Război la Capitală: prefectul se bate cu primarii - 513 procese şi acuzaţii de susţinere a traficanţilor de droguri



Prefectura Bucuresti a intentat 513 procese Primariei generale si primariilor de sector (Foto: ziuacargo.ro)
Prefectura București a intentat 513 procese Primăriei generale și primăriilor de sector (Foto: ziuacargo.ro)

Prefectura Municipiului Mucureşti are pe rolul instanţelor de judecată 513 dosare în contradictoriu cu primăriile de sector sau cu Primarul general.

"În 120 de dosare au fost atacate dispoziţii ale Primarului General al Capitalei emise în baza legii 10/2001 (n.r. Legea privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989)'', a spus pentru B365.ro, prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei.

Cu primăriile de sector, războiul se dă pe autorizaţii de construcţie, Planuri Urbanistice de Detaliu sau stimulente acordate în mod ilegal angajaţilor.

Astfel, cele mai multe procese pentru aprobarea unor PUD-uri şi autorizaţii de construcţie sau demolare sunt cu Primăria Sectorului 2, nu mai puţin de zece. Cinci procese pe rol are Prefectura cu Primăria Sectorului 1, două cu edilii de la Sectorul 3 şi unul cu cei de la Sectorul 5.

Trei primării de sector au acordat ilegal suplimente salariale angajaţilor

"În opt dosare au fost atacate hotărâri ale Consiliilor Locale de Sector prin care s-au acordat suplimente salariale angajaţilor: cinci la Sectorul 1, unul la Sectorul 6, unul la Sectorul 5 şi unul la Sectorul 2. La Sectorul 2, primarul nu a mai dat până la urmă dispoziţie de primar pentru acordarea acestor suplimente", a precizat Mihai Atănăsoaei.

362 de dosare pentru anularea înmatriculării unor vehicule

Prefectura Bucureşti a intentat 362 de procese şi pentru anularea înmatriculării unor vehicule. "S-a constatat că taxa pentru prima înmatriculare nu fusese plătită, se prezentaseră chitanţe false. Persoanele în cauză sunt anchetate şi de poliţie", a declarat prefectul Capitalei.

Prefectul Capitalei, acuzat de Chiliman că este de partea traficanţilor de droguri uşoare

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, l-a acuzat, marţi, pe prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, că ar fi “de partea traficanţilor de droguri uşoare”. După ce Consiliul Local al Sectorului 1 a decis interzicerea magazinelor care comercializează etnobotanice la o distanţă mai mică de doi kilometri de orice unitate de învăţământ, edilul de la Sectorul 1 a precizat că decizia Consiliului “este tot o interdicţie, însă am făcut-o aşa cum trebuie. Nu este o măsură de avizare a funcţionării acestor magazine, cum susţine prefectul Capitalei. De altfel, prefectul, care nu ştie cum stau de fapt lucrurile, în intervenţiile lui recente mai avea puţin şi plângea de mila acestor traficanţi de droguri uşoare. Este, probabil, de partea lor”.

Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, spune însă că acţiunile lui Chiliman sunt mai degrabă “victorii de imagine”. “Poziţia exprimată de Primarul sectorului 1 şi acuzaţiile aduse de acesta privind părtinirea comercianţilor de produse etnobotanice sunt total nefondate. În calitate de prefect am iniţiat încă din luna octombrie o amplă acţiune de control a acestor magazine, campania care este încă în desfăşurare şi în urma căreia au fost închise 17 magazine, un laborator de preparare, ambalare şi etichetare a produselor etnobotanice şi s-au intocmit 67 dosare penale”, a declarat prefectul Capitalei, în replică.

Etichete: Mihai Atănăsoaei, prefect, Prefectura Capitalei, Primăria generală, primărie, procese, promo, Sectorul 1, Sectorul 2, Sectorul 3, Sectorul 5, Sectorul 6

0/0 COMENTARII
Doru
10 Dec 12:27
+0
VOTURI
-0

Ce treaba are prefectul,decat sa se razboiasca in justitie cu Oprescu si cu primarii de la sectoare!Putin ii pasa domnului prefect de banii cheltuiti in aceste procese!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h