Proiectul care elimină plafonul indemnizaţiei pentru mame, adoptat. Legea merge la promulgare



Plenul Camerei Deputatilor a adoptat joi, în unanimitate, proiectul de lege care prevede o serie de modificări substanțiale la legislația privind acordarea concediului și indemnizației de creștere a copilului. Astfel, plafonul maxim de 3.400 lei/lună a fost eliminat. De asemenea, mamele nu mai trebuie să aleagă între a stat un an sau doi în concediu de creștere a copilului, dar vor primi stimulent de revenire la serviciu. 

Proiectul de lege care modifica indemnizatiile de crestere a copilului, APROBAT. CE SE MODIFICA
Proiectul de lege care modifică indemnizatiile de creștere a copilului, APROBAT. CE SE MODIFICĂ

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, cu 263 de voturi "pentru", proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului și prin care se stabilește că indemnizația va fi acordată până când copilul împlinește doi ani.

Principalele prevederi ale legii:

- Persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului beneficiază de concediu pentru creșterea copilului timp de doi ani și timp de trei ani pentru copilul cu handicap.

- Indemnizația lunară pentru creșterea copilului este de 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni lucrate din ultimii doi ani, anterior datei nașterii copilului.

- Indemnizația minimă nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat, iar plafonul maxim, de 3.400 de lei, pentru indemnizația pentru creșterea copilului a fost eliminat.

- A fost eliminată și opțiunea pentru mame de a sta acasă un an sau doi ani. Toate mamele pot sta acasă până când copilul împlinește doi ani.

- Indemnizația se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere

- Persoanele care se întorc la muncă înainte de perioada la care au dreptul la concediu pentru creșterea copilului beneficiază de veniturile supuse impozitării, adică de salarii, la care se adaugă un "stimulent de inserție", în cuantum lunar de 50% din indemnizația minimă garantată.

Prevederile acestui proiect urmează să intre în vigoare pe 1 iulie 2016.

În cadrul dezbaterilor din plen, inițiatorul, deputatul liberal Cristina Pocora, a precizat că sursa din care se poate finanța acest proiect de lege este excedentul bugetar de 788 de milioane de lei de care dispune Guvernul, scrie Agerpres.

Aceeași sursă — excedentul bugetar pe primele două luni ale anului — a fost indicată și de deputatul PSD Rovana Plumb pentru finanțarea prevederilor proiectului, aceasta menționând că deputații social-democrați susțin inițiativa.

Și reprezentanții UDMR au anunțat că vor vota pentru acest proiect de lege.

Președintele Comisiei pentru muncă a Camerei Deputaților, Adrian Solomon, a arătat că prin acest proiect de lege sunt scoși din criză mamele și copiii din România.

"Noi, în comisie, am readus indemnizația în drepturile sale firești și anume acelea de asigurare socială și nu de asistență socială, am reușit să dezlegăm cuantumul indemnizației de indicatorul social de referință, care din 2010 a rămas la 500 de lei și nu l-a mai crescut nimeni și să-l legăm de un indicator mai fezabil, și anume venitul minim garantat în plată, care în ultimii ani a crescut continuu. Ajunsesem în acest moment să avem indemnizații pentru creșterea copilului mai mici decât salariul minim, ceea ce este o nedreptate profundă făcută mamelor", a încheiat Solomon.

Etichete: concediu maternal, indemnizaţie, indemnizație pentru creșterea copilului, mame, plafon

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE