Protestele față de proiectul minier de la Roșia Montana continuă, anunță organizatorii



Pagina de Facebook Rosia Montana in UNESCO World Heritage, alături de multiple altele din mediile de socializare, anunță o nouă mobilizare generală pentru data de 15 septembrie.

Comisia speciala nu stie cu cine sa discute in Piata Universitatii cu privire la proiectul Rosia Montana
Comisia specială nu ştie cu cine să discute în Piaţa Universităţii cu privire la proiectul Roşia Montană
Foto: Mediafax - Octav Ganea

Alburnus Maior anunță că protestele în stradă vor continua până în momentul în care:

- Parlamentul, prin Senat și Camera Deputaților, va vota respingerea proiectului de lege;
- Guvernul va respinge în procedură de urgență prin hotărâre de guvern acordul de mediu;
- Roșia Montană va fi inclusă pe lista tentativa a României pentru UNESCO;
- Cianura va fi interzisă prin lege în activitățile miniere din România;
- Cei patru iniţiatori ai acestui proiect de lege: ministrul marilor proiecte (Dan Şova), cel al mediului (Rovana Plumb), cel al culturii (Daniel Barbu) şi directorul ANRM (Gheorghe Duţu) vor fi demiși.

Până atunci, se anunță mobilizare generală pe 15 septembrie. 

"Asociația Alburnus Maior mulțumește tuturor celor ce au ieșit ieri în stradă pentru a sprijini Campania Salvați Roșia Montană. Mesaje de solidaritate au venit din toată lumea, din China până în Canada și de la Gura Portiței până la Bruxelles. Peste 15.000 de oameni la București și peste 10.000 de oameni la Cluj au cerut în stradă respingerea de către parlamentari a legii speciale de distrugere a Roșiei Montane, interzicerea cianurii și includerea localității pe lista tentativă a Romaniei pentru UNESCO."  - arată Asociația.

Președintele Alburnus Maior, Eugen David alături de numeroși localnici ce doresc să își continue viața în Roșia Montană și-au anunțat prezența la manifestările din București de duminica viitoare. "Toți cei ce sunt în stradă și cer salvarea Roșiei Montane sunt cetățeni de onoare ai localității noastre. Roșia Montană este inima României" a declarat ieri la Cluj-Napoca Eugen David, președintele asociației Alburnus Maior.

Asociația Alburnus Maior cere respingerea printr-un vot deschis a legii speciale de distrugere a Roșiei Montane de către parlamentari și invită toți cetățenii români să își contacteze reprezentanții din Parlament pentru a le cere respingerea proiectului legislativ. Legea a ajuns deja la Senat pentru dezbatere și are numărul de înregistrare B560. Legea încalcă preverderi ale constituției, drepturile omului, principiul separării puterilor în stat și suveranitatea justiției.

Între timp: 

Gabriel Resources anunță că va da în judecată România. Ponta: O să plătim cu toții

Etichete: alburnus maior, proteste, rosia montana, salvati rosia montana, uniti luptam

0/4 COMENTARII
Irina
09 sep 22:41
+0
VOTURI
-0
Suntem mandri de voi si ne-am fi dorit sa fim alaturi de voi la Bucuresti! Intre timp ne alaturam din Barcelona, mai multe fotografii gasiti aici : https://www.facebook.com/events/166761950180916/
miriam
09 sep 17:53
+0
VOTURI
-0
STOP!
Printre telurile enumerate mai sus, s-a uitat cel mai important, impreuna cu subdiviziunile lui: 
DEMISIA TUTUROR CORUPTILOR DIN GUVERN (cei inclusi in lista de mai sus sunt doar "pestisorii mici" ;)  ), incarcerarea lor, si cercetarea tuturor crimelor si tradarilor nationale comise de ei, direct si indirect!
ORICINE STIE ca Rosia Montana e doar "the tip of the iceberg"! Exista multe alte proiecte/situatii similare actuale in Romania, ca si jefuiri nationale trecute, a caror faptasi sunt in guvern!
Ana
09 sep 17:32
+0
VOTURI
-0
Iti doresc sa ai parte de aceeasi "sanatate" pe care le-o doresti tu celor din Rosia Montana. Daca aveai parinti / bunici acolo nu cred ca gandeai (frumos spus "gandeai") asa mojic.
Fox
09 sep 16:12
+0
VOTURI
-0
Poate se sesizeaza si jandarmeria pana la urma si curata mizeria din centrul Bucurestiului. Aceasta parodie ieftina care serveste doar sabotarii interesului national.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE