Recomandările Poliţiei pentru şoferi, referitor la condusul pe timp de polei



Poliţia Rutieră le transmite şoferilor mai multe recomandări, privind condusul pe carosabil umed sau acoperit de polei. Informarea meteo de polei este valabilă pentru toată ţara, până miercuri la ora 22.

Recomandarile Politiei pentru soferi, referitor la condusul pe timp de polei
Recomandările Poliţiei pentru şoferi, referitor la condusul pe timp de polei
Foto: observatorbn.ro

Din cauza temperaturilor scăzute şi a căderilor de precipitaţii, partea carosabilă poate deveni umedă şi alunecoasă, existând posibilitatea formării poleiului, în special dimineţa şi seara.

Din cauza temperaturilor negative, există pericol de derapaj, chiar şi atunci când precipitaţiile lipsesc sau sunt reduse cantitativ, în special dimineaţa şi seara. Zonele unde carosabilul poate fi alunecos sunt: Splaiu Râului Dâmboviţa, arterele din zonele lacurilor şi podurile peste acestea, cele cu partea carosabilă formată din piatra cubică sau acolo unde există acumulari de apă din cauza avariilor la reţelele edilitare.

În vederea preîntampinării unor situaţii, care pot conduce la derapaj, Poliţia recomandă conducatorilor auto să evite bruscarea direcţiei, frânările şi accelerările accentuate.

Este important ca instalaţia de climatizare şi ştergătoarele de parbriz să funcţioneze în parametri normali, pentru a avea o vizibilitate perfectă, iar autovehiculul să fie dotat cu pneuri corespunzătoare.

Pentru evitarea evenimentelor rutiere, şoferii sunt sfătuiţi să circule cu viteză redusă şi să pastreze o distanţă de siguranţă în mers, între autovehicule.
Când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, sau zăpadă, conducatorii de autovehicule au obligaţia să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor.

În caz de ninsoare abundentă sau carosabil acoperit cu polei, conducătorii auto au obligaţia să nu oprească ori să staţioneze pe traseele pe care se deplaseaza mijloacele de transport public comun. Prin nerespectarea acestei reguli, orice autovehicul oprit in partea carosabilă devine un obstacol care va împiedica intervenţia mijloacelor de deszăpezire şi desfăşurarea traficului, în general.

Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi, iar aceştia au oprit maşinile. În condiţiile unui carosabil umed sau alunecos, spaţiul de frânare al autovehiculelor creşte considerabil.

Etichete: ANM, avertizare ANM, polei

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE