Reacţia ISU la solicitarea Primăriei în cazul procesului de autorizare a ARENEI NAŢIONALE



Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii" București-Ilfov precizează, marţi, într-un comunicat de presă, că Primăria Capitalei a depus cererea de obținere a autorizației de securitate la incendiu, iar specialiștii instituției vor analiza completările aduse la documentația tehnică existentă şi vor transmite concluziile.

Arena Nationala
Arena Naţională

Pentru informarea opiniei publice, cu privire la stadiul procesului de autorizare, din punct de vedere al securității la incendiu, pentru obiectivul Stadionul Arena Națională, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii" București-Ilfov a făcut o serie de precizări.

"Primăria Municipiului București, în calitate de beneficiar al investiției, a depus cererea de obținere a autorizației de securitate la incendiu, însoțită de agrementul tehnic aferent celor două tipuri de membrane ale acoperișului.

Specialiștii din cadrul instituției noastre vor analiza cu celeritate completările aduse la documentația tehnică existentă, urmând a transmite Primăriei Municipiului București concluziile referitoare la îndeplinirea cerințelor de securitate la incendiu", au explicat reprezentanţii ISU în cadrul unui comunicat remis B365.ro.

Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcţii, organism constituit pe lângă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a emis luni, 14 martie, avizul tehnic pentru agrementul pentru membrana arhitecturală a acoperişului Arenei Naţionale,potrivit căruia testul la foc realizat în laboratorul CSI SpA Italia (laborator acreditat la Bruxelles) a fost admis.

"Avizul a fost acordat conform documentației elaborate și depuse de ICECON SA, care încadrează materialul în clasa Bs2d0 privind reacția la foc, clasă ce prezintă siguranță superioară la incendii. Prin acest agrement tehnic, însoțit de avizul tehnic, materialul va putea circula ca produs de construcții și va putea fi utilizat în lucrări de construcții. (...) În principiu, odată cu emiterea acestui aviz, se încheie și rolul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, din punct de vedere tehnic, în soluționarea situației pentru Arena Națională. Ministerul nu este implicat mai departe, în cererea și eliberarea avizului de securitate la incendiu. Desigur, vom continua să sprijinim Primăria Capitalei și orice autoritate publică locală în rezolvarea diverselor probleme pe care le întâmpină", a declarat președintele CTPC, secretarul de stat Cezar Soare.

MDRAP a menționat că noul agrement a fost solicitat pe 4 martie, în baza rezultatelor obținute de producătorul materialului la un laborator din Italia. Anterior, în luna februarie, ICECON a solicitat, iar CTPC a emis, în baza documentației depuse la acea dată, avizul tehnic pentru agrementul nr. 016-03/484-2016 pentru membrana arhitecturală pentru copertine tip Duraskin clasa C.

Materialul din care e realizată membrana acoperişului Arenei Naţionale a întrunit toate condiţiile pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. Agrementul, însoţit şi de punctele de vedere ale reprezentanţilor Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcţii (CTPC) vor fi transmise luni, 14 martie, alături de întreaga documentaţie, către ISU, în vederea obţinerii autorizaţiei pentru securitate la incendiu, precizează Primăria Capitalei, într-un comunicat de presă. 

"Dacă astăzi avem agrementul fizic, îl depunem tot astăzi la ISU, unde am înţeles că este o formalitate şi că vom obţine în cel mai scurt timp autorizaţia de securitate la incendiu. După cum ştiţi, anual se pierd două milioane de lei pentru că nu se face management performant. În cel mai scurt timp sper să venim în faţa dumneavoastră şi cu acea autorizaţie de securitate la incendiu şi să redeschidem stadionul în condiţii de siguranţă", a declarat Răzvan Sava.

Sava a precizat că deschiderea stadionului Național Arena este o chestiune de câteva zile.

"Este o chestiune de zile de a deschide stadionul Național Arena, în condiții legale. (...) Îi mulțumesc domnului Dîncu pentru că, în final, a înțeles că singura metodă — ce e drept, mai lungă — este aceea de a respecta legea. Avem informația că s-a semnat raportul de către Consiliul Tehnic Permanent și că în cursul zilei de azi am avea și fizic agrementul, în care materialul cu care este acoperit stadionul este încadrat în clasa B. Dacă astăzi avem agrementul fizic, îl depunem tot astăzi la ISU, unde am înțeles că e o simplă formalitate și că vom obține în cel mai scurt timp autorizația de securitate la incendiu", a declarat primarul general, la sediul PMB.

El a adăugat că următorul pas este rentabilizarea managementului, în contextul în care anual se pierd două milioane de lei din cauza lipsei de eficiență în domeniu.

"Următorul pas este acela de a rentabiliza managementul stadionului. Anual se pierd două milioane de lei pentru că nu se face un management performant. Ca o mică paranteză: rentabilitatea aceasta este și în funcție de performanțele fotbalului românesc. În cel mai scurt timp sper să venim în fața dvs și cu acea autorizație de securitate la incendiu, să redeschidem stadionul în condiții de siguranță", a afirmat Răzvan Sava.

Anterior, primarul Răzvan Sava anunța, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că PMB a primit agrementul din partea Ministerului Dezvoltării, în baza solicitării transmise, însoțită de expertiza laboratorului din Italia, precizând că este confirmată încadrarea la categoria B de risc la incendiu, ceea ce înseamnă că se poate intra în legalitate cu Arena Națională.

 

Etichete: autorizare arena nationala, isu, stadionul arena nationala

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h