Proprietarii de păduri: 95% din amenzile de după controale privind tăieri ilegale au fost anulate



Federaţia Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România şi Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România (APMR) solicită Guvernului să sprijine o alocare financiară "rezonabilă" pentru domeniul forestier, în contextul realocării de fonduri în PNDR, potrivit unei scrisori deschise adresate premierului Dacian Cioloş.

Federatia Proprietarilor de Paduri si Pasuni din Romania
Federaţia Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România

"Urmare a întâlnirii din data de 30.08 2016 a organizaţiilor naţionale reprezentative, proprietarii şi administratorii de păduri private, respectiv industria mobilei din România, ne adresăm dumneavoastră cu propuneri de măsuri prioritare pentru o mai bună orientare a politicilor Guvernului pentru soluţionarea problemelor reale cu care se confruntă industria lemnului, care realizează peste 3% din PIB, peste 7% din exportul naţional, un sold favorabil export-import de peste 3,0 miliarde de euro şi în care lucrează peste 150.000 salariaţi: în contextul realocării de fonduri în PNDR, vă rugăm să sprijiniţi o alocare financiară rezonabilă pentru domeniul forestier, ţinând cont de importanţa reală a acestui sector din punct de vedere a mediului şi schimbărilor climatice, economic prin ponderea în PIB şi exporturi, social ca număr de angajaţi şi din punct de vedere al dezvoltării rurale şi în special a zonei montane", se menţionează în documentul citat.

Totodată, proprietarii de păduri şi reprezentanţii industriei mobilei atrag atenţia asupra faptului că reducerea volumului exploatat, ca urmare a crizei licitaţiilor de masă lemnoasă organizate de Romsilva din primăvara 2016, dar şi a măsurilor de control şi suprareglementării excesive, a condus la o criză gravă de resursă în industria mobilei, la pierderea comenzilor externe şi la o criză a aprovizionării populaţiei cu lemn de foc.

"Vă informăm că din contravenţiile aplicate în urma controalelor efectuate în perioada 2014 - 2015, 95% dintre acestea au fost contestate şi anulate de instanţe, iar o parte s-au finalizat cu un avertisment. În privinţa infracţiunilor comise în aceeaşi perioadă, doar 2% dintre acestea s-au finalizat prin hotărâri judecătoreşti definitive, iar restul de 98% au fost respinse de instanţele de judecată ca nefondate. (...) Vă rugăm să iniţiaţi o dezbatere publică legată de eficienţa măsurilor de combatere a tăierilor ilegale, starea pădurilor şi industria lemnului", se spune în scrisoare.

În plus, proprietarii de păduri şi reprezentanţii industriei mobilei mai propun simplificarea legislaţiei silvice, un domeniu reglementat de peste 20 de legi şi 97 de ordine de ministru, reorientarea controlului pe zone de risc, conform Regulamentului european 995/2010-EUTR, compensarea funcţiilor de protecţie ale pădurilor pentru proprietarii de păduri, alocarea din veniturile proprii ale Romsilva de fonduri în valoare de 75-150 milioane de euro pentru accesibilizarea fondului forestier şi extinderea suprafeţelor pădurilor.

Alte măsuri cerute vizează susţinerea exportului, prin majorarea fondurilor alocate în prezent de MECRMA prin programul de susţinere a exporturilor pentru activităţile industriale, program blocat în prezent, "cu efecte grave asupra imaginii externe a României şi a exporturilor", includerea industriei mobilei printre sectoarele prioritare ale strategiei de dezvoltare economică a României, cu accent pe dezvoltarea zonelor rurale şi implementarea de urgenţă de către administratorul fondului forestier proprietate publică a principiilor de valorificare superioară a masei lemnoase, în conformitate cu Codul Silvic.

"Intervenţia dumneavoastră în favoarea 'eliminării vulnerabilităţilor aplicaţiei Inspectorul Pădurilor' şi pentru adoptarea unui 'pachet de măsuri pentru combaterea tăierilor ilegale' este marginală faţă de problematica reală a întregului sector forestier prezentată mai sus, provocând un nou val de măsuri şi abordări populiste, deteriorând imaginea acestui sector industrial, existând pericolul ca producătorii de mobilă să fie afectaţi de pierderea comenzilor, ca urmare a neîncrederii partenerilor externi privind provenienţa materialului lemnos", se mai arată în scrisoarea deschisă.

Etichete: Federaţia Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România, taieri ilegale copaci, taieri ilegale paduri

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE