Etichete: programul Rabla, rabla 2016, tichete rabla

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE