Reabilitarea termică din Sectorul 6, în pericol să fie suspendată



REABILITARE TERMICA a imobilelor din Sectorul 6. LISTA BLOCURILOR CE VOR FI REABILITATE
REABILITARE TERMICĂ a imobilelor din Sectorul 6. LISTA BLOCURILOR CE VOR FI REABILITATE

În cadrul dezbaterii publice privind rectificarea bugetului pe anul 2012, ce a fost organizată marţi la Primăria Sectorului 6, mai mulţi cetăţeni au cerut autorităţilor locale detalii despre stadiul lucrărilor de reabilitare termică.

Veştile transmise de oficialii primăriei nu sunt deloc îmbucurătoare în condiţiile în care proiectul de hotărâre de Consiliu Local Sector 6 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi programului de reabilitare termică a unui număr de circa 120 de blocuri a fost atacat în instanţă.

"Bugetul nostru din acest an se duce, în cea mai mare parte, pe reabilitare termică. E vorba de 125 milioane de lei aferenţi cofinanţării proiectului. Numai că avem câteva probleme. Pe 28 martie avem solicitare în instanţă de la doi consilieri locali care doresc suspendarea proiectului care cuprinde un număr de 128 de blocuri", a declarat Cristina Pârvulescu, managerul administraţiei publice.

La rândul său, primarul Cristian Poteraş a menţionat că din cauza acestui proces vor avea de suferit locatarii imobilelor, inclusiv o parte din cei prezenţi la dezbatere care au cerut o listă actualizată a blocurilor propuse în programul multianual de creştere a performanţei energetice.

"Eu ştiu că dumneavoastră nu mă veţi vota. Dar nu e corect ca 90% din cetăţeni să îşi dorească anvelopare şi doi consilieri locali de la PNL să se opună", a menţionat Poteraş.

În replică, consilierii locali PNL Manuel Avrămescu şi Sorin Dina susţin că nu sunt de acord cu acest proiect deoarece el a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi a unei şedinţe de Consiliu Local de către primarul Poteraş, la sfârşitul anuului trecut, şi nu au primit toată documentaţia aferentă astfel că nu au putut vota în cunoştinţă de cauză.

"Aparatul de specialitate al primarului a venit cu un metru cub şi jumătate de hârtie şi ne-a cerut să votăm 120 şi ceva de dosare. Ori, nu putem să votăm in blind, mai ales că primarul nu prezintă acel grad de moralitate pe care noi să ni-l asumăm cu ochii închişi. Am solicitat documentaţia şi, după şedinţă, am constat că nu erau atâtea dosare câte pretindeau ei, erau mai puţine. Plus că multe din documente nu erau conforme", a declarat pentru B365.ro Sorin Dina, consilier local PNL Sector 6 care a adăugat că din acest motiv a constestat în instanţă proiectul administraţiei locale.

Managerul administraţiei publice susţine însă că astfel de practici au existat şi în trecut, însă consilierii locali nu s-au opus.

"La un moment dat, şi preşedintele Consiliului Local care era de la dumneavoastră (n.r. - de la PNL) a făcut la fel", a punctat Pârvulescu.

Procesul urmează să se desfăşoare pe data de 28 martie la Curtea de Apel.

"Acţiunea a fost introdusă în instanţă în luna ianuarie, după ce am cerut explicaţii suplimentare aparatului primarului, pe care nu le-am primit nici până acu", a precizat Dina pentru B365.ro.

Consilierul local Manuel Avrămescu (PNL) spune că un alt motiv pentru care nu susţine programul de reabilitare termică propus de administraţia locală este acela al costurilor.

"Subcontractorii firmelor care anvelopează primesc puţin peste 50 de euro/mp, în timp ce primăria decontează lucrări la preţul de 180 euro/mp. Când, înainte de şedinţă, vin 120 de dosare care trebuie aprobate pentru că aşa spune primarul, nu se poate", a observat Avrămescu.

Potrivit administratorului public, în acest an, primăria Sectorului 6 intenţionează să finalizeze reabilitarea termică a unui număr de 190 de blocuri, pentru alte 80 de imobile urmând să înceapă lucrările.

Etichete: Cristian Poteraş, Curtea de Apel, instanţă, Manuel Avrămescu, oprit, pericol, proces, promo, reabilitare termică, realitatea, Sectorul 6

0/0 COMENTARII
Maria
28 Mar 14:49
+0
VOTURI
-0

Este hotie pe fata ce faci acesti IMPOSTORI pe banii nostri, ne am facut reabilitarea pe banii nostri si acum vine POTERAS si ne o da jos ...si asta ca un apartament de la parter nu a facut o...sa ne dea banii care i am platit pt rebilitare, ...CU CAT SUPRAFATA ESTE MAI MARE CU ATAT SE FURA MAI MULT asa ca dau jos ce este facut ...si numai vb de pret la care lucreaza ei...exagerat de mare....sunt pe ultima suta si numai au ce sa fure....au impresia ca i vom vota pt aceasta reabilitare????mai bine ar repara blocurile cu bulina....O ADUNATURA DE HOTI....

colin
29 Mar 17:59
+0
VOTURI
-0

acum un an cei din primarie spuneau ca nu au bani si daca vrem anvelopare sa ne deschidem un cont in banca pe care sa-l alimentam din bani proprii.

pe mine m-a costat 450 euro pt. un ap. de 3 camere, iar acum primarul vine sa distruga ce ne-am facut noi ca sa incaseze el paraindaratul si banii nostrii s-au dus, ca tot vin alegerile.

sa creada el ca-l mai alege cineva

Fraieru
01 Mar 09:06
+0
VOTURI
-0

De anvelopare ii arde lui Poteras cand sta cu puscaria la usa ?

big
01 Mar 05:34
+0
VOTURI
-0

Bravo! Bine ca s-a prins cineva! Sunt subcontractori ai lui Erbasu si la 40 de euro. Este o hotie ca tot ce face statul pe banii nostrii. V-a da-ti seama cat e spaga si furtul de mare?!

michael
29 Feb 21:13
+0
VOTURI
-0

p.s.pnl sa ne lase....ca alearga numai dupa ciolan si e innebunit daca intra sau nu in cartile guvernarii cqa de cu 20 la suta..greu sa conduci...dar in romania e posibil orice vezi udmr....vor aia ,vor ailalta si de oferit ..ofera intre 10 si 20 la suta...pacat ca au pus botul mai inatai pdl ul si acum psd ul lu ponta...bye

michael
29 Feb 21:09
+0
VOTURI
-0

manipularea razboiului usl pdl a reusit.treziti va fratilor nimik nu e gratis in lume,cu atat mai putin in romania respectiv in sectorul 6 a lu poteras.....chiar credeti ca anveloparea e gratis si no plateste nimeni....pai ce credeti ca in lumea asta se lucreaza pe pierderi sau caritabil...trezitiva....sau credeti ca blocurile sunt anvelopate din buzunarul lui poteras....garantez ca anveloparile astea din sectorul 6 costa de ne ustura buzunarele si le platit to noi din impozite si taxe fratilor atat usl cat si pdl.cu bine ...lasati ura si vedeti ca indiferent de apartenenta la usl si pdl.....toti platim impozite si taxe de ne sar capacele...cele mai mari din europa.

nepotu_87
29 Feb 17:52
+0
VOTURI
-0

ioana cred k esti in urma cu stirile...nu va dc te legi mereu de udrea? nu stiai k ea numai este ministru ce mult....mai citeste si u prin presa noile stiri!

cory
29 Feb 17:35
+0
VOTURI
-0

trebuia sa faca ceva cei de la pnl sa puna bete in roate...sa va fie rusine !!!

aida
29 Feb 15:43
+0
VOTURI
-0

Se fac in general lucruri bune in sectorul 6, nu trebuie sa ne alarmam la o stire

valicar
29 Feb 14:53
+0
VOTURI
-0

Ce poti sa ceri la 2 ciumpalaci din USL de ce sa beneficieze mii de oameni de ceva daca nu e cu sigla USL

Frank
29 Feb 15:32
+0
VOTURI
-0

Atata timp cat banii pe care primaria ii investeste in reabilitari, si care vin tot de la cetateni nu sunt gestionati in mod corect, mi se pare normal ca acei consilieri sa se autosesizeze.

moshu
29 Feb 14:47
+0
VOTURI
-0

Eu stau intr-un bloc care a intrat deja in faza asta de reabilitare termica gratuita, in sectorul 6. Subiectiv si egoist as zice - "daca e gratis, atunci nu ar trebui sa se opuna PNL-ul acestor lucrari". Obiectiv si pragmatic, insa, am citit in devizul de la parterul blocului ca pretul pentru izolarea celor 2-3 pereti exteriori ai apartamentului meu se ridica la 10 mii de euro... Ceea ce este evident cam penibil... pana la urma, sunt 2-3 pachete de-alea mari de polistiren expandat. Ca sa le faci sa coste 10 mii de euro, trebuie multa imaginatie. Ideea este ca banii aia sunt tot ai nostri, ai comunitatii, iar furtul asta evident ar trebui condamnat de toti, nu sa ne bucuram, egoist, ca "noua o sa ne fie cald la iarna", iar restul, sa inoate in namol, sa se lupte cu cainii pe strazi si sa faca slalom printre mizerie zi de zi. Principiile sunt absolute. Poteras a furat in modul cel mai dezgustator, doar in sectorul 6 am vazut hingherii de masini cum saltau "prada" chiar din cartiere, unde oamenii isi lasau masina peste noapte, mai in strada, pentru ca NU EXISTA ALTERNATIVA. Asadar, la mine cel putin, nu tine spaga asta - el spera ca daca-mi pune termopan gratis la balcon, o sa-l votez. Ei bine, nu... Principiile sunt absolute, iar hotii trebuie dusi la puscarie, nu lasati la primarie...

baba lu novac
29 Feb 22:19
+0
VOTURI
-0

banii sunt din fonduri europene si nu stiu de ce nu prea cred ca locuiesti in vreun bloc din sector 6 ci ca esti postac asa de amorul artei pentru ca doar asa se explica felul in care te-ai informat. evaloarea costurilor se face independent de primarie de catre firma specializata si de catre firma care anvelopeaza impreuna cu administratia blocului.primaria poate refuza un deviz umflat al lucrarilor pentru ca in final cheltuielile se verifica de catre experti ue. dar mai bine sa nu se faca desigur si sa se aleaga praful de tot pentru ambitiile unor trepadusi care vor sa dea bine la partid. fraieri cei care voteaza asemenea caricaturi vesnic gica contra

AaAa02
29 Feb 11:13
+0
VOTURI
-0

Nu stim decat sa punem bete in roate specific celod din USL

popalie
29 Feb 11:11
+0
VOTURI
-0

Astia din USL sunt fomisti rau de tot daca 2 consilieri PNL blocheaza proiectul care izoleaza termic 128 de blocuri adica cateva mii de persoana vor suferii in continuare din cauza unor fomisti degeaba face primaru daca sunt si uscaturi in consiliul local, pacat

Victoria S
29 Feb 23:21
+0
VOTURI
-0

Tot PNLul e de vina? Poteras a cheltuit banii d la madame Udrea si acum nu mai are sa reabiliteze blocurile si da vina pe altii,ca de obicei.

Dorel
28 Feb 22:02
+0
VOTURI
-0

Nu se intampla nimic, daca proiectul e declarat ilegal de instanta se revine asupra lui.

pro
28 Feb 19:49
+0
VOTURI
-0

Locuiesc intr-un bloc care s-a amvelopat dar nu s-au terminat lucrarile. Oamenii au aflat ca nu vor plati. Ma intreb ce se va intampla daca vor afla ca cei doi consiliri de la PNL nu vor ca lucrarile sa fie gratis. Sigur nu mai vede PNL nici 5% voturi in sect. 6

Ioana Alexandra Ghinda
28 Feb 21:16
+0
VOTURI
-0

"Managerul administraţiei publice susţine însă că astfel de practici au existat şi în trecut, însă consilierii locali nu s-au opus."

Proiectul este ilegal si trebuie tratat ca atare. Degeaba incearca Poteras sa pledeze ca victima in acest caz.

didi
28 Feb 19:14
+0
VOTURI
-0

Nu e bine?1...din cauza consilierilor PNL bucurestenii din sectorul 6 vor plati la iarna caldura si vor muri de foame

Frank
29 Feb 15:18
+0
VOTURI
-0

Din cauza consilierilor PNL, Apocalipsa va veni si cetatenii sectorului 6 vor muri de foame. In frig, bineinteles. Iti dai seama cat de absurd este acest comentariu?

pepsi
28 Feb 18:04
+0
VOTURI
-0

Foarte bine! Oricum si-a tras o gramada de bani de la MDRT. Ma intreb daca returneaza banii Poteras sau se mai pregateste de un nou tun?

Ioana Alexandra Ghinda
28 Feb 14:31
+0
VOTURI
-0

Au si dreptate, bugetul Sectorului 6 nu inseamna numai campanie electorala. Dar parca veneau si ceva banuti de la Udrea si MDRT.

Un alt bucurestean
29 Feb 10:35
+0
VOTURI
-0

Ioana de cand citesc acest site ,90% dintre comentariile tale sunt legate de Elena Udrea,daca ai asa ''boala'' pe ea de ce nu te duci la ''nescai'' vrajitoare.Elena Udrea numai este ministra asa ca dormi linistita.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h