Proiectul legii salarizării unitare, discutat la Guvern de premierul Cioloș și ministrul Muncii



Premierul Dacian Cioloș și ministrul Muncii, Ana Costea, discută luni dimineață, la Palatul Victoria, despre proiectul legii salarizării unitare.

Dacian Ciolos
Dacian Cioloş

La întâlnire participă și reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, potrivit Agerpres.

Premierul Dacian Cioloș afirma, duminică, că în această săptămână ar putea fi pus în dezbatere publică proiectul legii salarizării unitare, arătând că obiectivul actului normativ este eliminarea dezechilibrelor, în limitele bugetului.

"Ceea ce facem acum și sper eu ca săptămâna viitoare să fim în măsură să punem în dezbatere publică un prim proiect de lege a salarizării unitare. Vedem acum marjele de creștere a bugetului salarizării pe care îl avem pe următorii patru ani și cu acele marje obiectivul este să ducem salariile mai mici și dezechilibrele salariilor mai mici în sus. Salariile care deja sunt mari în unele ministere nu le vom putea crește. Nu vom putea crește toate salariile, dar vom elimina cel puțin dezechilibrele în interiorul aceleași instituții și pe cât posibil și între instituții", a declarat Cioloș, într-un interviu difuzat duminică de Pro Tv.

Etichete: ciolos, lege salarizare unitara bugetari, salarii bugetari, salarizare unitara

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h