Proiectul de lege care interzice fumatul în spaţiile publice a fost MODIFICAT



Proiectul de lege care interzice fumatul în spaţiile publice a fost modificat. Comisia pentru sănătate din Camera Deputaților s-a reunit, vineri, și a eliminat din proiectul de lege amendamentul care se referea la interzicerea expunerii pachetelor de țigări în zonele obligatorii de trecere.

Proiectul de lege care interzice fumatul in spatiile publice a fost MODIFICAT
Proiectul de lege care interzice fumatul în spaţiile publice a fost MODIFICAT

Deputatii din comisie au adoptat astfel raportul suplimentar in sensul eliminarii amendamentului care prevedea "interzicerea afișării produselor din tutun în locurile obligatorii de trecere". Sesizarea fusese facuta de Consiliul Concurentei si a fost motivul invocat atunci cand legea a fost brusc scoasa de ordinea de zi de la vot final pe 25 noiembrie. Decizia a fost luata in unanimitate.

"Membrii Comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi, retragerea amendamentului care prevedea ”interzicerea afișării produselor din tutun în locurile obligatorii de trecere”, pentru a evita considerarea neconcurențială a prevederilor legale. Raportul cuprinde în amendamentele admise interzicerea completă a fumatului în toate spațiile închise, în spațiile închise de la locul de muncă, în locurile de joacă pentru copii, unități sanitare, precum și cele de învățământ, de stat și private", a declarat preşedintele Comisie de Sănătate din Camera Deputaţilor, Florin Buicu, potrivit evz.ro.

În urmă cu câteva zile, legea antifumat se afla pe ordinea de zi a Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor. Deşi la şedinţă erau prezenţi mai mulţi invitaţi, aceştia au fost anunţaţi după mai bine de trei ore că şedinţa nu va mai avea loc.

Sursa: romaniatv.net 

Etichete: Camera Deputatilor, Comisia pentru sănătate, fumat, legea antifumat

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE