Regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Elisabeta a II-a, împlinește 90 de ani



În cei peste 60 de ani de domnie, suverana britanică s-a confruntat cu situații complexe, de la criza Suezului, la războiul pentru Insulele Falkland, la inflație, greve, apartenența la Uniunea Europeană, recesiune, terorism, divorțurile din familia regală și a fost martora Războiului Rece, dar și a căderii comunismului în centrul și estul Europei, a războaielor din Vietnam, Afganistan sau Irak. Un act plin de importanță a reprezentat modificarea Legii succesiunii la tronul britanic.

Regina Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Elisabeta a II-a, implineste 90 de ani (Foto sighet247.ro)
Regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Elisabeta a II-a, împlinește 90 de ani (Foto sighet247.ro)

Regina Elisabeta a II-a (Elizabeth Alexandra Mary de Winsdor) s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra, fiind fiica Prințului Albert, Duce de York, viitorul rege George al VI-lea, cel de-al doilea fiu al Regelui George al V-lea și al Reginei Mary, și a Elisabetei Bowes-Lion, Ducesă de York. Regina Elisabeta a II-a este șeful Casei de Windsor, Casa Regală a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Regele George al V-lea a schimbat printr-o proclamație regală la 17 iulie 1917, numele german al dinastiei Saxa-Coburg și Gotha cu cel de Windsor, în contextul creat de Primul Război Mondial.

Atât Prințesa Elisabeta, cât și sora sa mai mică, Prințesa Margareta (1930-2002), au studiat acasă, sub supravegherea Reginei Mamă (1900-2002) și a guvernantei. Cursurile școlare cuprindeau franceza, matematica, istoria, dar și lecții de dans, muzică și artă, echitație.

În 1936, cursul vieții Prințesei Elisabeta avea să se schimbe odată cu moartea suveranului George al V-lea, bunicul său de care era foarte apropiată. În decembrie 1936, după abdicarea fratelui său, Eduard al VIII-lea, Ducele Albert de York a fost proclamat rege sub numele de George al VI-lea. După ce tatăl său a urcat pe tron, Prințesa Elisabeta a devenit moștenitoare a tronului având titlul de Alteța Sa Regală Prințesa Elisabeta.

În momentul declanșării celui de-Al Doilea Război Mondial, Prințesa Elisabeta, în vârstă de 13 ani, împreună cu sora sa, Prințesa Margareta, au fost trimise la Castelul Windsor. De aici, viitoarea regină a susținut primul său discurs transmis pe calea undelor, în care îi încuraja pe copiii britanici, spunându-le: ''...și la sfârșit vom fi toți bine; căci Dumnezeu va avea grijă de noi și ne va aduce victoria și pacea'', se precizează pe site-ul menționat mai sus.

Numită colonel, șef al Gărzii de Grenadieri de către tatăl său, Elisabeta și-a făcut prima apariție publică în 1942, inspectând trupele. A început să-și însoțească părinții, în vizitele oficiale, pe care aceștia le efectuau în țară. În 1945, Prințesa Elisabeta s-a alăturat Serviciului Teritorial Auxiliar, învățând să devină un bun șofer și mecanic. Chiar dacă munca sa de voluntariat a durat doar câteva luni, această perioadă i-a dezvăluit tinerei prințese o lume diferită față de cea regală. O altă experiență, pe care a trăit-o, a fost aceea când Elisabeta și sora sa Margareta s-au amestecat printre oamenii care sărbătoreau Ziua Victoriei (8 mai 1945), care a marcat încheierea celui de-Al doilea Război Mondial. Citeşte mai multe în documentarul Agerpres. 

Etichete: 90 de ani, aniversare, Elisabeta a II-a, Regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE