PSD promite din 2018 salarii de mii de euro pentru medici şi impozit 0% pe venit



Programul Partidului Social Democrat pentru Sănătate, dat publicității vineri, cu câteva zile înainte de startul campaniei electorale, prevede ca de la 1 ianuarie 2018 un medic rezident debutant să aibă un salariu minim brut de 1.200 euro în timp ce un medic primar gradul V va porni de la un salariu de peste 3.000 euro. Potrivit acestor promisiuni electorale, impozitul pe venit în cazul medicilor va fi de 0%.

PSD promite din 2018 salarii de mii de euro pentru medici si impozit 0% pe venit
PSD promite din 2018 salarii de mii de euro pentru medici şi impozit 0% pe venit

Social-democrații arată că vor reviziui sistemul de salarizare în sistemul medical, astfel încât un medic rezident anul I va avea salariul de încadrare de 1.200 euro brut, un medic specialist gradul V va primi un salariu brut de 2.650 euro, iar un medic primar gradul V va avea peste 3.000 euro salariul brut, notează profit.ro.

La aceste sume se vor adăuga veniturie din gărzi, tichete de masă și vacanță precum și alte sporuri, iar pentru toate aceste venituri salariale PSD promite impozit zero.

Tot de la 1 ianuarie 2018 ar urma să crească, potrivit programului PSD, cu 100% salariile asistenților medicali, iar infirmierii vor avea un salariu minim brut de 2.150 lei. Ar urma să crească de asemenea salariile asistenților sociali, în cazul celor cu studii superioare salariul minim urmând să fie de 2.500 lei.

Un eventul Guvern format de social-democrați ar urma să acorde un tichet de vacanță pe an pentru toți bugetarii din sistemul medical, la nivelul salariului minim pe economie din acel an, să instituie un Fond de premiere în limita a 5% din cheltuielile de salarizare la nivelul fiecărui ordonator de credite, pe baza unor criterii de performanță transparente stabilite cu sindicatele, și să subvenționeze chiriile pentru locuințele medicilor.

Etichete: alegeri parlamentare, campanie electorală, promisiuni psd, salarii medici

0/4 COMENTARII
Sucă
05 Nov 18:50
+0
VOTURI
-0
Nu vreau sa para un comentariu rasist, dar fenomenul etnic si antropologic de tiganizare a României se datoreaza in buna masura politicii de salarizare absolut criminale din ultimele decenii, care a gonit valorile afara iar aici au ramas .... ce se vede.
Sucă
05 Nov 18:45
+0
VOTURI
-0
Cand au fugit 4 milioane de români din tara de saracie, dintre care 40.000 de medici, o CALAMITATE si ai reusit sa creezi un spor natural negativ timp de aproape 3 decenii, caz nemaipomenit in spatiul românesc din epoca invaziilor popoarelor migratoare, ORI FACI CEVA, ORI MORI. Sper ca vorbesc serios si nu este o alta minicuna. TOTI salariatii bugetari trebuie platiti mult mai bine, dublu sau triplu ceea ce va obliga si pe cei din privat sa isi plateasca angajatii ca in UE nu ca in Africa.
sdfs
05 Nov 00:37
+0
VOTURI
-0
Nu PSD-ul zicea ca face autostrada suspendata?...Acuma da salarii la medici de miii si mii de euro... ok... siiigur ca da. Politicieni mai tigani ca astia nu cred ca exista.
Sahara
04 Nov 20:33
+0
VOTURI
-0
N-am nimic cu medicii (bine, nu ma refer la spagari, adica la marea majoritate a medicilor...), dar totusi, cu restul de salariati ce facem?
Le dam si la aia, nu? Dam la toata lumea! Fara numar fara numar! Ca doar e campanie electorala! Daca nu castigam noi, le putem pune bete-n roate castigatorilor, ca "daca eram noi, va dadeam!", iar daca iesim noi ne plangem de "greaua mostenire tehnocrata"...

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE