RECORD Numărul salariaţilor din România a trecut de 4,9 milioane, după aproape 20 de ani



Numărul de salariaţi a crescut cu 108.000 de persoane între februarie 2017 şi februarie 2018 şi va trece sigur de 5 milioane de persoane în 2018.

RECORD Numarul salariatilor din Romania a trecut de 4,9 milioane, dupa aproape 20 de ani
RECORD Numărul salariaţilor din România a trecut de 4,9 milioane, după aproape 20 de ani

Noile angajări făcute în sectoarele industria prelucrătoare, comerţ, sănătate şi asistenţă socială, hoteluri şi restaurante şi IT&C au condus la creşterea numă­rului de salariaţi din economie la 4,902 milioane la finalul lunii februarie, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Ultima dată au mai fost 4,9 milioane de salariaţi în 1998.

În 1990, România avea peste 8 milioane de salariaţi. Cel mai prost nivel a fost în ianuarie 2011, când erau 4,095 milioane de salariaţi. Efectivul de salariaţi din economie a ajuns astfel la cel mai înalt nivel din 1998 încoace, în ciuda faptului că între timp au plecat în străinătate peste 3 milioane de români, iar anii de criză au „şters" peste 740.000 de locuri de muncă din economie.

„Conform rezultatelor cercetării noastre, din 2015 până în prezent au fost 13 trimestre consecutive de creştere a previziunilor de angajare, iar perspectivele pozitive se menţin şi pentru trimestrul doi al anului. Angajatorii din România vor să-şi crească forţa de muncă, previziunea netă de angajare - care este cal­culată ca diferenţă între ponderea anga­jatorilor care spun că îşi vor creşte efectivele de personal şi ponderea celor care spun că le vor reduce - este pozitivă, de 10%, dar este mai restrânsă faţă de trimestrele anterioare. A fost o întărire a acestui indicator de la trimestru la trimestru, dar nu mai este atât de en­tuziastă ca în trecut", a spus Corina Gonţeanu, director de marketing pe Europa Centrală şi de Sud-Est în cadrul furnizorului de soluţii privind forţa de muncă Man­po­werGroup.

Faţă de ianuarie 2011 - când numărul de salariaţi s-a situat la cel mai scăzut nivel din 1990 încoace, fiind de 4,095 milioane de persoane - în economie s-au făcut 807.000 de noi angajări. Cererea foarte mare de candidaţi de pe piaţa muncii din ultimii ani şi oferta foarte mică din ultimii ani i-au făcut şi pe angajatori să devină mai permisivi la recrutarea şi selecţia personalului şi totodată să facă majorări de salarii. Detalii, pe Ziarul Financiar. 

Etichete: numar salariati romania 2018, salariati record, salariati romania

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h