PROIECT. Maşinile fără RCA, inspecţie tehnică sau impozit plătit vor fi ridicate după doar 2 luni



Toate mașinile parcate pe domeniul public și cu inspecția tehnică expirată, precum și cele neasigurate sau pentru care nu au fost achitate taxe și impozite vor fi ridicate de primării după doar două luni de la data la care au fost găsite și considerate astfel abandonate, în loc de 1 an cât prevede astăzi legea.

Masinile fara RCA, inspectie tehnica sau impozit platit vor fi ridicate dupa doar 2 luni
Maşinile fără RCA, inspecţie tehnică sau impozit plătit vor fi ridicate după doar 2 luni

Modificările vor intra în dezbaterea Parlamentului în această toamnă, informează profit.ro.

Conform noilor măsuri propuse, va fi scurtat de la 1 an la 60 de zile termenul pentru care un vehicul aflat pe domeniul public sau privat poate fi considerat abandonat.

"În marile orașe, întâlnim adesea depozitate pe domeniul public rulote și remorci, perioade lungi de timp de 6 luni - 1 an, perioade în care aceste vehicule nu sunt utilizate de proprietari potrivit destinației. Menținerea termenului de un an duce la prelungirea duratei în care domeniul public primește o altă destinație decât cea legală. Acceptarea unei soluții contrare ar conduce la concluzia că aceste terenuri (chiar dacă sunt locuri de parcare de sau parcări publice gratuite), destinate circulației publice și staționarii vehiculelor funcționale, să se transforme într-un spațiu în care persoane private, invocând diferite situații individuale, să depoziteze bunuri proprietate privată, cu afectarea dreptului de proprietate a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, ceea ce este inadmisibil", argumentează autorii proiectului de lege.

Proiectul extinde, în acest context, și categoria vehiculelor abandonate, care va cuprinde: toate vehiculele parcate pe domeniul public al căror termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat, precum și cele neasigurate pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terților prin accidente de circulație sau cele pentru care proprietarul nu a achitat taxele și impozitele prevăzute de lege.

În prezent, pentru identificarea proprietarului sau a deținătorului legal al vehiculului fără stăpân sau abandonat, primarul aduce la cunoștință publică caracteristicile tehnice ale vehiculului și locul de unde acesta a fost ridicat, prin anunț într-un cotidian local, în termen de 5 zile de la întocmirea procesului-verbal de constatare.

Conform noilor prevederi, primarul va trebui să anunțe locul de identificare a autovehicului, înainte de a fi demarate procedurile de ridicare.

Parlmentarii propun, de asemenea, reducerea de la 10 zile la 5 zile a termenului în care, după primirea somației de la primărie, proprietarul trebuie să ridice autovehiculul abandonat, în caz contrar acesta trecând în proprietatea primăriei.

Autorii proiectului de lege vor să se asigure că proprietariul unui vehicul abandonat nu îl va muta doar pe un alt spațiu public și prevăd ca simpla mutare să nu întrerupă termenele și procedurile specifice pentru o mașină abandonată.

Proprietarul va putea să nu ridice autovehiculul, în urma somației primăriei, doar dacă îl aduce în stare proprie de funcționare pe drumurile publice. În acest sens, proprietarul va trebui să prezinte dovada că mașina corespunde din punct de vedere tehnic, având inspecția tehnică periodică în termen de valabilitate, și căeste asigurat, cu toate taxele și impozitele achitate la zi.

0/2 COMENTARII
Cine sunt acesti dobitoci,
08 Oct 15:42
+0
VOTURI
-0
sa-i cunoastem si noi. Asica daca ma duc 2 luni la capsuni nu-mi mai gasesc masina acasam ca s-a improprietarit primaria, sau daca nu circul iarna si nu platesc RCA-ul iarna, mi se fura masina de catre primarie. Ce tara e asta ? Ce constitutie ? Cum au loc astfel de dobitoci nesimtiti in aceasta tara ?
Pulitichienii
03 Oct 10:29
+0
VOTURI
-0
Dar terenurile "retrocedate" si lasate in paragina in centrul Bucurestiului (unele foste parcuri), acum devenite gropi de gunoi, cand se confisca? Aaaa...da... de astia n-aveti curaj sa va atingeti asa ca va rezumati la daciile fraierilor.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE