Relu Fenechiu: Nu mai sunt aşa optimist acum, doar Dumnezeu mă mai ajută



Relu Fenechiu s-a prezentat marţi la instanţa supremă pentru a participa la dezbaterile finale din dosarul "Transformatorul" şi a arătat, la intrare, că nu i s-au admis probe care demontau acuzaţiile DNA, motiv pentru care şi-a pierdut optimismul, şi doar Dumnezeu îl mai ajută.

Relu Fenechiu: Nu mai sunt asa optimist acum, nu s-au admis probe, doar Dumnezeu ma mai ajuta
Relu Fenechiu: Nu mai sunt aşa optimist acum, nu s-au admis probe, doar Dumnezeu mă mai ajută

Relu Fenechiu le-a declarat jurnaliştilor că a fost plecat din Bucureşti, de sâmbătă, la Iaşi, unde a participat la botezul copilului lui Cristian Adomniţei, şi a revenit în Capitală cu avionul. El a spus că este pregătit moral pentru orice sentinţă ce urmează să fie dată de ICCJ în acest caz, dar nu înţelege cum s-a putut lua o decizie de condamnare în contextul în care probele sale dovedesc corectitudinea tranzacţiilor dintre firmele sale şi SISEE Moldova.

"Nu mai sunt optimist, pentru că eram optimist dacă în acest dosar se admiteau probele. Pentru ca un om să fie condamnat instanţa trebuie să admită toate probele şi în favoarea şi în defavoarea lui", a arătat Fenechiu.

Acesta nu a vrut să comenteze condamnările date de ICCJ în ultima perioadă şi a precizat că şi-ar dori foarte mult să ajungă la familia sa acasă după decizia magistraţilor ICCJ. "Doar Dumnezeu mă mai ajută acum, ţineţi pumnii", le-a mai declarat Relu Fenechiu jurnaliştilor la intrarea la ICCJ, scrie Mediafax. 

La termenul din 16 ianuarie, judecătorii instanţei supreme au respins cererile apărării lui Relu Fenechiu privind efectuarea unor noi expertize în dosarul "Transformatorul", însă i-au permis acestuia să depună o expertiză extrajudiciară făcută la cererea sa, stabilind ca procesul să continue, cu pledoariile finale, în 27 ianuarie.

Completul de cinci judecători al instanţei supreme a amânat pentru marţi judecarea dosarului "Transformatorul", după ce avocaţii lui Relu şi Lucian Fenechiu au arătat că aceştia nu au putut să se prezinte luni, din cauza vremii. Magistraţii din completul care judecă în recurs dosarul "Transformatorul" trebuiau să asculte, luni, pledoariile finale, însă la instanţă nu s-au prezentat decât doi dintre cei şase inculpaţi. Avocaţii lui Relu şi Lucian Fenechiu au anunţat instanţa că aceştia au încercat de mai multe ori să plece din Iaşi pentru a se prezenta la termenul de luni al procesului, dar nu au putut ajunge la Bucureşti din cauza vremii.

Într-un scurt schimb de replici, avocatul lui Relu Fenechiu i-a prezentat preşedintelui completului, judecătorul Livia Stanciu, un extras de pe pagina oficială a CNADNR, ca justificare la faptul că drumurile sunt blocate, context în care magistratul i-a replicat că s-a uitat pe acelaşi site şi a constatat că drumurile naţionale sunt deblocate. În final, Completul de cinci judecători a stabilit ca procesul să se reia marţi, la ora 13.00, când acuzarea şi apărarea vor expune pledoariile finale în acest dosar.

Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut ca "Transformatorul", fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei. Fratele acestuia, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian, asociat unic şi administrator la SC Euro Plus SRL Iaşi şi acţionar al SC Fene Grup SA, au fost acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată şi pe foştii directori generali ai SISEE Moldova Ioan Turbatu şi Ion Mărghidan şi pe fostul director comercial Petru Andronache, pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

În 12 iulie 2013, Relu Fenechiu, atunci ministru al Transporturilor, a fost condamnat de instanţa supremă, în dosarul "Transformatorul", la cinci ani de închisoare cu executare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. În urma deciziei de condamnare, Relu Fenechiu a demisionat din funcţia de ministru al Transporturilor. La aceeaşi pedeapsă au fost condamnaţi fratele ministrului Transporturilor, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian.

Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova în perioada 2002-2004, şi Ion Mărghidan, director general al SISEE Moldova în perioada 2004-2005, au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă calificată. Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

Instanţa a mai dispus ca cei şase inculpaţi să plătească, în solidar, 6.327.390 lei, reprezentând daune materiale către SISEE Moldova.

Etichete: magistraţi, probe, proces, relu fenechiu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE