Răspunsul lui Victor Ponta, întrebat dacă va accepta a treia funcţie în stat



Deputatul social-democrat Victor Ponta a evitat marți să precizeze dacă va accepta sau nu funcția de președinte al Camerei Deputaților, menționând doar că a discutat cu președintele partidului, Liviu Dragnea, "despre tot ceea ce este bine pentru PSD".

Fostul premier Victor Ponta
Fostul premier Victor Ponta

"Haideți să... Astăzi să nu vă stricăm surprizele. Vedem ce ministru își mai dă demisia astăzi și după aia mai vorbim și despre alte lucruri. O să discutăm și o să luăm decizii împreună. Decizii înțelepte. Da, am vorbit cu Liviu. Am discutat cu Liviu tot ceea ce este bine pentru PSD și pentru alegătorii noștri, ai USL. Îi susțin pe toți candidații PSD și pe cei ai ALDE", a declarat Victor Ponta, la finalul ședinței grupului PSD din Camera Deputaților, unde s-a decis în unanimitate prezentarea la Biroul permanent a solicitării de revocare a lui Valeriu Zgonea de la șefia Camerei Deputaților.

Întrebat dacă e bine pentru PSD ca el să fie președintele Camerei Deputaților, Ponta a arătat că "asta va decide PSD".

"Eu nu sunt 'PSD' ca să vorbesc. Eu mă duc să văd ce ministru mai demisionează azi din 'Guvernul meu' până rămâne dl Iohannis... Ați văzut Cartea Junglei cu King Louie, când cădea totul în jur și rămânea doar el și ținea coloana? O să rămână doar dl. Iohannis cu 'guvernul lui'" a adăugat, ironic, fostul premier.

Etichete: presedinte camera deputatilor, Victor Ponta

0/2 COMENTARII
Cris
04 May 09:47
+0
VOTURI
-0
Kkturi... Victoras viseaza zi si nopate la aceasta functie dar e diplomat... spune ca asteapta binecuvantarea partidului si dupa aia se va gandi daca e bine sau nu.
S:LC
04 May 02:45
+0
VOTURI
-0
Astea-s declaratii de cartier. nu de politician serios.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE