Regulamentul de funcţionare al CNATDCU, for care se pronunţă pe sesizările de plagiat, aprobat



Regulamentul de funcţionare al forului abilitat să se pronunţe pe sesizările de plagiat- CNATDCU, a fost aprobat prin ordin al ministrului Educatiei Adrian Curaj.

Regulamentul de functionare al CNATDCU, for care se pronunta pe sesizarile de plagiat, aprobat
Regulamentul de funcţionare al CNATDCU, for care se pronunţă pe sesizările de plagiat, aprobat
Foto: gandul.info

Noul regulament de organizare si functionare al Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare - CNATDCU - for abilitat prin ordonanta promovata in martie de Guvernul Ciolos sa se pronunta pe sesizarile de plagiat, a fost aprobat prin ordin al ministrului Educatiei Adrian Curaj, informează hotnews.ro.

Pot fi membri cadre didactice universitare si cercetatori avand cel putin titlul de conferentiar sau de CS II ori titluri echivalente obtinute in strainatate, membri ai Academiei Romane si ai unor institutii de cultura, iar manadatul unui membru va fi de maxim 4 ani.

Potrivit regulamentului, una dintre atributiile CNATDCU este de a analiza si a decide "asupra sesizarilor nerespectarii standardelor de etica profesionala, inclusiv existenta plagiatului".

Deciziile "structurilor CNATDCU sunt aprobate prin votul membrilor acestuia. Pentru a adopta o decizie, membrii structurilor CNATDCU pot vota atat in cadrul sedintelor cat si de la distanta exprimandu-si dreptul la vot prin mijloace electronice", stipuleaza documentul.

Pentru luarea unei decizii in cadrul structurilor CNATDCU, este necesar un cvorum de jumatate plus unu din numarul total al membrilor cu drept de vot.

Regulamentul precizeaza ca participarea la sedintele CNATDCU poate fi asigurata si prin videoconferinta iar in vederea asigurarii posibilitatii de vot electronic, documentele supuse aprobarii sunt transmise membrilor, de regula, cu cel putin 3 zile inaintea termenului limita pentru exprimarea votului.

CNATDCU va fi format din:

Consiliu general;
comisii de specialitate si comisii de contestatie;
comisii de lucru numite de presedintele CNATDCU sau de presedintele comisiei de specialitate pentru sarcini specifice pe durata determinata.
Atat membrii Consiliului general, cat si membrii comisiilor de specialitate sunt membri ai CNATDCU.

In ceea ce priveste constituirea CNATDCU, "pot fi membri cadre didactice universitare si cercetatori avand cel putin titlul de conferentiar sau de CS II ori titluri echivalente obtinute in strainatate, membri ai Academiei Romane si ai unor institutii de cultura".

"Membrii CNATDCU sunt personalitati de prestigiu academic si stiintific, cultural si moral, recunoscute pe plan national/international, numite prin ordin al ministrului educatiei nationale si cercetarii stiintifice pentru un mandat de maximum 4 ani", se arata in regulament.

Consiliul general al CNATDCU:

Va fi format din maximum 47 de membri, dintre care maxim 35 sunt presedintii comisiilor de specialitate;
Este condus de un presedinte si 3 vicepresedinti si un secretar general, alesi de catre membrii acestuia in prima sedinta.
Presedintele Consiliului general este si presedinte al CNATDCU, iar vicepresedintii Consiliului general sunt si vicepresedinti ai CNATDCU.
Printre atributiile si competentele Consiliului General al CNATDCU se numara:
primeste sesizarile de nerespectarea standardelor de etica profesionala, inclusiv existenta plagiatului, in cadrul tezelor de doctorat si analizeaza responsabilitatea conducatorului de doctorat sau a scoli doctorale
solicita Institutiei Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD) punctul de vedere privind nerespectarea standardelor de etica profesionala, inclusiv existenta plagiatului, in cadrul tezelor de doctorat
valideaza propunerile comisiilor de specialitate si/sau a comisiilor de lucru, formulate in urma procesului de evaluare a respectarii standardelor de calitate si de etica profesionala, inclusiv de existenta a plagiatului;
analizeaza contestatiile si decide privind nerespectarea standardelor calitate si de etica profesionala, inclusiv existenta plagiatului, in cadrul tezelor de doctorat;
propune MENCS, in conditiile legii si a prezentului regulament, una sau mai multe masuri precum retragerea calitatii de conducator de doctorat, retragerea titlului de doctor sau retragerea acreditarii scolii doctorale.

Etichete: cnatdcu, doctorate, plagiat

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE