RCS&RDS vrea să difuzeze publicitate pe toate televiziunile sale, inclusiv pe Digi 24



RCS&RDS a solicitat aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) de a difuza publicitate atât la televiziunea de ştiri Digi 24, cât şi la posturile de filme Digi Film şi la cele de documentare Digi Life, Digi World şi Digi Animal World.

RCS&RDS vrea sa difuzeze publicitate pe toate televiziunile sale, inclusiv pe Digi 24 (Foto business24.ro)
RCS&RDS vrea să difuzeze publicitate pe toate televiziunile sale, inclusiv pe Digi 24 (Foto business24.ro)

Informaţia a fost făcută publică în timpul discuţiilor din şedinţa de joi a CNA, la care au fost prezenţi mai mulţi reprezentanţi ai companiei de telecomunicaţii RCS&RDS.

Potrivit documentaţiei primite de membrii CNA, RCS&RDS a solicitat modificarea structurii televiziunilor pe care le deţine, prin includerea unui procent de 20% publicitate care va consta în promovarea produselor şi serviciilor de programe din portofoliul companiei.

Compania RCS&RDS deţine un număr de 13 televiziuni autorizate, dintre care 6 cu difuzare prin satelit şi 7 cu difuzare prin reţele de comunicaţii electronice.

În prezent, televiziunea de ştiri Digi 24 (şi staţiile locale aferente de la Timişoara, Oradea, Iaşi, Craiova şi Constanţa) nu difuzează publicitate, potrivit grilei de aprobate de CNA. Însă, acum, RCS&RDS vrea să difuzeze un procent de 20% publicitate, fapt pentru care vrea să diminueze programele de informare de la 60% la 50%, programele educative, culturale şi religioase de la 30% la 25%, iar programele de divertisment de la 10 la 5%, scrie Mediafax. 

De asemenea, RCS&RDS a solicitat CNA ca televiziunea locală Digi 24 Galaţi - care nu emite încă, aflându-se în procedură de autorizare - să difuzeze 20% din grila sa publicitate, atunci când va fi lansată.

Pe de altă parte, RCS&RDS a solicitat CNA difuzarea de publicitate şi pe televiziunea de filme Digi Film 1 (care are şi un canal secundar Digi Film 2 premium), dar şi pentru televiziunile de documentare Digi Life (canal secundar Life channel), Digi World (canal secundar World Channel) şi Digi Animal World (canal secundar Animal World Channel). Conform intenţiilor RCS&RDS, toate aceste televiziuni îşi vor reduce procentul de filme difuzate, respectiv de documentare difuzate de la 100% la 80% şi vor difuza publicitate 20%.

Totodată, RCS&RDS a solicitat CNA creşterea procentului de publicitate de la televiziunile Digi Sport (canale secundare Digi Sport 1, Digi Sport 2, Digi Sport 3 şi Digi Sport Plus), de la 2,50% la 20%, menţinerea procentului de programe de informare (15%) şi reducerea programelor de divertisment şi a altor tipuri de programe (de la 82,50% la 65%). Televiziunile Digi Sport au introdus pentru prima dată publicitate pe 2 iunie 2011, respectiv un procent de 2,50%.

Etichete: CNA, Consiliul National al Audiovizualului, Digi 24, publicitate, RCS&RDS, televiziune

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE