Reacția oficială a Ministerului de Interne, după moartea polițistului: A fost deschisă o anchetă



Ministerul Afacerilor Interne a emis, duminică, o poziție oficială, după solicitările mass-media referitoare la circumstanțele producerii accidentului în urma căruia şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Cosmin Gigină, care făcea parte din coloana oficială a lui Gabriel Oprea.

Reactia oficiala a Ministerului de Interne, dupa moartea politistului care il escorta pe Oprea
Reacția oficială a Ministerului de Interne, după moartea polițistului care îl escorta pe Oprea
Foto: mondonews.ro

Ministerul de Interne susține, astfel, că nu poate face declarații cu privire la accident, întrucât există o anchetă în desfășurare.

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis, la data de 20 octombrie a.c., o anchetă în care se fac cercetări privind cauzele și împrejurările producerii accidentului. Potrivit prevederilor Codului de Procedură Penală, privind Competenţa Procurorului, „procurorul conduce şi controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege". Conform prevederilor legale, MAI şi reprezentanții săi, inclusiv ministrul afacerilor interne, nu pot face declarații publice sau prezenta detalii pe acest subiect înainte de finalizarea anchetei”, arată MAI în comunicatul de presă remis B365.ro.

Gabriel Oprea va fi audiat, ca martor, în ancheta polițistului Bogdan Gigină, mort în accidentul de marți seară, în timp ce făcea parte din coloana oficială a vicepremierului, potrivit unor surse. 

Anterior, ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, întrebat dacă avea legal posibilitatea de a beneficia de coloană oficială, că a fost la muncă. Mai multe detalii, AICI.

Poliţia Capitalei a anunţat, oficial, că poliţistul mort făcea parte din coloana oficială vicepremierului Gabriel Oprea. Reprezentanții Poliției susțin că vicepremierul Gabriel Oprea l-a sunat pe Raed Arafat, pentru a solicita intervenția de urgență a medicilor.

Polițistul Bogdan Cosmin Gigina, care a murit în urma unui accident, marți, căzând cu motocicleta într-o groapă, în timp ce deschidea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea, a fost înmormântat vineri.

Etichete: cosmin bogdan gigina, gabriel oprea, Ministerul Afacerilor Interne, politist mort

0/1 COMENTARII
adriana anghel
26 Oct 10:33
+0
VOTURI
-0
Demisia pe loc ! si condamnare cu executare pentru omor din culpa !

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE