Radu Mazăre va rămâne deocamdată la Penitenciarul Rahova, încarcerat în regim închis



Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, căruia i s-a încheiat perioada de 21 de zile de carantină, conform procedurii, va rămâne deocamdată la Penitenciarul Rahova, încarcerat în regim închis.

Radu Mazare
Radu Mazăre

Avocatul lui Mazăre, Lizeta Haralambie, a precizat marţi pentru News.ro că Radu Mazăre a fost transferat din zona de carantină într-o altă celulă, unde va fi încarcerat în regim închis, decizia referindu-se însă la măsura arestului preventiv dispusă în cazul fostului primar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a prelungit, în urmă cu o săptămână, cu 60 de zile, mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Radu Mazăre.

Avocatul său a declarat că o altă comisie va decide în legătură cu eventualul transfer la un alt penitenciar şi cu regimul de detenţie, în cazul pedepsei definitive de 9 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor de terenuri din Mamaia.

Fostul primar al Constanţei se afla de aproape un an şi jumătate în Madagascar, el fiind extrădat în 20 mai. Perioada de carantină a fostului edil a expirat. Potrivit fratelui său, Mazăre va avea trei colegi, doi cetățeni de origine turcă și un român.

Fostul primar și-a cerut în căsătorie iubita prin telefon. Iubita sa le-a cerut reprezentanților închisorii să-i aprobe ceremonia în penitenciar. Nunta ar putea avea loc pe 5 iulie, chiar de ziua lui Radu Mazăre.

„Vă rog să-mi aprobați căsătoria cu Radu Mazăre, aflat în custodia Penitenciarului Rahova București. Declar pe propria răspundere că nu am mai fost căsătorită și mă supun legislației în vigoare", a cerut iubita lui Radu Mazăre.

Roxana, iubita fostului edil, se află în Madagascar. Aceasta ar urma să vină în țară pentru a-și alege rochia de mireasă și inelul de logodnă.

„Verighetele vor fi cumpărate de la un magazin din București. Costă 3.700 de lei setul de verighete. Mai e vorba de un inel pe care Roxana urmează să-l aleagă de pe un site", a spus Mihai Mazăre, fratele fostului primar.

Etichete: închisoare, Radu Mazăre, Rahova

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE