Proiectul de hotărâre în cazul lui Dan Şova, respins de Senat. Ce trebuie să facă Tăriceanu



Proiectul de Hotărâre propus de Biroul Permanent în vederea constatării rezultatul votului exprimat pe 25 martie cu privire la cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a senatorului Dan Șova a fost respins, luni, de Senat. Hotărârea a fost respinsă cu 68 de voturi "împotrivă", 43 de abțineri și două voturi "pentru". Astfel, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acum obligat să redacteze şi să semneze o hotărâre de respingere datată cu 25 martie.

Proiectul de hotarare in cazul lui Dan Sova, respins de Senat. Ce trebuie sa faca Tariceanu
Proiectul de hotărâre în cazul lui Dan Şova, respins de Senat. Ce trebuie să facă Tăriceanu
Foto: romanialibera.ro

Potrivit gandul.info, odată cu decizia Curţii Constituţionale privind conflictul juridic iscat prin lipsa unei hotărâri care să constate respingerea solicitării DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Dan Şova, senatorii au fost puşi în faţa unei situaţii inedite: ori să voteze o hotărâre, bazată pe votul dat în baza prevederilor legale din data de 25 martie, datată cu 20 aprilie, ori să redacteze o hotărâre cu data de 25 martie. Propunerea convenită la Biroul Permanent al Senatului, cea privind hotărârea care trebuia supusă votului, a fost însă respinsă, aşa că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acum obligat să redacteze şi să semneze o hotărâre de respingere datată cu 25 martie.

După ce Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei în cazul conflictului juridic în care s-a aflat Senatului, după ce nu a redactat şi o hotărâre prin care să consemneze rezultatul votului în cazul reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova, Senatul a decis luni că va supune la vot un proiect de hotărâre în acest sens.

Potrivit acestui proiect, datat cu 20 aprilie, Senatul ar fi urmat să constate faptul că, în plenul din 25 martie, nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova.

Potrivit textului proiectului de Hotărâre propus de către Biroul Permanent, se constată că "în urma votului exprimat în ședința Senatului din data de 25 martie 2015, nu au fost întrunite condițiile cerute de art. 24, alin. 4 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, (...) și de art. 173 din regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data de 25 martie 2015, pentru a încuviința reținerea și arestarea preventivă a senatorului Șova Dan-Coman", scrie Realitatea.net.

Cu toate acestea, propunerea a fost respinsă de plenul Senatului, fiind preferată propunerea senatorului PSD Şerban Nicolae, care a spus că această hotărâre nu ar trebui suspusă votului, ci ar trebui semnată de Călin Popescu Tăriceanu.

Spre deosebire de proiectul preferat de preşedintele Senatului, în varianta lui Şerban Nicolae Senatul adoptă o hotărâre datată cu 25 martie, adică cu o lună în urmă.

Proiectul de hotărâre propus de Tăriceanu a fost respins, cu doar două voturi pentru şi 68 de voturi împotrivă. Călin Popescu Tăriceanu va semna hotărârea de respingere a solicitării DNA în cazul lui Dan Şova, iar hotărârea va fi publicată în Monitorul Oficial.

"Nu avem ce să votăm. Aveţi obligaţia, ca preşedinte al Senatului, să vă asumaţi semnarea hotărârii", a spus Dincă Marinică, de la PNL.

"O să râdă lumea de noi. Cum să votăm în baza unor legi pe care noi le-am schimbat? Să acoperim o greşeală pe care atunci a făcut-o, nu comisia? Senatorii, când votează, preiau toată răspunderea blocării justiţiei, tergiversării", a spus Nicolae Vlad Popa, senator PNL, la scurt timp după ce Ilie Sârbu le-a reproşat colegilor săi că nu au contestat atunci votul şi că nu au venit să spună că nu s-a respectat Constituţia.

PNL a cerut ca în hotărârea Senatului să se constate faptul că s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova. "În viziunea noastră, există decât o singură interpretare, că s-au respectat condiţiile necesare", a declarat senatorul PNL Mario Oprea.

După ce Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei în cazul conflictului juridic în care s-a aflat Senatului, după ce nu a redactat şi o hotărâre prin care să consemneze rezultatul votului în cazul reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova, Senatul a decis luni că va supune la vot un proiect de hotărâre în acest sens.

"Vom supune (n.r.- la vot) în şedinţa de azi a plenului Senatului un proiect de hotărâre prin care se atestă, aşa cum cere Curtea, rezultatul votului din 25 martie în privinţa senatorului Dan Şova. În 25 martie nu s-a votat o hotărâre, ci a fost votată cererea de încuviinţare de reţinere şi arestare, dar nu s-a votat şi o hotărâre. Azi vom face acest vot pe acest proiect de hotărâre. Eu nu pot să semnez un document, care este o hotărâre pe un vot care nu s-a dat", a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, la finalul şedinţei Biroului Permanent.

Mai mult pe gandul.info.

DNA a trimis o nouă cerere președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, prin care solicită predarea, în cel mai scurt timp, a unor înscrisuri necesare cauzei în care senatorul DAN ȘOVA este cercetat cu privire la săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu. DNA invocă obstrucționarea justiției. Mai multe detalii AICI.

Etichete: Călin Popescu Tăriceanu, dan şova, dan sova vot senat, DNA, Senat, vot senat

0/1 COMENTARII
Cris
21 Apr 08:09
+0
VOTURI
-0
La Puscarie cu Tariceanu pentru abuz in serviciu !

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE