Prostituția, promovată la rubrica ''Matrimoniale''a ziarelor. De ce nu poate Poliția să facă nimic



Deși practicarea prostituției este ilegală la noi, nu a fost nicicând mai ușor pentru prostituate sau...gigolo să își promoveze serviciile. Mica publicitate abundă de anunțuri în care femei și bărbați își vând serviciile sexuale, își pun tarife, care pot fi negociate și își dau numărul de telefon la care pot fi contactate de doritori. Fără inhibiții, majoritatea ilustrează anunțul cu poze deocheate și jură că sunt ''100%'' reale.

Perchezitii la o locuinta din Sectorul 3 in care doua fete se prostituau
Perchezitii la o locuinta din Sectorul 3 in care doua fete se prostituau
Foto: jurnalul.ro

În Anunțul telefonic și anunțul.ro, site-ul aferent, există o categorie numită "Matrimoniale", împărțită în subsecțiuni: Ea caută partener, El caută parteneră, Prietenii și căsătorii și Diverse. Ca și cum ar fi un apartament de vânzare ori lucrări de reparații, sexul se vinde pe 3 lei rândul în Anunțul telefonic. Și în ziarul Libertatea, la rubrica ''Matrimoniale'', sexul pe bani este promovat agresiv.

Conform definiției din DEX, matrimonial este strict legat de căsătorie, relații stabile. Dar toate anunțurile ''cuminți'' sunt adunate în subsecțiunea Prietenii și căsătorii. În celelalte, nu găsești urmă de domnișoară interesată de o relație sau vreun domn care să-și caute parteneră de viață. 

Subsecțiunea Ea caută partener cuprinde anunțurile femeilor care te așteaptă, sexy și înfierbântate, la ele acasă sau la hotel. Pretențiile Juliei Roberts din Pretty Woman nu se mai aplică în cazul fetelor din zilele noastre: sărut pe gură, fără prezervativ, fără nicio restricție. 

Prețurile variază de la 10 lei până la 300 de lei, există și opțiunea de selectare după preț, să vadă clientul ce  își permite să ''închirieze''. Fetele cu cele mai puține pretenții materiale oferă ''preț de criză'', așa cum ele însele scriu în anunțuri.

Caracterizându-se ''pufoase și dulci'', ''iapa ta'', ''doamne mature dornice de aventură'' sau ''sexy și nimfomane'' fetele oferă tot tacâmul de servicii, cerând în schimb ''seriozitate, discreție, generozitate''. 
 
Ca în orice meserie, și prostituatele au program, pe care-l scriu și în anunț. Unele, însă, pot fi contactate non-stop.
 
''Dacă nu sunt fata din poze plătesc deranjul, 23 ani, 55 kg, 1.73 m, ofer masaj erotic si companie intima oral
si normal in orice pozitie. Locatie lux, astept telefonul tau pt. mai multe detalii, rond Alba Iulia'', este anunțul cu care Delia speră să atragă persoanele de sex masculin.
 
''Ești pretențios? Si eu. Imi place sa primesc si sa daruiesc momente unice de relaxare, pasiune si extaz. Toate la mine in locatie. Sex total cu o finalizare exploziva, unde vrei tu. Dimitrie Cantemir'', spune și Alina.
 
Meseria de prostituată nu are vârstă, sau cel puțin asta demonstrează anunțurile din Mica Publicitate. 

''DOAMNA, rafinata, senzuala, 50 ani, imi place sa fac dragoste cu domni rafinati si manierati. Ofer masaj de relax, companie intima si dominare soft. Zona Iancului cu Mihai Bravu'', informează ''doamna'' Anna.
 
Abia trecute de vârsta majoratului, ''puștoaicele'' prestează plăcerea contracost.

''PUSTOAICE, 18 ani, fund bombat, sani mari, vino sa ne probezi, nu vei regreta, nu te lasa pacalit de varsta, stim cum sa te face sa te simti bine, curatenie si discretie garantata, Eroii Revolutiei. Caut colega''
 
La categoria El caută parteneră, găsim ''domni rafinați și generoși'' care caută sau chiar angajează domnișoare pentru sex. 
 
''DOMN educat, 40 ani, 1,80, 85 kg, foarte dragut angajez domnisoara sau doamna draguta pentru servicii intime. Cer si ofer seriozitate si discretie maxima. Ofer 1.000 L/ luna''.
 
Sunt și anunțuri în care bărbații își promovează serviciile sexuale pentru ''doamne și domnișoare'' doritoare.
 
''Gabi 34 ani ofer sex in diferite pozitii pentru doamne si domnisoare, numai la tine acasa, nu conteaza cum arati atat cat ne vom simti bine, ai intre 19-48ani, 34-200kg''
 
Din studiile de specialitate efectuate până în prezent s-a constatat ca statul roman pierde anual peste un miliard de euro ca urmare a evaziunii fiscale generate de nefiscalizarea de către persoanele care își obțin veniturile din prostituție, proxenetism, infracțiuni ori activități ilicite conexe.

Care este poziția Poliției Capitalei față de promovarea sexului prin anunțuri

''A da un anunț la ziar privind furnizarea unor servicii sexuale nu constitue materialul primordial al infracțiunii de prostituție. Nici măcar nu e infracțiune de proxenetism, sunt acte premergătoare prostituției. Cei de la ziar scriu că partea care dă anunțuri are responsabilitatea. Cele mai multe ziare nu primesc anunțurile direct de la cel care-l dă, ci de la diferite agenții de publicitate sau prin Poșta Română. Există foarte multe cazuri în care persoanele care dau anunțurile nu completează datele reale, pentru că nu există o obligativitate de a atașa buletinul. Atâta timp cât serviciul este plătit, ziarul îl publică. Poliția Capitalei nu poate interzice anunțurile. Poate să se lege strict de conținutul lor, pe care-l folosește pentru a depista grupările infracționale care se ocupă cu prostituție/ proxenetism. Astfel, anunțurile ne ajută în munca operativă, iar multe cazuri au fost depistate așa'', a declarat comisarul-șef Marius Negrescu, pentru B365.ro.

Din investigațiile pe care le-au făcut, polițiștii au constatat că foarte rar fetele care publică anunțuri sunt independente, majoritatea fac parte din rețele și au proxeneți. Ele nu stau singure în apartament și foarte rar descrierea din anunț corespunde cu realitatea din teren: fetele stau în alte cartiere, cer alte sume de bani, arată diferit față de pozele publicate.

Pentru polițiști este o acțiune dificilă să depisteze rețelele de prostituate, dosarele fiind greu de făcut. Perchezițiile nu se fac imediat după sesizarea faptelor. Polițiștii trebuie să adune probe, să găsească martori care să declare că au întreținut relații intime contracost cu prostituatele, aici luptându-se cu lipsa de colaborare a martorilor.

În plus, persoanele care practică prostituția trebuie să își câștige majoritatea veniturilor din această meserie și să o practice de obicei, pentru a putea fi acuzate oficial. În condițiile în care persoanele suspectate că s-ar prostitua au un contract de muncă sau dacă furnizează serviciile ocazional, nu pot fi acuzate de infracțiune.

Există riscul unor cetățeni care închiriază apartamentele unor persoane necunoscute ca aceste apartamente să fie folosite ca locuri în care se practică prostituția. De aceea, judiciariștii încurajează întocmirea unor contracte de închiriere pentru a le fi mai ușor să-i depisteze.

Deși polițiștii se luptă să stopeze fenomenul prostituției, acesta pare a fi... fără finalizare. În prezent, sunt prostituate care acumulează amenzi de zeci și chiar sute de milioane. Însă organele de poliție nu au mijloacele legale pentru a le putea face să plătească aceste amenzi, astfel toată munca pe care o fac este în van. Până în anul 2000, exista închisoarea contravențională: cine nu plătea o amendă era închis sau făcea muncă în folosul comunității. Acum, fetele primesc amenzi pe care nu le plătesc niciodată, pentru că nu sunt înregistrate fiscal.

Proxeneții riscă și pedeapsa cu închisoarea. Majoritatea proxeneților au ajuns în instanță și au primit ca pedeapsă privarea de libertate. În schimb, au existat puține cazuri de prostituate care au fost arestate preventiv sau au ajuns în instanța.

În România, spre deoasebire de alte țări, a apela la serviciile unei prostituate nu constituie infracțiune.

Fiind un oraș mare, la nivelul Bucureștiului cazuri de prostituție/ proxenetism sunt frecvente. Una dintre ''piețele de desfacere'' a prostituție o constitue anunțurile, dar sunt și alte modalitățile prin care prostituția este promovată:  sub paravanul unor saloane de masaj, cele mai întâlnite în ultima perioadă, sau în cluburi cu circuit închis, mici resturante, unde există clienți stabili care vin acolo pentru a găsi prostituate și veche metodă, care încă dă roade: prostituția stradală. Fetele sunt angajate ca maseuze sau chelnerițe, astfel au contract de muncă, așa că polițiștii se mai confruntă cu o acțiune dificilă: nu pot spune că fetele își câștigă existența din serviciile sexuale prestate. ''Dar pentru că nu toate fetele au contracte de muncă, nu toate serviciile sunt acoperite prin factură fiscală, le descoperim. Dacă ar fi în legalitate cu tot, n-am avea ce să le facem. În plus, mai sunt salone de masaj fictive, care nu există în realitate. Acolo este prostituție, clar'', precizează Marius Negrescu.

Există și o rețea de prostituate de lux, cu tarife de mii de euro pentru o prostituată. Acestea sunt cel mai greu de găsit și este dificil să se demonstreze infracțiune, ele nefăcând asta "de obicei", așa cum prevede legea. În general, prostituatele de lux sunt promovate, în afară de proxeneți, de taximetriști, paznici, recepționeri, care-și iau și un comision de la fete. 

Etichete: prostituate Bucureşti, prostituţie, prostitutie anunturi, realitatea

0/8 COMENTARII
andra
13 Nov 02:59
+0
VOTURI
-0
prostitutia trebuie legalizata. sunt multi barbati singuri iar proetituatele nu toate fac lux ca isi castiga existenta
brustureanu
08 May 20:33
+0
VOTURI
-0
legalizarea este singura solutie, dispar proxenetii. bolile cu transmitere sexuala ar fi eradicate etcstatul ar castiga
quiltiman
08 May 17:47
+0
VOTURI
-0
Prostitutia e comparabila cu Valutistii,amandoua produc evaziune fiscala,dar politia tot timpul gaseste motive sa spuna ca nu pot face nimic,sunt niste mincinosi si sunt pe mana cu cei care produc aceste 2 infractiuni,credeti ca politistii nu merg la curve,sau ca nu schimba bani la valutisti,sau ca nu iau bani imprumut de la camatari,atunci cum sa faci ordine cand Tu esti murdar si corupt!
Intrebati-l pe d-nul Blaga cand si-a cumparat casa in Bucuresti cu aproape 1 mil de euro de unde a avut banii,de la ce persoane fizice s-a imprumutat,camatarii cei mai de soi din Oradea,si atunci de ce nu i-a bagat la puscarie pentru camatarie,pai ce corb la corb nu-si scoate ochii!
quiltiman
08 May 17:41
+0
VOTURI
-0
Intrebare:De ce nu le condamna pentru evaziune fiscala,pentru ca incaseaza bani,si nu putini,si asta e munca la negru,evaziune fiscala,sau un alt motiv.
Sa nu le bage la puscarie,sa le puna sa munceasca pentru comunitate,sa taie iarba,sa curete soselele,sa curete parcurile etc,ar fi o gramada de lucruri de facut.
Credeti ca daca se legalizeaza prostitutia,nu vor munci la negru,hai sa fim seriosi.
Eu nu sunt de acord cu legalizarea prostitutiei,dar dacale place sa si-o traga pe bani atunci cand sunt prinse ,la munca sa vada cum se castiga banu!
Alex
08 May 17:35
+0
VOTURI
-0
Au rezolvat toate problemele tarii....fix asta a mai ramas, prostituatele....care pana la urma....cu ce va incurca ? (inafara de faptu ca produc bani neimpozitabili....chestie care-i deranjeaza pe hotii tarii)
edy
08 May 17:29
+0
VOTURI
-0
de oprit nu le vom putea opri niciodata sa se prostitueze. pana la urma este o meserie chiar daca unii nu o vad asa. este un serviciu care se plateste. prob cea mai mare o intampina statul, care pierde niste bani buni la buget. legalizati prostitutia si apoi vom putea pune legi si interdictii mult mai mari.
Bebe
08 May 10:26
+0
VOTURI
-0
In situatia de fata, statul nu face altceva decat sa piarda bani prin actiuni ale politiei fara rezultate. Era mai simplu si ar intra multi bani la buget prin intrarea in legalitate a prostitutiei si controlul mai strict al fenomenului...Dar cand suntem condusi de o mana de popi si puritani, mai bine fugim in alte tari.
Radu M
08 May 10:06
+0
VOTURI
-0
Daca vor combate acest fenomen va fi macel pe strazi,nu uitati ca in ziua de azi sunt zeci de mii de barbati singuri.Idioti sunt cei ce vor sa combata fenomenul.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h