Transportatorii vor protesta, joi, cu 5.000 de autovehicule în Piața Victoriei
TRAFIC • 13 Septembrie 2016 - 12:09 • B365.roTransportatorii vor protesta joi cu 5.000 de autovehicule în fața Guvernului României în urma creșterii tarifelor RCA, au anunțat, marți, într-o conferință de presă, reprezentanții patronatelor din sector.

"Am sperat că Ordonanța de Urgență va cuprinde acest nou principiu și această modificare, amendamente pe care le-am făcut legate de tariful de referință. Astăzi (marți — n.r.), la întâlnirea pe care am avut-o dimineață cu domnul vicepremier Dâncu (Vasile Dâncu — n.r.) și cu domnul Borc (Costin Borc, vicepremier și ministrul Economiei — n.r.), în urma discuțiilor s-a concluzionat că mâine (miercuri — n.r.) la ora 8:00 să ne întâlnim la Guvern cu Consiliul Concurenței pentru a discuta forma pe care trebuie să o ia în Ordonanța de Urgență articolul privind tariful de referință. Totodată, punctul principal pe care l-am solicitat astăzi la care Guvernul nu are soluție este legat de înghețarea tarifelor la nivelul celor prezentate în raportul Milliman", a declarat Augustin Hagiu, președintele Federației Operatorilor Români de Transport.
La rândul său, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), Vasile Ștefănescu, a precizat că transportatorii așteaptă să vadă miercuri Ordonanța de Guvern modificată.
"Ne pregătim în continuare pentru protestul din data de 15 septembrie. Nu putem da niciun pas înapoi până nu vedem mâine (miercuri — n.r.) Ordonanța de Urgență. Suntem pregătiți în peste 20 de orașe din țară unde am depus cereri de protest, inclusiv în București. În București ne-a fost aprobat un număr de 5.000 de autovehicule, cu toate că noi am cerut 20.000 la acele două puncte, Guvern și Parlament. Ni s-a aprobat numai la Guvernul României. În toată țara vor fi 100.000 de mașini", a precizat reprezentantul COTAR.
Etichete: majorare rca, Piaţa Victoriei, protest guvern, protest Piaţa Victoriei, protest rca, RCA

15 Sep 10:43
Răspunde
Deci, e clar cat de impartiala e "doamna Gabriela". De ce sa aprobe miting la Parlament, unde sunt colegii de furaciuni? Sau la ASF, unde e tot PSD reprezentat de Misu Negritoiu? Nu, lasa, sa aprobe la Guvern, unde nu-s din partidul ei.
15 Sep 08:50
Răspunde
15 Sep 08:47
Răspunde
Pai "doamna Gabriela" se dadea cu fundul de pamant ca aceeasi strada n-o poate inchide in weekend, ca-i scriu toti soferii blocati in trafic, dar poate inchide mare parte din centrul Capitalei, inclusiv strazi adiacente?
Nu "doamna Gabriela" vedea peste tot razbunari politice? Asta nu e razbunare politica, sa permiti un mega-protest in fata Guvernului de alta culoare politica?
15 Sep 06:12
Răspunde
Cât despre distrușii care se duc să mănânce... fără comentarii. Probabil ești taximetrist, că ai acel nivel de inteligență nativă. Zero.
„Doamna Gabriela”? Am râs cu lacrimi. Cât de mare mai e găleata zilele astea?
14 Sep 12:08
Răspunde
13 Sep 23:07
Răspunde
Sa blocheze centrul orasului, sa paralizeze toata circulatia pentru ca burta lor nu se poate da jos de la volan ca sa mearga la discutii, cu asta nu pot fi de acord niciodata!
Sa le faca RCA-ul si 100.000 lei daca ei cred ca prin blocarea activitatii intregii comunitati rezolva ceva! Daca ei sunt nesimtiti, sa-i tratam ca atare!
13 Sep 16:48
Răspunde
Ce nu inteleg este de ce acele specimene numite "Taximetristi" si-au lipit peste tot afise cu "Protest RCA" ? Ei, jegosii soselelor care ocolesc absolut orice coloana la semafor, opresc unde vrea p*** lor, acordarea de prioritate este ceva optional, si mai merg si cu acele carute galbene care n-au nici o treaba cu ITP-ul. Acolo sa loveasca, lor sa le ceara 10.000 RON pe an la RCA, nu la saracii tiristi.
13 Sep 13:18
Răspunde
13 Sep 13:17
Răspunde
13 Sep 12:53
Răspunde
TRIMITE UN COMENTARIU