Rapid a intrat în faliment. Decizia Tribunalului Bucureşti UPDATE



Tribunalul Bucureşti a decis intrarea în faliment a societăţii Fotbal Club Rapid, a dispus sigilarea bunurilor clubului, a stabilit lichidatorul judiciar şi a fixat termen pentru continaurea procedurii în 30 septembrie. Decizia poate fi contestată cu recurs.

Rapid a intrat in faliment. Decizia Tribunalului Bucuresti
Rapid a intrat în faliment. Decizia Tribunalului Bucureşti

"În temeiul art 105 rap. la art.107 alin. 1 lit.C din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului. În temeiul art. 107 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare", se arată în decizia pronunţată în 13 iunie de Tribunalul Bucureşti, potrivit news.ro

Instanţa a dispus sigilarea bunurilor din averea FC Rapid şi trimiterea de notificări tribunalelor din alte judeţe în care clubul are bunuri, în vederea sigilării, prin lichidatorul judiciar.

În termen de zece zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului, gestiunea averii trebuie predată de la debitor la lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii.

"Dispune întocmirea şi predarea către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 10 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzand numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii", se mai arată în decizia instanţei.

Tribunalul Bucureşti a stabilit mai multe termene limită, respectiv:

- înregistrarea cererii de admitere a creanţelor menţionate la articolul 108 alin. (2) din lege, în vederea întocmirii tabelului suplimentar - 28.07.2016;

- verificarea creanţelor menţionate la articolul 108 alin. (3) din lege, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora - 26.08.2016;

- termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor - 16.09.2016;

- termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidate - 26.09.2016.

Cabinetul Individual de Insolvenţă Brihac Aurel a fost numit de instanţă lichidator judiciar.

"Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art. 108 alin 1 şi 2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art 61 alin 3 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menţionată la art. 107 alin. 2 lit. e), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Se va dispune plata onorariului şi a cheltuielilor de procedura din averea debitoarei cu respectarea ordinii de prioritate prevăzută de Legea cu nr. 85/2006 pentru plata creanţelor", potrivit deciziei instanţei.

Termenul pentru continuarea procedurii a fost stabilit la 30 septembrie 2016. Decizia poate fi contestată cu recurs, în termen de şapte zile de la comunicare.

Echipa Rapid a reuşit promovarea în Liga I, la finalul sezonului trecut, după un an petrecut în eşalonul secund.

FC Rapid va face recurs împotriva deciziei Tribunalului București

Conducerea clubului de fotbal FC Rapid București a anunțat marți că va face recurs împotriva deciziei Tribunalului București, care a hotărât intrarea în faliment a grupării giuleștene, din cauza problemelor financiare cu care se confruntă.

"Hotărârea pronunțată în ședința Tribunalului București în data de 13.06.2016 este una intermediară, ce poate fi atacată, iar avocații ce ne reprezintă vor înainta recursul în termenul afișat de instanță, folosind toate 'armele' pentru a o anula. Avem toate motivele să credem că această primă decizie a fost luată prea repede și este o eroare în primul rând", precizează FC Rapid într-un comunicat remis Agerpres

"Clubul are aprobat un plan de reorganizare bine pus la punct (valabil până în aprilie 2017) pe care l-a respectat și, da, putem afirma fără frică faptul că, în ceea ce privește acest plan, suntem cu datoriile la zi. Mai mult, FC Rapid a prezentat dovezi concrete care confirmă faptul că putem asigura bugetul necesar în anul competițional 2016/2017, iar respectarea planului de reorganizare nu va fi afectată cu nimic", adaugă gruparea alb-vișinie.

"Drept urmare, suntem ferm convinși că Instanța Superioară va reanaliza și va reveni asupra deciziei luate, pronunțând la următorul termen o decizie favorabilă. Cel mai important, vă informăm că FC Rapid București își va continua activitatea fără a fi afectat de această primă decizie a instanței", se mai arată în finalul comunicatului clubului Rapid.

Etichete: Rapid, Rapid faliment

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE