Reabilitarea Podului Ostrov, aproape GATA. Podul de pe Colentina, finalizat mai repede. FOTO



Podul Ostrov, aflat în prezent în reabilitare, urmează să fie finalizat mai repede, anunţă autorităţile locale care au făcut o vizită de lucru pe şantier. Podul peste râul Colentina face legătura între cartierele Pantelimon şi Fundeni, din Sectorul 2. 

Vineri, primarul Sectorului 2, Neculai Onțanu, a verificat stadiul lucrărilor la acest proiect, pentru a se asigura că a fost realizat conform graficelor de execuţie şi că lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an.

Podul Ostrov a fost construit în anul 1975, acesta fiind principala punte de legătură rutieră dintre cartierul Ostrov şi noul cartier Pantelimon, aflat în acea perioadă, în plin proces de construire şi modernizare.
Lucrările de intervenţie au urmărit să realizeze consolidarea şi aducerea podului într-o stare tehnică ce trebuie să asigure condiţii optime de desfăşurare a circulaţiei rutiere şi pietonale. În final acest pod va avea un trotuar pentru pietoni, unul pentru bicicliști și două benzi de circulație auto.

"Noua estacadă realizată va asigura susţinerea conductelor de utilităţi existente în zonă în scopul traversării Lacului Fundeni în zona podului. Pentru siguranța cetățenilor au fost făcute două baraje provizorii în amonte și aval de pod", informează administraţia locală. 

Pentru modernizarea podului Ostrov, primarul Neculai Onțanu a solicitat ca toate lucrările să se realizeze fără oprirea utilităţilor cartierului Ostrov, astfel că locuitorii din zonă au beneficiat în continuare de buna funcţionare a reţelelor edilitare. De asemenea, circulaţia auto şi pietonală nu a fost întreruptă în toată această perioadă.

Pentru realizarea tuturor lucrărilor de modernizare a podului, au fost făcute o serie de intervenţii speciale şi anume:
- a fost deviat râul Colentina utilizând 4 tuburi de PAFSIN de dimensiuni mari (1300 mm) prin care trece apa,
- au fost făcute două baraje provizorii în amonte și aval de pod,
- au fost refăcute complet apărările de maluri care erau distruse în totalitate,
- au fost deviate toate rețelele: apă - canal, gaze și electrice pe noul pasaj făcut special în acest scop,
- au fost refăcute complet fundațiile podului care erau fisurate și erodate,
- au fost consolidate grinzile de susținere a căii de rulare pe pod (drum) și a refăcut toată suprastructura podului,
- a fost realizată protecţia malurilor cu un perete din beton.

Cu toate că termenul de finalizare a lucrărilor era luna martie a anului viitor, edilul Sectorului 2 a cerut constructorului să mărească numărul de lucrători, să urgenteze toate lucrările prevăzute şi să definitiveze lucrările la infrastructură rutieră la sfârşitul acestui an, astfel încât circulaţia rutieră să se desfăşoare pe două sensuri. După verificările efectuate vineri pe şantier, autorităţile locale spun că lucrările sunt în graficul de execuţie.

Etichete: finalizare mai repede., lucrările de reabilitare la Podul Ostrov, Podul de pe Colentina

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h