Reacţia lui Ion Iliescu după ce s-a "speculat" că ar fi influenţat chemarea lui Cioloş în Senat



Fostul președinte Ion Iliescu a dezminţit, vineri, informaţiile potrivit cărora ar fi influențat chemarea premierului Dacian Cioloș în fața senatorilor pentru a da explicații pe marginea situației televiziunilor din trustul Intact.

"Mă surprinde știrea vehiculată în unele ziare și la unele posturi de televiziune, că eu — Ion Iliescu — aș fi influențat cu ceva chemarea în fața Senatului a premierului Cioloș! În ce fel și în ce calitate aș fi putut face eu acest lucru? Este o speculație fără temei", a scris vineri președintele de onoare al PSD, pe blogul personal.

În urmă cu trei zile, Iliescu își exprima suprinderea față de "un proces de limitare a unor drepturi și libertăți fundamentale, firești și normale într-o democrație", proces care este "în totală contradicție cu prevederile Constituției României, ale Tratatelor fondatoare ale Uniunii Europene și ale Curții Europene a Drepturilor Omului".

"Statul este garantul drepturilor și libertăților civile. Într-un mod inexplicabil, statul, prin instituțiile sale, decide să limiteze dreptul la liberă exprimare unui trust de presă, Intact, și televiziunilor sale. Este dreptul ANAF să-și exercite prerogativele. Dar, în același timp, este obligația să se comporte rațional, nu discreționar. Intervenția (...) din sediul televiziunii A3 a fost o demonstrație de forță, cu nimic justificată. (...) Reacția clasei politice și a organizațiilor societății civile trebuie să fie fermă și fără echivoc. Se pot găsi găsi soluții în relația trustului de presă cu o instituție a statului, fără folosirea abuzivă a prerogativelor respectivei instituții de stat. Cei care cred că teama este instrument de guvernare într-o democrație nu dovedesc decât faptul că gândirea și practicile totalitare sunt încă prezente în societatea românească", a scris pe blog fostul șef al statului, marți, zi în care Senatul a decis să îi solicite prim-ministrului să vină, în plen, miercuri ca să explice acțiunea instituțiilor din subordinea Guvernului la adresa televiziunilor trustului Intact, scrie Agerpres.

Etichete: antena 3, dacian ciolos, evacuare antena 3, Ion Iliesuc

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE