Lucrările la sediul Primăriei Capitalei de lângă Parcul Cișmigiu, departe de finalizare



Sediul istoric al Primăriei Capitalei, o construcţie de peste 100 de ani, situată vizavi de parcul Cişmigiu, a intrat de doi ani şi jumătate într-un proces de consolidare ce costă circa 16 mil. euro. Cu opt luni înainte de finalizare, imaginea şantierului lasă impresia că nici acest proiect nu va scăpa de obişnuitele amânări ale proiectelor publice din Bucureşti

Lucrările se află în cel de-al treila an, dar finalizarea lor pare departe, având în vedere că în prezent se lucrează doar la jumătate din clădire, relatează Ziarul Financiar.

Termenul oficial stabilit pentru finalizarea lucră­rilor de consolidare a Clădirii Primăriei este de 31 iulie 2013, însă calendarul plăţilor efectuate până acum indică realizarea a mai puţin de jumătate din proiect.

La jumătatea lunii octombrie, două dintre cele trei laturi ale clădirii în formă de "U" erau în lucru, pentru că în cea de-a treia - sediul prefecturii Bucureşti - funcţionarii încă îşi desfă­şoa­ră activitatea. În aceste condiţii, cea de-a treia latură a clădirii va intra în lucru abia după ce func­ţionarii prefecturii se vor muta. Prefectura se va muta, în viitorul apropiat, în Casa Presei Libere, după cum scria B365.ro în urmă cu aproape o lună. Prefectura se va muta apoi din nou, în sediul pus la dispoziție de Primăria Generală din Strada General Berthlot, nr. 90, unde până acum s-au efectuat lucrări de reabilitare. 

Simplificat mult, proiectul ales pentru întărirea structurii prevede următoarele etape de bază: firma constructoare trebuie să sape în jurul clădirii pentru a dezgoli temelia, apoi să decupeze cu o lamă uriaşă bucăţi din zidurile groase pe care le înlocuieşte cu "măsuţele" ultrarezistente, apoi se îmbracă structura rezultată în beton. 

La jumătatea lunii octombrie, pe şantierul Primăriei Bucureşti de pe bulevardul Regina Elisabeta, circa 75 de muncitori de la firma Rotary Construcţii lucrează la montarea unor structuri metalice cu bare de grosimea unui antebraţ în temelie, aşa-numite "măsuţe" care oferă rezistenţa necesară în cazul unui seism puternic.  Firma care a câştigat contractul de execuţie a început lucrările la sediul vechi în urmă cu mai bine de doi ani, proces întrerupt temporar însă la jumătatea anului 2011 din cauza schimbării firmei proiectante.

În timp ce procesul de renovare amenință să fie prelungit, Primăria plătește aproximativ 6.000 de euro pe zi pentru a sta în noul sediu din Splaiul Independeței, potrivit Primarului General Sorin Oprescu, care afirma în cadrul ultimei ședințe a Consiliului General al Municipiului București că municipalitatea plătește 2,2 milioane de euro la chirie anual. 

Primăria Municipiului București s-a mutat încă din 2010 din sediul din Regina Elisabeta. Municipalitatea s-a mutat atunci, în chirie, într-un bloc de birouri de pe Splaiul Independenței, zona Grozăvești. Contractul de închiriere și prelungirea acestuia în urmă cu o lună, a fost un subiect extrem de controversat despre care B365.ro a scris pe larg aici

Pe scurt, Primarul Sorin Oprescu a fost acuzat, în mai multe rânduri, că închirierea sediului din Splai este păguboasă, iar cu banii de chirie pe cei 6 ani de contract ar fi putut cumpăra, fără probleme, o clădire asemănătoare. În replică, edilul-șef al Capitalei a declarat recent că suma pe care o plătește la chirie anual ar reprezenta, de fapt, o rată la cumpărarea sediului, care s-ar face după finalizarea lucărilor la clădirea din Cișmigiu și că cei care îl acuză "nu au citit contractul de închiriere". 

Clădirea emblematică a Capitalei, construită în urmă cu peste 100 de ani, are ziduri groase de circa un metru. Cu toate acestea, s-a considerat că un cutremur similar celui din 1977 ar şifona puternic imobilul şi a fost început un proces de renovare în urmă cu mai bine de 2 ani.

Fotografii realizate de Radu Racu pentru Ziarul Financiar

Etichete: chirie, Cişmigiu

0/1 COMENTARII
FONDURI UE
07 Nov 10:22
+0
VOTURI
-0
Acum este momentul: In 2012 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE