Proiectul "Biciclişti în Bucureşti", aprobat în CGMB: Vouchere de 500 de lei pentru biciclete



Primăria Capitalei va acorda 5.000 de vouchere în valoare de 500 de lei cetăţenilor cu vârsta de peste 18 ani şi cu reşedinţa sau domiciliul în Bucureşti care vor să îşi cumpere o bicicletă, simplă sau electrică, trotinetă sau dispozitive de tip Segway sau Ninebot, conform unui proiect de hotărâre aprobat, vineri, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Biciclisti bucuresti
Biciclişti bucureşti

În cadrul dezbaterii pe proiect, unul dintre cetăţenii prezenţi la şedinţă a dorit să ia cuvântul şi a insistat de mai multe ori, însă nu i s-a acordat. Preşedintele de şedinţă, Orlando Culea, l-a avertizat că dacă nu ia loc şi nu tace, îl va da afară din sală.

"Încurajarea folosirii mijloacelor alternative în principal ca mijloc de deplasare în oraş, precum şi ca vehicul cu rol recreativ şi sportiv, reprezintă o prioritate pentru autorităţile publice, fiind o componentă importană a politicii publice de mediu privind reducerea poluării aerului, dezvoltării mobilităţii, sportului şi promovării unui stil de viaţă activ şi sănătos", se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Municipalitatea precizează că în acest sens este iniţiat proiectul privind acordarea a 5.000 de vouchere în valoare de 500 de lei.

Proiectul de adresează "oricărui cetăţean cu domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, cu vârsta minimă de 18 ani".

Un consilier USR a spus, la dezbaterea proiectului, că problema nu este că oamenii nu au bani să îşi cumpere biciclete, ci că nu există infrastructură, respectiv piste pentru biciclişti, şi nici spaţii sau locuri în care cetăţenii să îşi poate lăsa bicicletele.

"Ieri (joi, n.r.) s-a întâmplat un accident în urma căruia era să nu mai fiu aici, cu voi. Mergând regulamentar pe carosabil, cu bicicleta, o maşină era cât pe-aici să intre în mine. Este foarte uşor să scoatem 500 de lei din buzunar, dar în situaţia de faţă este iresponsabil. Avem mari probleme de siguranţă. Transportul alternativ nu este încă dezvoltat în Bucureşti, dar nu pentru că oamenii nu au biciclete, ci pentru că nu avem infrastructură, piste, nu există siguranţă şi mai e o problemă faptul că oamenii nu au unde să-şi ţină bicicletele. (...) Este iresponsabil să încurajăm astfel mersul pe bicicletă. Trebuie să facem infrastructură şi apoi să le dăm oamenilor bani de biciclete", a afirmat consilierul

În cadrul dezbaterii pe proiect, unul dintre cetăţenii prezenţi la şedinţă a dorit să ia cuvântul şi a insistat de mai multe ori, însă nu i s-a acordat. Preşedintele de şedinţă, Orlando Culea, l-a avertizat că dacă nu ia loc şi nu tace, îl va da afară din sală.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 28 de voturi "pentru", cinci abţineri şi şase voturi "împotrivă".

"Pe bicicliştii din Bucureşti îi iubim, îi preţuim. Am pregătit deja proiectul şi îl vom supune dezbaterii în prima şedinţă a Consiliului General: vom acorda un voucher de 500 de lei celor care doresc să achiziţioneze o bicicletă şi vom declanşa o campanie de conştientizare a conducătorilor auto că nu sunt singuri în trafic şi trebuie să aibă grijă că sunt şi biciclişti sau motociclişti, pentru a preveni eventualele accidente", declara în urmă cu două săptămâni primarul Capitalei, Gabriela Firea, în şedinţa de bilanţ a unui an de mandat. Primarul Capitalei susţinea că astfel de campanii de conştientizare s-au derulat în mai multe ţări din Europa, astfel că "trebuie să ne aliniem şi noi". Firea mai spunea că, în paralel cu aceste proiecte, împreună cu cele şase primării de sector, municipalitatea va construi şi piste pentru biciclişti.

La şedinţa CGMB au venit şi mai mulţi cetăţeni şi reprezentanţi ai societăţii civile, care au intrat pe baza unor liste, la câteva minute de la începerea şedinţei. Acum, accesul pe fiecare etaj se face pe baza unor cartele magnetice pe care le au doar angajaţii primăriei, astfel că atât jurnaliştii, cât şi cetăţenii pot intra în primărie doar însoţiţi de un reprezentant al biroului de presă. De asemenea, în sala de consiliu numărul poliţiştilor locali s-a mărit.

Etichete: biciclete, Bucureşti, pmb, vouchere pentru biciclete

0/4 COMENTARII
VIOREL
26 Jul 08:56
+0
VOTURI
-0
Ce porcarie!!!
Vouchere pentru biciclete fara piste de biciclisti in Bucuresti sau ocupate de autoturisme.
DE CE NU SE DAU VOUCHERE DE 300 ron (de ex.) LA UN TOMOGRAF COMPLET CARE ESTE 1200 ron ???
RUSINE ALESILOR !!!
Dios
10 Jul 10:55
+0
VOTURI
-0
Ordin de Memorat si de Promovat
Si a zis Dumnezeu: "Sa fie Danacu Viorel, ca sa nu se inteleaga cu Nicu Viorel Danacu!" Si asa a fost.
Si a zis Dumnezeu: "Sa fie fecale si diarie Gigi Becali, fiul lui Atanase si Alexandrina Becali, cu fiicele sale,
Teodora, Alexandra si Cristina, domiciliat in sos./bld. pipera tunari nr. 41!" Si asa a fost.
Si Dumnezeu nu se indoieste de creatia Sa si e bine ca e asa.
Domnul Dumnezeu a facut ca Danacu Viorel sa nu se mai inteleaga cu el insusi,
cat timp o trai Danacu Viorel.
Zis-a Domnul Dumnezeu: "Sa fie excrement Gigi Becali, cat timp o trai el".
Domnul Dumnezeu a facut ca sa fie prost Gigi Becali, cat timp o trai Gigi Becali.
Iisus le-a zis tuturor apostolilor: danacu viorel si nicu viorel danacu au fost, exista si vor fi prostii
prostilor si asa vor ramane cat vor trai.
Iisus le-a zis tuturor apostolilor: gigi becali a fost, este si va fi spurcaciune cat va trai.
Dumnezeu va scoate din pomul vietii si din cetatea sfanta partea celor ce vor sterge sau modifica ceva din
cuvintele scrise si vor fi exterminati.

ordin sa faci click: https://creatorulcosmosului.wordpress.com
biciclete
06 Jul 15:20
+0
VOTURI
-0
Este o idee foarte buna sa avem vouchere pentru biciclete, mai ales intr-un oras extrem de poluat ca Bucurestiul! Bravo!
Fuie Mirea
02 Jul 14:19
+0
VOTURI
-0
Sa va tragem la m00ie de boschetari.Aruncati cu pomeni incontinuu.Ma p*s pe ei de bani.Nu avem 50km de piste de biciclete intr-un oras de 250 km patrati.Ca tot e canicula afara, sper sa ajungeti la racoare sa va rupa fasu colegii de celula.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE