RAPORT CONTROL POLIŢIE. Aproape 400 de amenzi, în numai câteva ore, în Bucureşti



În ziua de sâmbătă, 27 februarie a.c., aproximativ 300 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în cooperare cu peste 50 de cadre ale Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov şi ai Inspectoratului General pentru Imigrări, au acţionat în mai multe zone din Capitală pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură infracţională şi contravenţională.

RAPORT CONTROL POLITIE. Aproape 400 de amenzi, in numai cateva ore (Foto ziarulunirea.ro)
RAPORT CONTROL POLIŢIE. Aproape 400 de amenzi, în numai câteva ore (Foto ziarulunirea.ro)

În acest context, s-a acţionat în sistem integrat, poliţiştii Capitalei aplicând 375 de sancţiuni contravenţionale, la regimul circulaţiei rutiere, pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, la regimul economico-financiar precum şi la alte acte normative.

În urma acestei acţiuni au fost constatate şi 10 infracţiuni, şapte dintre acestea în domeniul economico-financiar iar trei la regimul circulaţiei rutiere.

Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate se ridică la suma de 106.000 de lei, totodată fiind ridicate în vederea confiscării mai multe bunuri, informează Poliţia într-un comunicat de presă remis la redacţie. 

Conform sursei citate, poliţiştii Brigăzii Rutiere Bucureşti au acţionat pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere, din totalul sancţiunilor contravenţionale 328 fiind aplicate de către aceştia, dintre care 97 pentru depăşirea limitei de viteză şi două pentru conducere sub influenţa alcoolului.

De asemenea, au fost reţinute şapte permise de conducere şi au fost retrase 11 certificate de înmatriculare auto.

EXEMPLE:

În intervalul orar 08.30 – 11.30 poliţiştii Capitalei au verificat mai mulţi agenţi economici din incinta unui complex comercial, în urma controlului fiind constatate trei infracţiuni de natură economică şi aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în baza legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, în valoare totală de 73.500 de lei, fiind ridicate în vederea confiscării obiecte vestimentare purtând mărci consacrate despre care există suspiciunea rezonabilă că sunt contrafăcute.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate şi evaziune fiscală.

În jurul orei 10.00, poliţişti din cadrul Secţiei 7 au oprit în trafic pentru control două autoturisme, în zona unui complex comercial din sectorul 2, ai căror conducători auto transportau obiecte vestimentare fără documente legale de provenienţă (110 perechi pantaloni, 40 de costume pentru copii, 195 geci din material textil), aceştia fiind conduşi la sediul subunităţii, unde au fost sancţionaţi conform legii nr. 12/1990, bunurile în cauză fiind ridicate în vederea confiscării.

Poliţiştii Brigăzii Rutiere au depistat un bărbat, în vârstă de 65 de ani, care conducea un autoturism pe drumurile publice în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, în urma testării cu aparatul alcooltest rezultând 1,02 mg/l alcool în aerul expirat, acesta fiind condus la I.N.M.L. „Mina Minovici" pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză întocmindu-se dosar de cercetare penală.

În jurul orei 00.00, agenţi de siguranţă publică din cadrul Secţiei 19 Poliţie au oprit în trafic un autoturism, în urma efectuării unui control corporal sumar asupra unuia dintre ocupanţi fiind găsită o țigară confecționată artizanal, din resturi vegetale de culoare verde precum şi două plicuri din plastic cu acelaşi tip de substanţe, cercetările fiind continuate de către Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti.

Pe parcursul verificărilor efectuate reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov au sancţionat contravenţional o societate comercială, în conformitate cu prevederile HG 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, iar cadre din Inspectoratul General pentru Imigrări, din totalul de cetăţeni străini verificaţi, au identificat un bărbat care se afla în şedere ilegală în România, fiindu-i aplicată o sancţiune contravenţională, în conformitate cu OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, faţă de acesta fiind emisă decizia de returnare.

Şi această acțiune se circumscrie activităţilor Poliţiei Române pentru asigurarea unui climat de liniște publică, protecția cetățeanului față de practicile comerciale ilicite și însănătoșirea mediului de afaceri.

Etichete: amendă, controlpolitie, Europa, sambata, trafic

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE