Proiect de hotărâre privind creşterea salariului minim de la 1 mai, înaintat de Guvern



Guvernul a înaintat un proiect de hotărâre privind creşterea salariului minim la 1.250 de lei, începând de la 1 mai.

Proiect de hotarare privind cresterea salariului minim de la 1 mai, inaintat de Guvern
Proiect de hotărâre privind creşterea salariului minim de la 1 mai, înaintat de Guvern
Foto: ghr.com.ro

Preşedintele Cartel Alfa Bogdan Hossu a precizat că Guvernul a înaintat proiectul de hotărâre care prevede această majorare marţi dimineaţă, iar această propunere este agreată de sindicalişti pentru că se recuperează parţial pierderea din primele patru luni ale anului în care salariul minim la rămâne la 1.050 de lei, informează mediafax.ro.

Bogdan Hossu a mai spus că proiectul prevede şi indexarea automată care va ţine cont de coşul minim de consum, de inflaţie şi de parametrii generali, ceea ce permite un mecanism de creştere în perioada următoare.

Preşedintele Cartel Alfa a mai spus că documentul transmis de Guvern, spre deosebire de anii anterior, nu mai face discriminare pentru sectorul bugetar, în sensul că salariul minim garantat în plată reprezintă salariul de bază minim plătit fiecărui salariat bugetar.

Consiliul Economic şi Social (CES) a fost convocat marţi după-amiază pentru a aviza proiectul de hotărâre de Guvern.

Reprezentanţii Guvernului au propus, în discuţiile de luni seară din Consiliul Naţional Tripartit, majorarea salariului minim pe economie începând cu 1 mai, motivând că este necesar un studiu de impact, însă sindicatele s-au opus, cerând ca majorarea la 1.200 de lei să se facă de la 1 ianuarie.

Consiliul Naţional Tripartit, la care participă reprezentanţi ai Guvernului şi liderii confederaţiilor sindicale şi patronale, s-a întrunit luni seară, de la ora 17.00, la Ministerul Muncii, pentru a discuta despre salariul minim pe economie în 2016, în condiţiile în care până joi trebuie luată o decizie legată de oportunitatea majorării acestuia.

Etichete: crestere salariu, salariu minim

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h