Radu Tudor dă de gol "plimbarea din jurul Palatului Cotroceni", la care invită Antena 3: E protest
NEWS • 10 August 2014 - 15:39 • b365.roMircea Badea, Mihai Gâdea şi alţi angajaţi şi susţinători ai lui Dan Voiculescu au anunţat un protest mascat în faţa Palatului Cotroceni după condamnarea şefului lor. Dacă vedetele Antena 3 au făcut tot posibilul să sugereze o banală plimbare, la care au invitat şi telespectatorii, colegul lor Radu Tudor i-a dat de gol.

Foto: paginademedia.ro
În acest sens, a fost creat şi un eveniment pe Facebook, promovat de angajaţii Antenei 3, la care şi-au anunţat participarea 576 de oameni (n.r. până duminică la ora 15:38)
Deşi au anunţat că vor merge singuri, individual, ei au îndemnat susţinătorii lui Dan Voiculescu să li se alăture la plimbare. Ei nu au autorizaţie de protest, astfel că nu pot convoca un miting. Astfel, soluţia a fost „plimbarea". Radu Tudor, angajat şi el la trustul controlat de Dan Voiculescu, şi-a dat însă de gol colegii, informează Adevărul.ro. Într-un mesaj postat pe site-ul său personal, acesta a spus că e vorba despre un protest organizat de Antena 3.
„Pe fondul situatiei exceptionale generate de solutia judecatoarei basiste si a procuroarei basiste prin care se dispune sechestrul si confiscarea sediului Antena 3, duminica 10 august nu se va difuza emisiunea Punctul de intalnire. La ora 17,00, o serie de jurnalisti cunoscuti ai Antena 3 organizeaza un protest la Palatul Cotroceni, locul de munca al politicianului ilegitim si nedemocratic Basescu Traian, cel care se afla indiscutabil la originea abuzului incalificabil la adresa postului nostru de televiziune. Antena 3 va difuza o editie speciala intre orele 17,00-21,00, cu transmisie live de la Cotroceni si invitati in studio. Daca va simtiti solidari cu Antena 3, daca nu-l mai suportati pe stalinistul Basescu si pe slugile lui din institutiile de forta, veniti maine sa protestati la Cotroceni, la ora 17,00“, a scris acesta pe site-ul său.
Mircea Badea susţine însă, în continuare, pe pagina sa de Facebook, că protestul este doar o plimbare, ultimul mesaj publicat în acest sens fiind publicat în jurul orei 13:
"Nu, n-am autorizatie. De aia nu ma duc la protest, ci la plimbare. Dar ma imbrac cum vreau. Vii si tu? Te asteptam toti!", a scris acesta.
Etichete: antena 3, plimbare antena 3, Radu Tudor

10 aug 19:13
Răspunde
Nimeni n-a zis nimic de inchiderea Antenei 3, dar astia tipa ca din gura de sarpe. Daca-i intrebi ce anume vor, precis ca dau in balbaiala. Eliberarea lui Voiculescu, ca de Antene nu s-a atins nimeni si e hilar sa ceri ceva ce n-a avut loc...
Jalnic!
10 aug 16:30
Răspunde
10 aug 16:17
Răspunde
TRIMITE UN COMENTARIU