PROTEST INEDIT făcut de 2 tineri, în plină stradă, împotriva gropilor din Bucureşti VIDEO



Doi tineri din Bucureşti au apelat la o metodă neconvenţională de protest împotriva gropilor din Bucureşti. Aceştia au mers pe bulevardul Turnu Măgurele din capitală, una dintre arterele care arată "ca după bombardament" din cauza gropilor în asfalt, și au astupat câteva dintre acestea cu pământ și arbuști. 

PROTEST INEDIT facut de 2 tineri, in plina strada, impotriva gropilor din Bucuresti (Foto captura video Facebook Alexa Veve)
PROTEST INEDIT făcut de 2 tineri, în plină stradă, împotriva gropilor din Bucureşti (Foto captura video Facebook Alexa Veve)

Cei doi tineri au filmat toată ”acțiunea” sperând că mesajul lor va ajunge la edilul interimar al Capitalei, Răzvan Sava. 

"Noi suntem Alexandra și Andi și locuim în sectorul 4 de când ne-am născut. Ne-am săturat să facem zilnic slalom printre mulțimea de gropi de pe marile bulevarde ale Capitalei. Astăzi am hotărât să luăm atitudine și să-i cerem primarului general să-și facă treaba. Cum el n-are de gând să acopere gropile, le-am astupat noi. Cu pământ si cu câțiva arbuști. La umbra lor, am băut un pahar de vin în cinstea edilului-șef", spun cei doi tineri, care își „încheie mesajul către Răzvan Sava cu o întrebare pe care cu siguranță că mulți bucureșteni și-o pun: "Ne auziți și pe noi, domnule Primar general?".

Imaginile din timpul protestului împotriva gropilor din Bucureşti au fost postate pe Facebook de Alexa Veve. 

Pe 15 februarie 2016, Administrația Străzilor anunța că a demarat lucrări de astupare a gropilor din carosabil, gropi apărute din cauza precipitațiilor din această iarnă. Reparațiile vor fi doar provizorii, cele permanente fiind programate pentru primăvară. 

Străzile pe care au avut loc lucrări:

15.02.2016
Sos. Bucuresti-Ploiesti
Bd Ficusului
Sos Kiseleff

16.02.2016
Str. Jiului
Str. Natatiei
Calea Grivitei
Str. Clabucet

17.02.2016
Sos Chitilei
Bd. Laminorului
Bd Marasesti

18.02.2016
Str. N. Caranfil
Sos. Pipera
Str. Avionului
Str. Aviator Alexandru Serbanescu

19.02.2016
Bd. 1 Decembrie 1918
Str. Bratarii
Bd. Liviu Rebreanu
Aleea Barajul Dunarii
Bd. Lucretiu Patrascanu

În paralel, deținătorii de rețele au fost somați să intervină pentru asfaltarea fisurilor apărute în jurul căminelor de vizitare ale rețelelor edilitare, informează Primăria Capitalei printr-un comunicat de presă.

Citeşte şi Poliţist din Capitală, MORT după ce a căzut într-o groapă din carosabil pe Ştirbei Vodă

Etichete: bulevardul turnu magurele, gropi asfalt, protest gropi, Sectorul 4, tineri

0/4 COMENTARII
Secundarul General
30 Mar 07:39
+0
VOTURI
-0
Liviu Rebreanu e o jale de 7 ani de cand s-au apucat de lucrari la el incapabilii astia care "conduc" Bucalele. Incompetentii n-au reusit nici pana azi sa-l termine. Adunatura de hoti impotenti, toti o apa si-un pamant.
Cris
29 Mar 22:01
+0
VOTURI
-0
Da... cam multe gropi in carosabil lasate de izbeliste iar Autostrada A2 e o RUSINE NATIONALA si o dovada clara ca Romania e condusa de cativa ani exclusiv de escroci si infractori, care s-au ocupat numai de tzepe si de nimic de interes public.
rev
29 Mar 19:56
+0
VOTURI
-0
Pentru modul de funcționare a semaforizării la intersecția Șoselei Nicolae Titulescu cu Strada Iacob Felix nu ia atitudine populația Bucureștiului?Să facă PMB ceva și cu problema asta.La apariția verdelui pietonal ne angajăm în traversare și când ajungem pe primul refugiu sau între șinele de tramvai trece pe verde intermitent.Au mai pus și gardurile alea ce ne obligă să ocolim în loc să fi păstrat trecere de pietoni în linie dreaptă.Mai mănâncă și ocolirea asta timp.Sau măcar să construiască o subtraversare pe Șoseaua Nicolae Titulescu să nu mai depindem de traficul rutier.
Vasil
29 Mar 19:53
+0
VOTURI
-0
Pe Lucretiu Patrascanu nu s-a asfaltat absolut nimic. Dovada stau gropile din ce in ce mai largi. Se dau comunicate de vorba lumii si ne facem ca muncim!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE