RADET primește SUBVENȚII de peste 80 de milioane de lei de la PRIMĂRIE



Regia Autonomă de Distribuţie a Energie Termice (RADET) va primi de la Primăria Capitalei subvenţii de peste 80 de milioane de lei, după ce anul trecut a înregistrat pierderi de agent termic destinat încălzirii şi apei calde pentru populaţie de 28,61 la sută, depăşind nivelul planificat iniţal de 22,5 la sută, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat joi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Retea de termoficare Bucuresti
Reţea de termoficare Bucureşti

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 35 de voturi „pentru", două abţineri şi şapte voturi „împotrivă".

"Se lăudau că au redus pierderile într-un mod ameţitor şi nu pot să nu întreb de ce mai este nevoie de compensarea pierderilor dacă deja o duce bine şi lucrurile sunt minunate? De ce tăiem bani de la investiţii pentru a-i duce pe subvenţii? Nivelul subvenţiilor a tot crescut din 2016 încoace. Şi mai punem acum 80 de milioane şi o să ajungem să plătim 60 la sută din costul gc de la buget", a declarat consilierul general PNL Cătăin Deaconescu.

Potrivit proiectului de hotărâre, RADET a avut pierderi de agent termic destinat încălzirii şi apei calde pentru populaţie de 28,61 la sută, echivalentul a peste 1,5 milioane de Gcal.

În solicitarea RADET de suplimentare a subvenţiilor se arată că a scăzut şi este în continuă scădere consumul de energie termică al clienţilor, ceea ce a dus la reducerea cantităţii de energie preluată de la sursele de energie termică şi la scăderea randamentului instalaţiilor RADET şi la creşterea pierderii tehnologice.

Astfel, sunt necesare investiţii majore pentru înlocuirea conductelor vechi şi refacerea izolaţiei cu materiale mai performane, racordarea de noi clienţi la sistemul de termoficare sau redimensionarea conductelor, precum şi identificarea zonelor din sistem care au devenit ineficiente economic în urma debranşărilor.

Se mai menţionează că prima tranşă din suma de 80,3 milioane de lei ar urma să fie plătită până la finalul lunii, cele 40 de milioane fiind cerute „cu celeritate, pentru depăşirea situaţiei critice din punct de vedere financiar".

"Pe fondul unui deficit financiar acut şi ţinând cont de faptul că în sezonul cald încasările din vânzarea energiei termice nu acoperă necesarul unei funcţionări normale, solicităm ca suma de 80.325.000 de lei să fie achitată în două tranşe: 40 de milioane de lei cu celeritate pentru depăşirea situaţiei critice din punct de vedere financiar şi 40.325.000 de lei după avizarea de către ANRE a pierderii tehnologice de 28,61 la sută", scrie în adresa RADET.

Anul trecut, precizează Regia, personalul a intervenit pentru remedierea a 7.596 de incidente şi avarii produse în instalaţii. Cele mai multe au fost avarii.

Banii reprezentând prima tranşă cerută de RADET - 40 de milioane de lei - vor fi transformaţi din investiţii în subvenţii.

În acelaşi timp, RADET a anunţat miercuri că pierderile din primele şase luni ale acestui an au fost mult mai mici decât pierderile înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, susţine RADET, dacă la finalul lunii iunie anul trecut erau înregistrate pierderi de 109 milioane de lei, anul acesta pierderile au fost de 0,3 milioane de lei, cu 108,7 milioane de lei mai mici.

Etichete: Primăria Capitalei, RADET, subventii radet

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE