ÎCCJ: Radu Mazăre va fi eliberat din arest. Fostul primar al Constanței, sub control judiciar



Magistraţii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au hotărât, miercuri, eliberarea din arest preventiv a fostului primar al Constanței, Radu Mazăre.

Radu Mazare a iesit din arest: Vreau doar sa stau pe mare si sa ma linistesc
Radu Mazăre a ieşit din arest: Vreau doar să stau pe mare şi să mă liniştesc
Foto: ziuaconstanta.ro

Radu Mazăre este eliberat din arestul Poliției Capitalei după trei luni de arest preventiv, ca urmare a deciziei judecătorilor care i-au admis contestația împotriva arestării preventive. În acest sens, magistraţii au hotărât ca fostul edil să fie plasat sub control judiciar, potrivit romaniatv.net.

Radu Mazăre se află în arest preventiv din 2 aprilie. Potrivit DNA, în perioada 2006 — 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, a solicitat și primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le deschidă în Constanța.

"Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societății respective cu o firmă controlată de Mazăre atât direct, cât și prin intermediul celuilalt inculpat. În perioada 2008 — 2014, Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului. În același timp, între firma respectivă și primărie a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 lei — circa 335 milioane de euro", preciza DNA.

Potrivit sursei citate, în perioada noiembrie 2006 — 2013, Mazăre a participat la încheierea a 12 contracte între primărie și societatea controlată de el și de celălalt inculpat, în valoare totală de peste 6 milioane lei.

"În perioada noiembrie 2008 — 2012, Mazăre a semnat 13 contracte, acorduri-cadru și contracte subsecvente încheiate între primărie și o societate la care era asociat Strutinsky, în valoare totală de peste 23 milioane lei. Aceste contracte au vizat achiziția unor servicii artistice desfășurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de pază a bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța, serviciul de protecție a funcționarilor Primăriei Municipiului Constanța aflați în exercițiul funcțiunii în perioada 15 februarie 2009 — 15 februarie 2012, etc", arată DNA.

Procurorii au constatat că, în ambele cazuri, au fost obținute foloase atât pentru sine, prin societatea pe care o controla și cu care Radu Mazăre s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii 5 ani, înainte de comiterea faptei, cât și pentru Sorin Strutinsky.

Etichete: arest, Constanţa, DNA, domiciliu, eliberat, ICCJ, primar, Radu Mazăre

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE